Un politist a impuscat, astazi, 2 ianuarie, un tanar cu arma din dotare, in localitatea Merisani, judetul Arges, apoi s-a sinucis, primele cercetari aratand ca agentul s-a razbunat pe victima din cauza unor neintelegeri sentimentale.
Incidentul a avut loc in satul Borlesti, comuna Merisani, iar martorii spun ca altercatia a avut loc pe strada, dupa ce politistul a coborat din masina si, nervos, a avut o discutie cu tanarul despre care banuia ca are o relatie cu iubita sa. Ulterior, politistul a tras cu arma din dotare inspre tanar, pe care l-a ranit, apoi, speriat de fapta sa, agentul a incercat sa se sinucida. Ranitii au fost transportati la Spitalul Judetean de Urgenta din Pitesti.
Politistul a murit, astazi dupa-amiaza, la Spitalul Judetean de Urgenta (SJU) Pitesti, el fiind internat in coma gradul patru, cu traumatism cranio-cerebral sever. Potrivit medicului Gheorghe Fratoaica de la SJU Pitesti, agentul nu avea nicio sansa de supravietuire, leziunea de la cap fiind grava.
„Au fost aduse la noi doua victime – agentul principal de politie, aflat in coma gradul patru, si un tanar de 27 de ani, impuscat de trei ori in brat. Pacientul in coma a decedat. A piedut mult sange si nu avea nicio sansa de supravietuire inca de la aducerea la spital. Tanarul impuscat in brat este in stare stabila, urmand sa ramana internat”, a spus medicul.
Primele date ale anchetei arata ca politistul a tras asupra tanarului in timp ce acesta se afla in masina sa, autoturismul avand patru gloante in parbriz si unul in capota. Ulterior, agentul si-a tras un glont in cap.
„Este vorba despre un agent principal de politie, de 29 de ani, care a avut un conflict cu un baiat de 27 de ani. Acestia sunt consateni, stau la cateva sute de kilometri unul de celalalt, iar primele noastre informatii arata ca a folosit aramanentul din dotare pe care il avea asupra sa. A tras trei focuri de arma in victima, dupa care s-a impuscat in cap. Nu era de serviciu, iar la conflict s-a deplasat cu autoturismul proprietate personala. Ancheta este continuata de procurori”, a spus comisar-sef Danut Dinu, purtatorul cuvant al Politiei Judetene Arges.
Surse judiciare spun ca agentul a mai avut trei incidente in care a avut un comportament abuziv, doua in satul Tutana si unul in localitatea Baiculesti. La ultimul incident, care a avut loc in februarie 2010, omul legii a agresat un barbat in curtea casei dupa ce acesta sunase la 112, fiind implicat intr-o cearta cu o femeie. Agentul a mers la fata locului si l-a batut pe reclamant intrucat era beat. Ulterior, agentul a fost cercetat de procurori, dar dupa un timp reclamantul si-a retras plangerea.
Politistii criminalisti fac cercetari la fata locului.
Sursa: Mediafax