Un barbat din anturajul lui Amy Winehouse din Londra sustine ca vedeta ar fi cumparat cocaina si heroina in valoare de 1.200 de lire in noaptea de dinaintea mortii sale. Tony Azzopardi, care a fost reaudiat de politie, sustine ca a ajutat-o pe cantareata sa cumpere droguri in primele ore ale zilei de 23 iulie, aceeasi in care a fost gasita moarta in casa ei din Londra.
Barbatul, in varsta de 56 de ani, care a fost introdus in anturajul vedetei de catre fostul sot al acesteia, Blake Fielder-Civil, sustine ca a facut aceasta declaratie pentru ca familia cantaretei „sa afle adevarul despre ceea ce s-a intamplat„.
Azzopardi afirma ca s-a intalnit cu Amy Winehouse in apropiere de barul The Eagle, in jurul orei 23.30 pe 22 iulie. Cateva persoane au declarat anterior ca au vazut-o pe Amy Winehouse, in acea noapte, in fata barului Good Mixer, din cartierul Camden.
Azzopardi sustine ca artista i-a cerut sa o ajute sa cumpere droguri si ca au mers impreuna intr-un taxi in cartierul West Hampstead, de unde el a telefonat unui traficant local. Dupa putin timp, Amy Winehouse i-a platit 1.200 de lire sterline pentru o jumatate de uncie (aproximativ 15 grame) de cocaina si o alta jumatate de uncie de heroina, a mai spus Azzopardi.
Dupa tranzactie, Azzopardi spune ca a coborat din taxi in cartierul Archway din nordul Londrei, iar cantareata s-a indreptat spre locuinta ei din Camden. Dupa cateva ore, corpul neinsufletit al artistei a fost descoperit in resedinta ei de unul dintre agentii de paza, in jurul orei locale 16.00. Politia londoneza a declarat ca nu a gasit droguri in resedinta artistei.
Familia cantaretei sustine insa ca declaratiile facute de Azzopardi nu corespund deloc cu stilul de viata adoptat de Amy Winehouse in ultimele luni. Mitch, tatal artistei, a declarat in timpul ceremoniei funerare de saptamana trecuta ca fiica lui renuntase la droguri in urma cu cativa ani si era pe cale sa renunte si la alcool.
Totodata, potrivit membrilor familiei Winehouse, tocmai faptul ca artista renuntase brusc la alcool a fost elementul care i-a cauzat decesul, deoarece organismul ei a intrat intr-un fel de criza, cauzata de nevoia de alcool.
Sursa: Mediafax