Elevii vor învăța despre Constituție și despre funcționarea sistemului judiciar. La baza educației juridice în școli va sta un protocol elaborat de Ministerul Justiţiei, Ministerul Educaţiei, Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Public.
„Educaţia juridică în şcoli va fi adaptată, potrivit prezentului protocol, la realităţile cu care se confruntă elevii zi de zi. Ei îşi vor cunoaşte mai bine drepturile dar şi obligaţiile de cetăţeni. Conceptul de educaţie juridică în şcoli este menit să promoveze statul de drept şi democraţia în societate, în general, şi în rândul tinerelor generaţii, în special, prin comunicarea de noţiuni de educaţie juridică adaptate la nivelurile de învăţământ primar, secundar şi liceal, într-o manieră atractivă care să conţină informaţii relevante pentru elevi şi profesori”, se arată într-un comunicat al Ministerului Justiției.