Vezi GALERIE FOTO
Calduri mari, arsita peste zi si deja o ingrijorator prelungita seceta. Numeroase (neadeverite din nefericire) atentionari meteo privind posibile averse, ba chiar si scurte furtuni locale insotite de descarcari electrice sau caderi de grindina, indeosebi in cea de-a doua parte a zilei.
Din experienta traseelor turistice din anii precedenti, perioada infloririi caldaruselor, lacramioarelor, a unor orhidee, a bulbucilor de munte si a bumbacaritei in zona Desesti, zona Culmii Pietrei si a ariei naturale protejate Turbaria Iezerul Mare, ar trebui sa fie nu doar in toi ci, posibil, aflata deja in perioada finala, precum perioada de inflorire a crinilor de padure, de altfel, de la liziera fagetului de pe DN 18.
Negurile domina valea Marei
Pornirea din Baia Mare este la ora 5 dimineata pentru ca atunci cand arsita va incepe sa dogoreasca, sporind evaporarea si sansele de aversa, sa ne aflam pe drumul de intoarcere.
Rulam spre Baia Sprie in plina, spectaculoasa, mijire zmeurie a zorilor si nu putem rezista tentatiei de-a nemuri fotografic clipa. Curand valsam pe curbele-n ac de par ale Gutaiului (DN 18) si, dupa vreo 4-5 km, pe stanga, atrage atentia zvelta silueta unui crin de padure cu florile rozalii si petalele rasfrante.
Dar nu ne oprim, doarece deocamdata lumina e prea chioara. Trecem prin Pasul Gutai si…dezamagire. In fata, inca departe, platoul montan de la V si N de Culmea Pietrei, adica tocmai destinatia noastra, e tern, cenusiu, neguros.
Oprim putin dincolo de pas si fosta locatie a Fantanii lui Pintea Viteazul ( izvorul a fost demult captat pentru a oferi apa potabila necesara motelului). Soarele se naste cu dificultate dintre negrele nebuloase ce domina valea Marei. Creasta Cocosului apare modesta, intunecata, mai in dreapta.
Curand coboram in lungul Rausorului, intrand pe langa prospera pastravarie in fostul sat Cracesti, deja de cateva decenii botezat mai decent Mara.
Traversam satul continuand catre Desesti. Creasta Cocosului si o parte din platoul vulcanic Gutai raman in spate si spre dreapta in timp ce la stanga, peste cursul raului Mara (adica in aval de fosta cooperativa rurala din satul Mara) si peste livezile intercalate cu arinisuri si cranguri de alun, se contureaza abruptul E-SE al Culmii Pietrei. Stancaria cu belvedere Piatra Tisei de Mara puncteaza abruptul SE al acesteia.
Trecem de zona comerciala centrala a Desestiului, lasand in dreapta Politia si Scoala de Arte si Meserii, la stanga Primaria si o crasma, abandonand imediat DN 18 pentru a sui sustinut la stanga pe un drum betonat ce trece pe langa biserica de lemn, monument istoric UNESCO, cu hramul Sfanta Cuvioasa Paraschiva.
Stiind locurile, tragem ocheade prin curtile caselor vechi si noi pentru a descoperi acolo bulbucii de munte si caldarusele treptat aclimatizate si cultivate de gospodari in scop decorativ.
Exemplare albe, roze, liliachii sau albastre de caldaruse
Parcam inaintea bisericii monument istoric, ne luam bagajele sumare si pornim in sus pe ulita, inca o vreme betonata, care trece pe sub vechiul terasament al caii ferate forestiere ce a functionat intre Izvoare-Valea Marei-Feresti-Sighetu Marmatiei.
Biserica apare dintre pruni, dominata de un monumental stejar aflat in dreapta sa. La V de ea, in fanata umeda ramasa deocamdata necosita, dam cu privirile de dragile noastre caldaruse, mult mai putine decat alteori si destul de trecute.
Cautam o bresa mica in gardul viu intercalat cu sarma ghimpata si ne incepem foto vanatoarea exemplarelor albe, roze, liliachii sau albastre cerneala.
Lumina e parsiva pana ce soarele reuseste sa escaladeze lenes o culme dinspre gospodaria parohiala a parintelui Sigartau, dupa care pare a exploda in feerii galben-aurii de miere la stanga bisericii marcata de ascutita-i turla ca o sulita supla.
Gospodariile traditionale sunt tot mai rare
Revenim la drum si, urmand riguros marcajul turistic triunghi rosu, care ne va conduce pana aproape de turbaria Iezerului Mare, tinem drumul flancat de garduri vii, ciresi, imense tufe inflorite de iasomii, taluzuri debordand de nestiute flori visinii-liliachii si portocalii inmiresmate. Sunt tot mai rare casele traditionale, surile, grajdurile de lemn, pana si maiestru impletitele odinioara garduri din nuiele de alun sunt inolcuite pe alocuri cu cele albe, din sipci PVC.
Unele case sunt lasate prada timpurilor si uitarii, desi unele sunt deosebit de trainice si nici macar foarte vechi. Caldarusele spontan crescute pe taluzuri, fanatele abia cosite, clencerii ori claile de proaspat adunat fan si izurile ciudat amalgamate, de balegar si purin alternand cu cel de flori si pajisti debordand de flori, ne amintesc insa ca suntem la tara. Arar mai vezi aerisandu-se pe prispe cergile, sumanele si cojoacele morosenesti.
Covoare splendide de flori…
Creasta Cocosului si Gutaiul se-ndeparteaza treptat, ramanand spre stanga. Umiditatea atmosferica e in exces, iar aerul pare greu de respirat, sudoarea neantarzaind sa apara, umezindu-ne vesmintele varatice lejere. Un paienjenis de ulite si raspantii face facila dezorientarea, iata un motiv temeinic pentru a urmari riguros marcajul turistic triunghi rosu.
Traseul suie prin livezi cu inguste parcele cultivate cu porumb, cartofi, ovaz. Fanatele sunt insa dominante. Si deosebit de pitorestile cranguri prin care, uneori, intersectam meandrele foarte modestei vai a Iezerului.
Sub tufele de alun si pe liziere apar albatrele-portocalii covoare florale de sor cu frate. Li se alatura varietati albe si rosii de gusa porumbelului, flori roz-liliachii de patlagina, portocalii-caramizii ruscute, soci incarcati de povara florilor, stelar-galbene flori de barba sau tata caprei, palcuri consistente de nu-ma-uita, alb-argintii flori de talpa pisicii, orhidee delicate, albe, in locurile declive si umede apar alte orhidee numite poroinic, roz-liliachii ori visinii, pistruite ton in ton.
Lacramioarele apar ceva mai sus, la poalele tinerilor goruni si mesteceni, pe-acolo pe unde se mai vad vechile colibe pastorale si relativ recent, in aceasta primavara, proprietarii terenurilor au incendiat pajistile, arzand nu doar spinii ci si huciurile si padurile tinere.
Solul, in mare parte, este sec, arid, uscat toaca. Pe mici zone pare insa ca vreo scurta aversa din zilele din urma ar fi adunat colbul si improspatat vegetatia. Nici urma de bureti si ciuperci, desi sezonul lor ar fi trebuit sa debuteze deja.
Vreo trei terase, din ce in ce mai inalte dar similar acaparate de fanate, cranguri de stejari si mesteceni intercalate cu tufe mari de alun, se interpun intre Desesti si platoul montan aflat dincolo de Culmea Pietrei.
Poroinici visinii
Deplasarea nu pune probleme daca urmarim marcajul potecii sau, frecvent, al vechiului drum de caruta care pe alocuri are aspect de sleau afundat intre rambleurile invadate de huci.
De pe ultima terasa, privind pe directia de mers spre NV, dam cu privirle de un grup de turnuri stancoase sur-argintii. Prin stanga lor, aproape, acompaniind inspre amonte malul geografic stang al vaii Iezerului, suie spre platoul montan si Iezerul Mare vechiul drum de carute pe care-l urmam.
Marcajul este amplasat frecvent pe pietre si supus erodarii si stergerii. Alteori sunt folositi ca suporti ai marcajului batranii, rari, fagi colosali cu diametre de peste 1,5 m. 
Tufe scunde de arbusti debordeaza acum de mii de mici pamatufuri florale alb-bej dulceag parfumate. Valea Iezerului se aude susurand prin talvegul bolovanos andezitic din stanga, din ce in ce mai aproape.
Nu e foarte cald, dar nabuseala generata de umiditatea excesiva e ca de jungla tropicala. Iesind in fanata din zona V-NV-N a Culmii Pietrei admiram tinerele mestecanisuri, parte dintre acestea arse o data cu incendierea pajistii in urma cu doi ani.
Poroinicii visinii sunt mult mai numerosi aici, indeosebi vizibili pe langa firicelul obarsiei vaii Iezerului. Mai sus si in dreapta, o afundare umeda a pajistii tradeaza, pentru stiutorii locurilor, zona ce marcheaza partea superioara a cascadei numita Sarita Iezerului (admirabila numai dupa numeroase ploi abundente sau timpuriu primavara, la topirea zapezii, dificil totusi reperabila si accesibila dinspre SE).
Marcajul turistic, in lipsa naturalilor suporti, este ingenios realizat in continuare pe bolovani si pietre adunate-n mici movilite (momai pentru impatimitii tiurismului, frecvente in Muntii Fagaras, Parang, Retezat, Piatra Craiului…).
Marcajul insa o ia la un moment dat la stanga pentru a continua peste apropiata culme catre Valea Brazilor. Cei care doresc sa ajunga la Iezerul Mare trebuie doar sa continue inainte (NE), pe firul umed al vaii Iezerului, avand ca prelung reper Culmea Pietrei aflata constant in dreapta.
Turbaria de la Iezerul Mare
Nebuloasele se aglomereaza alarmant, apare si o racoroasa briza, in timp ce doar cateva sute de metri ne mai despart de marea turbarie. Pana acolo lasam in stanga doua izvoare flancate de nelipsitele orhidee din categoria poroinic, unele alb-delicate, altele roz-liiachii ce aduc unor uriasi nasturi de palton.
Pe aici in aceasta perioada, apar an de an, bulbucii de munte galben-portocalii cu tulpini zvelte de 25-40 cm inaltime. Arealul lor este mereu acelasi in ultimul decenii, nefiind, din fericire, agresati de turisti, nici macar de frecventele scurmaturi feroce ale mistretilor aflati pe-aici in cautare de bulbi, dulci radacini ori larve.Infloresc si margaretele printre restransele insule roz de flori ale cucului.
Pe masura ce ne apropiem de turbarie, in zonele umede apar bumbacaritele cu albele lor pamatufuri vaporoase si animate de cea mai firava briza de munte.
Dupa 31/2 ore de la debutul traseului suntem ajunsi in partea de S a Iezerului Mare, turbaria prezentandu-se ca la carte, cu aspectul tipic de blid rasturnat cu fundu-n sus, acesta situandu-se poate cu 2-3 m deasupra zonei periferice aproape circulare.
Desi bumbacaritele-s mii, trecute fiind insa de apogeul floristic, nu mai ofera acel nesfarsit orizont alb compact privitorului, la asta concurand si turbaria acaparata de stratul gros de 2-3 m de muschi ocru-brun sau brun-ruginiu mat si intunecos, lichenii sur-argintii, tufele de afin dintr-o varietate de turbarie, rachitele, tufele de merisoare si coloniile bine circumscrise de plante insectivore numite roua cerului (Drosera rotundifolium) cu mici tentacule carnal-translucide purtand in varfuri cate un graunte cristalin lipicios dar conferind tentate straluciri de diamante parsivei specii.
Mersul prin turbaria marcata de o multitudine de proeminente, asemanatoare musuroaielor, e sinonim deplasarii pe o imensa saltea gonflata sau pe niste miscatoare nisipuri.
Asta deoarece sub muschii grosi se afla panza de apa a turbariei. Pe alocuri se pot vedea mici ochiuri de mare intunecate. Iezerul propriu-zis e dispus in centrul turbariei, adica in zona cu cota maxima de altitudine a ariei protejate, avand o forma neregulata si diverticulata, cu doua ochiuri mai mari unite prin niste canale inselatoare in care bocanii sunt subit invaluiti de mustindele ape plie de tanin.
Libelulele sunt stapanele apelor aici si, cel mai adesea, victimele rouai cerului care le ademenesc cu stropii lor stralucitori, alipindu-le picioarele si aripile, in final hranindu-se cu nutritiva lor seva, la locul crimei ramanand vizibile doar perechile delicatelor lor aripi.
Dansul fluturilor
In dreapta se contureaza modestul varful Pietrei, in continuare Culmea Pietrei, inaltimile cu padure de foioase si huciuri aferente Pietrei Negrului, Pietrei Vulpii si de mai departe, din zona Taului Negru, Piatra Tisei, Culmea Iepei…catre Poiana Brustani. La stanga, aproape, e Valea Brazilor. Putem admira de aici si Gutaiul, Ignisul, Mogosa.
O foarte intinsa zona excelenta pentru activitati pastorale este neutilizata. Pe aici, pe vechea poteca de langa varful Pietrei si prin turbaia Iezerului Mare, treceau odinioara turmele de oi venind dinspre Hoteni, Sat Sugatag, Ocna Sugatag, Harnicesi, Desesti pentru a vara la Colibi, Sapancioare, Valea Brazilor, Taul lui Dumitru…
Putin mai inspre E, din Sat Sugatag, a fost reamenajat in urma cu cativa ani si largit un drum ce trece Culmea Pietrei prin foarte scurta, dar pitoreasca, Valea Cheii pentru a descinde in fanatele si pasunile limitrofe Iezerului Mare.
Fluturii sunt in mare verva, incantandu-ne cu fanteziile si coloritul lor. Splendide sunt si marghilele uriase invadate de tufele de coacaze rosii sau merisor. In pajistea de aici apar niste foarte mari, albastre pal, exemplare de violete dar si trei frati patati, destul de rare margarete si,desigur, orhidee, talpa pisicii, pacuri albastre-cernealade floricele numite amareala.
O briza incepe sa anime platoul, improspatand aerul umed-naucitor cu unul ceva mai rece, proaspat desi cerul este amenintator, innorat, plumburiu.
„Curiozitatea” soparlei
Ne facem scurta pauza binemeritata dupa care decidem sa ne intoarcem in Desesti pe acolo pe unde am venit. Intre timp admiram curiozitatea unei soparle prospectand bocancii, bulbucii de munte scaldati in soare, izvoarele ce-si au obarsia in turbarie, urma unui urs tiparit-n malul plastifiat al vaii Iezerului, ulii decoland cu lenese batai de aripi, alte zone acaparate de parfumatele lacramioare si, neatenti, realmente furati de peisaj, ratam, precum mai mereu, marcajul.
Asta nu ne pune pe ganduri, deoarece stim bine zona insa numeroasele poteci, drumuri pastorale, unitatea peisagistica oferita de mestecanisuri, huciuri, cranguri, stejarisuri si lipsa reala a vreunor inconfundabile repere ne fac sa coboram in Desesti pe o alta cale, foarte putin mai la est de biserica Sf.Cuvioasa Paraschiva, pe o ulita betonata paralela cu cea pe care am suit in zori (diferenta traseelor fiind de cca 100 m intre ele pe directia E-V).
La ora 13, atunci cand conform prognozei o prima aversa ar fi trebuit deja sa ne scalde-n traseu, in realitate soarele blagoslovindu-ne cu din ce in ce mai intensa-i fierbinteala a incipientei dupa amiezi ne incheiam circuitul pietonal care a presupus aproape 7 ore si vreo 14-16 km.
La asta trebuie adaugate 2-21/2 ore necesare pentru parcursul automobilistic tur-retur a celor cca 50 km din Baia Mare in Desesti, langa biserica.
Tarancile varstnice se intorceau de la facutul fanului ori prasitul cartofilor, protejandu-si capetele cu basmale ori,atipic, cu palarii de paie cu borurile largi, acestea sporindu-le farmecul portretistic.
Pe o caldura naucitoare, ne-am imbarcat pornind spre Baia Mare. Circulatia rutiera se animase insa noi faceam abstractie de ea, ca de regula, savurand satisfacuti peisajul admirabil al DN 18 traversand Gutaiul.
Ne-am oprit pentru ultima oara la locul crinilor de padure pentru o incantatoare sedinta foto, valorificand nu doare gratia, delicatetea, parfumul dulceag-imbatatoarelor flori pistruiate cu liliachiu-visiniu ci si betia fluturilor incarcati de nectar si solzisorii aurii de polen.
Putin dupa ora 14, atunci cand caldura avea sa devina cu adevarat deranjanta, eram ajunsi pe la casele noastre.
Foto: Desesti, Culmea Pietrei, Iezerul Mare (c) Lucian Petru Goja
Sursa: Lucian Petru Goja
– Servicii de creare site web
