Consiliul Reprezentantilor Unionali (CRU) intrunit la Targu Mures a aprobat, sambata, cu mare majoritate de voturi, propunerea ca UDMR sa iasa de la guvernare, inregistrandu-se trei voturi impotriva si sapte abtineri. Propunerea pentru iesirea de la guvernare a fost facuta pe 27 noiembrie, la Cluj, de Consiliul Permanent al UDMR.
Presedintele UDMR, Kelemen Hunor, le-a transmis colegilor sai ca trebuie sa lupte pentru „pamantul lor natal”. „Sunt convins ca da, ca am ales calea buna si trebuie continuat pe aceasta cale, chiar daca uneori sunt obstacole in fata noastra. Acesta e si pamantul nostru natal si trebuie sa continuam pe aceasta cale, pentru a recupera pamantul natal. Nu putem trece cu vederea, sa ignoram unele lucruri, chiar daca ne-am adunat sa onoram diverse persoane. Va fi nevoie mereu de persoane care se implica. Sper ca in fiecare an vom avea posibilitatea sa le multumim unor persoane care depun eforturi pentru munca noastra. Treaba noastra nu se va schimba, fata de ce ne-am propus, sa muncim pentru o alianta politica puternica, pentru comunitatea maghiara”, a declarat Kelemen Hunor.
Reactii din tabara UDMR
Borbely Laszlo, vicepresedinte UDMR a declarat: „UDMR ia o decizie importanta. Nu a fost o decizie usoara pentru ca a trebuit sa analizam ce am facut in aceste luni, care sunt motivele acestei decizii si vreau sa va spun ca, din punctul meu de vedere, UDMR a decis bine in acest moment pentru ca noi privim inainte, catre 2016, catre comunitatea maghiara si aceasta ne-a dat un semnal destul de clar, pentru ca a fost un vot de protest in 16 noiembrie (la alegerile prezidentiale – n.r.). Cred ca trebuie sa ne redefinim unele prioritati, unele posibilitati de a incerca sa lamurim majoritatea romaneasca – pentru ca noi nu suntem partid politic – ca nu ar trebui sa depinda de deciziile unui guvern sau Parlament de faptul ca organizatia noastra este la guvernare sau nu”.
Consilierul prim-ministrului, Gyorgy Frunda, a declarat ca exista intr-adevar riscul ca UDMR sa nu mai intre in Parlament la viitoarele alegeri, din 2016, insa iesirea de la guvernare nu ajuta Uniunea sa recastige voturile pierdute de-a lungul anilor.
„Exista acest pericol ca peste doi ani sa nu mai fim in Parlament, dar cred ca iesirea de la guvernare nu ne ajuta sa recastigam voturile. Dimpotriva, cred ca ramanerea la guvernare, a convinge colegii de la guvernare sa voteze legea autonomiei culturale, de exemplu, legea simbolurilor si insemnelor minoritatilor nationale, a aduce bani in infrastructura locala, pentru scoli, pentru comunitatile locale, spitalele locale ar fi elemente care ar aduce voturi UDMR, nu a le pierde. Daca iesi de la guvernare trebuie sa te pozitionezi in opozitie. Acest joc nici cu tine, nici cu tine nu ne aduce nimic, deci iesim de la guvernare si sprijinim noul guvern, iesim de la guvernare dar sprijinim noul buget, nu suntem nici in opozitie, nici la guvernare, suntem in bataia vantului politic din Romania. E o decizie gresita. Sunt singurul care am spus acest lucru, e adevarat, dar sunt multi cei care gandesc ca mine si nu au posibilitatea sau curajul sa spuna acest lucru. (…) In opozitie o sa poti sa spui ca ne persecuta primarii, presedintii de consilii judetene si motivat ca ne interzice cantatul imnului, arborarea steagului secuiesc, dar astea sunt deja elemente care deja nu mai conving lumea”, a precizat Gyorgy Frunda.
Ponta: UDMR pierde tot
Cabinetul Ponta 3 este cel de-al optulea guvern din care au facut parte reprezentantii Uniunii, incepand cu anul 1996. De-a lungul timpului, UDMR a mai facut parte din Guvernele Victor Ciorbea (decembrie 1996 – aprilie 1998), Radu Vasile (aprilie 1998 – decembrie 1999), Mugur Isarescu (decembrie 1999 – decembrie 2000), Tariceanu 1 si Tariceanu 2 (2004-2008), Boc 2, Mihai Razvan Ungureanu (februarie 2012 – aprilie 2012), Victor Ponta 1 (mai 2012 – decembrie 2012), Ponta 2 (decembrie 2012 – martie 2014), Ponta 3 (martie 2014 – prezent).
Premierul Victor Ponta a precizat ca UDMR va iesi de la guvernare nu doar la nivel de ministri, ci si la nivel de secretari de stat, pentru ca si acestea reprezinta functii politice, el aratand de asemenea ca schimbarea prefectilor pe care Uniunea ii are in Harghita si Covasna urmeaza a fi discutata.
Sursa: Grigore Ciascai