Vasile Astărăstoae, profesor la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi, explică public riscurile noilor restricții impuse de Guvern joi seara.
„Nu am înțeles absolut nimic. Am înțeles că poți să ieși, că nu poți să ieși. Că se închid piețele, dar numai cele care sunt acoperite. Cele descoperite rămân libere.
Că trebuie să porți masca peste tot, indiferent… nu știu dacă și în casă. Nu am întrebat, dar oricum, masca trebuie purtată peste tot.
Dar în rest este un fel de amestecătură despre care eu mă întreb dacă eu nu am înțeles” susține profesorul.
Vasile Astărăstoae: „Am mai înțeles că noaptea nu se circulă. A spus Raed Arafat că are el un studiu care recomandă că noaptea să nu se circule pentru că virușii sunt mai agresivi noaptea. Dar eu nu am găsit studiul acela”.
Medicul Vasile Astărăstoae spune că în PubMed sunt listate peste 30.000 de articole care vorbesc numai despre COVID-19.
„Ele vorbesc, dar nimeni nu a ajuns la nicio concluzie. Un studiu poate să spună dacă e bine să circuli noaptea, alt studiu poate să spună că este recomandabil, pentru că noaptea nu sunt locuri aglomerate, virusul nu mai plutește prin aer. Este o harababură și am renunțat să mă refer la modul în care se gestionează această corona-criză” mai spune profesorul Astărăstoae.