Coordonatorul campaniei de vaccinare, dr.Valeriu Gheorghiţă, a anunţat vineri, că profesorii vor fi vaccinaţi, cu prioritate, prin echipe mobile.
„A fost o discuţie pe care am avut-o cu domnul ministru Sorin Cîmpeanu, la finalul lunii ianuarie, după ce s-a pus în vedere planul redeschiderii şcolilor, ne doream să creăm o prioritizare suplimentară la vaccinare pentru personalul din învățământ.
Dar din considerentul legat de limitarea numărului de doze, pentru că am primit mai puţin cu 93.000 de doze în săptămâna 18-24 ianuarie (…), scenariul nu a mai putut fi pus în aplicare, având în vedere şi reprogramările.
Ceea ce noi luăm în calcul la acest moment, şi vă spun în premieră e o analiză de posibilitate a vaccinării personalului din învăţământ cu prioritate, prin echipe mobile.
Şi anume să vaccinăm personalul din creşe şi grădiniţe”, a spus dr. Gheorghiţă.
Acesta preconizează că vaccinarea profesorilor ar putea începe de la 1 martie.
Decizia vine şi în contextul în care şcolile s-au redeschis de luni, 8 februarie, elevii se prezintă la cursuri, însă cadrele didactice nu sunt imunizate corespunzător.