Un turist habarnist sau inconsecvent cu el insusi, s-ar putea intreba mirat: ce ne mai plictiseste asta din nou cu Ignisul? Niciodata un pasionat al naturii si al drumetiilor nu va pune o astfel de intrebare neghioaba deoarece el stie ca o escapada turistica montana e mereu altfel si asta nu doar in functie de ciclurile anotimpurilor sau varianta de traseu aleasa.
Vezi galeria foto (click aici…)
Cu certitudine am suit pe Ignis cel putin de cateva zeci de ori, an de an, de cateva ori pe an, innotand prin troiene si nameti pufosi ori infruntand sticloasele cuirase parsive de gheata, infruntand in final de iarna dunele groase si umede de zapada topinda, cu brandusele, luscutele, ghioceii si calugarii itindu-si capsoarele delicate din mustul gras al solului smoliu.
M-am deplasat pe liziera alpina sudica admirand andeziticele turnuri ce par niste stivuite placinte sau apropiatul de acestea Sfinx wagnerian, ori Turcul cu turban, magia corbilor avantati in mortale picaje sau imprevizibil-deochiate tandemuri, scrutand inmugurirea suinda in laviuri delicate verzi-galbui dinspre Groape spre Pietrele Dracului, Ciontolan sau Varful lui Ilie, alteori admirand pe sub stancariile impozante cele vreo cinci, sase, cascade spectaculoase, perlate sau diamantate de gheata.
Am ciupercarit pe Ignis, pe valea Slipului ori a Plopilor sau Berdului dar si pe Culmea Comorilor, Fantana Stanii.
Am traversat platoul alpin pe la releele drapate cu chiciura groasa, coborand spre Curba Mortii pe la Boriste sau pe Piciorul Cerbului.
Nu o data am abordat Ignisul dinspre Poiana Soarelui–Izvoare sau pe traseul de creasta principala, dinspre Creasta Cocosului prin Pasul Gutai inspre Saua Iezuri si-n final pe Ignis Est.
L-am abordat si dinspre Chiuzbaia si manastirea acesteia, ori prin rezervatia fosiliera de pe la obarsia vaii Jidovoaia, cel mai frecvent dinspre Groape sau de sub barajul Firiza.
S-ar putea parea ca ar fi fost cazul sa ne saturam de Ignis si sa-l dam uitarii macar cativa ani, daca nu vreun deceniu.
Nici vorba de asa ceva. Ne-ar fi imposibil sa renuntam la ciresii si merii infloriti primavara deasupra borcutului din Groape, la verdele crud al salciilor, parfumatii matisori aurii si bondoci de loza aprig curtati de lihnitele albine si zgomotosii bondari, la fosnetul fageturilor si mestecanisurilor revenind la viata, la exuberanta florala a fanatelor si poienelor valsate de minunati fluturi iar toamna, precum acum, la indescriptibilele pasteluri galben-portocalii, visiniu-sangerii, aurii sau verzi-fistic, pistruiate cu maron sau negru, ori la mireasma frunzelor putrezinde, soapta paraielor alergand bezmetice prin albii accidentat-abrupte sapate-n grohote vulcanice.
Nu, cu certitudine niciodata nu vom renunta la o tura alpina pe Ignis, mereu ii vom descoperi alte variante inedite de abordare si, deloc paradoxal, noi si noi subiecte fotografice oferite, poate in primul rand, de monumentalele andezite sur-argintii prezente in acest masiv sub forna de turnuri, contraforti, metereze, inexpugnabile citadele, ciudati si misteriosi sfincsi, magelitic-abstracte capodopere sculpturale zamislite de zei sau Mama Natura din roca dura specifica zonei , andezite piroxenice de Ignis avandu-si sorgintea in Pliocen.
Plecam din Baia Mare in jurul orei 8 dimineata.
Pe la 8,30 ne punem rucsacii de tura in spinare, ne luam betele de trekking si-o luam spre borcut-Groape. Admiram la capatul scurtei partii de ski scoala fosta cabana a E.M. Herja si frumosul helesteu de-alaturi in care se oglindesc cativa mesteceni frivoli si un sir discontinuu de carpeni.
In minte-mi vine chipul ing. minier Liviu Pop, directorul cu certe veleitati de manager occidental a acelei multiseculare exploatari, ctitorul cochetei amenajari, azi privatizata.
De acolo, abandonam o vreme vechiul marcaj turistic punct albastru ce suie pe valea Plopilor spre Fantana Neamtului – varful Ignis, deviem la dreapta in sus pe o poteca si-n continuare direct spre nord, pe langa o gospodarie abandonata si cu bolta de vita de vie hibrida incarcata de ciorchini negriciosi.
Ne aflam chiar sub piciorul sudic abrupt, descins de la Pietrele Marcului, niste lave bazaltice pluristratificate formand doua grupari stancoase pitoresti, diferite ca anvergura si maretie, cea mai mare fiind situata mai spre nord.
Ioc hribe, de-abia putem admira cateva frumoase exemplare de Piciorul caprioarei (unii ii spun Palaria sarpelui-comestibile, delicioase chiar) si Amanita muscaris (toxice).
In timp ce suim dinspre fosilier, in cautare de jir si ghinda pe la Taul Porcilor, apare o mica turma de mioare si capre insosita de-un pastor si dulai pasnici mitosi.
Dupa 2 ore de la plecare atingem marcajul punct albastru in drumul forestier de centura ce suie pe valea Jidovoaia ajungand intr-o poienita de la vest de Lespezi.
Facem un scurt popas si ne rehidratam. Ziua este una insorita si calda aproape ca vara.
In continuare urmeaza un suis sustinut prin plantatia de molid si zada intercalata cu faget aflat la cea dintai rarire.
Pe alocuri profitam de amenajarea potecii facuta odinioara de catre turistii clubului Ekke.
Urmeaza o zona lejera, pe curba de nivel. Aici suntem impresionati de vuietul repezisurilor cascadate ale vaii cu obarsia la vest de Ciontolan (sau varful Arsita).
Pasteluri la tot pasul.
Ceva mai sus e plantatia de larice din fosta mica poiana, apoi, preponderent la dreapta culmii, plantatie de molidis de 25-35 de ani si-n continuare faget monumental intercalat cu exemplare splendide de paltini.
Aici, la dreapta potecii, zace Tancul, un urias bloc andezitic piroxenic de Ignis desprins cine stie cand din stancariile abruptului sudic si rostogolit circa 150-200 m spre sud.
Mai sus si la stanga potecii zace neclintit de secole, ori milenii, un alt bloc impresionant, rectangular, estimat de noi la vreo 35-40 tone. Pe acolo se poate ajunge, trecand pe sub Pietrele Dracului, la aria naturala protejata Lespezi (in 35-45 minute).
Continuam sa suim pe poteca tot mai sinuoasa si abrupta insinuata pe sub un fag urias dezradacinat de furtuni si-n continuare ne strcuram printre megalitii andezitici.
Marcajul abia se mai vede pe aici, ca si poteca de-altfel, ceea ce ar impune remarcarea traseului, zona fiind deosebit de accidentata, periculoasa si derutanta pentru cei ce trec pe acolo prima oara.
Pe circa 20-30 m poteca a fost largita si consolidata cu ramuri de fag doborate de vijelii, torentele spala insa foarte repede treptele practicate-n solul negricios-pietros. La stanga (vest) se contureaza (deasupra fagilor cu coroane de purpura) Pietrele Dracului, in sus si spre dreapta (est) apar alte stancarii marete dispuse pe diferite niveluri, adesea creand intre ele valcele cu saritori insurmontabile.
Admiram un turn cu o rotunda tichie pe crestet, imediat dupa aceea o alta stanca verticala ce pare un Turn de sah, mai apoi Sfinxul urs.
Daca am lua-o la est pe sub aceste stancarii insiruite (exista acolo un marcaj non-turistic, punct albastru, ce duce pana in Saua Arsita–Ignis Est, la vest semnul fiind vizibil pana dincolo de Lespezi), am putea admira firavele acum siroiri ale apelor de pe platoul Ignis (care devin cascade sadea primavara, la topirea zapezilor).
Ce fantastice sunt trunchiurile argintii ale fagilor! Ce minunate-s sangeriurile inflacarate ale coroanelor acestora! Dar tarsa de pe versantul cuirasat de andezite punctate de raristea de fagi ori splendizii mesteceni pitici, cu fluturanzii in briza amiezei banuti ai frunzelor aurii !
Cum sa te poti satura sau plictisi, vreodata de asa ceva ?
Dupa 3 ore si jumatate de la debut, cu tolba imagistica debordand deja de fotografii, poposim la Izvorul Neamtului unde amicii nostrii au amenajat o masa si o banca pentru popas.
Ce apa racoroasa, cu adevarat naturala si plata, izvoraste aici de sub radacinile inclestate in stanca ale unui fag! Ce te faci insa cu marlanii care-si uita acolo pet-urile, ambalajele de tot felul, dozele de bere si suc, cutiile de conserve? O vorba din popor spune ca doar porcul se spurca acolo unde mananca. Realitatea contrazice proverbul.
Poposim aici vreo jumatate de ceas dupa care pornim spre sud-vest.
Ne deplasam prin pajistea cu plete groase si verzi, aramii de tarsa taiata de potecile cervidelor nevazute.
Dintr-o data focuri de arma bubuie dinspre valea Berdului dar si dinspre Magura Chiuzbaii si Arsita. Se vaneaza mistreti si…probabil cam orice pica. Pe aici suntem in arealul cerbilor mareti aflati acum in plina perioada de boncanit si ai ursului brun.
Intalnim primele stancarii cascadat-impresionant insirate pe un lung picior coborand de la mord catre sud, finalizate in turnurile Pietrele Dracului care domina de departe prin semetie abruptul sud-vestic al Ignisului.
Dupa clipe de incantare-nmarmurita, cu toata pacla si apoi negura densa ce suie dinspre Chiuzbaia si Groape ascunzand soarele, suim inapoi pe picior orientandu-ne constant in sus si catre vest-nord-vest pentru a investiga sistematic martorii de eroziune din acea parte a muntelui.
Zabovim ceva mai mult la un turn inalt de 5-8 m, cu baza mai subtire decat zona superioara, avand o alura modren-sculpturala inconfundabila apoi continuam spre nord.
In apropierea lizierei, siroirile de necucerit, de lava bazaltica ne obliga in cele din urma sa suim pe platoul alpin. Constatam bucurosi ca pe un turn-placinta se odihnesc doi tineri turisti (care ne stiu de pe Internet, in primul rand pe Brena).
In plan secund rasar releele Ignisului, cel mai impresionat si mai recent, cu o balon alb in crestet (releu meteo dupa unii, al NATO dupa altii) ne prezinta ¼ din sfera devastata de furtuni, cu placile metalice ale invelisului exterior smulse de rafalele de vant si zvarlite cat colo.
Acum ne explicam de ce la liziera am dat peste fasii lungi de polietilena, folosita la termo-hidroizolarea interioara a albei sfere-releu.
Suim pe niste placinte stratificate, impresionante de unde, privind in jos catre vest, putea admira oglinda neregulata, albastra ultramarin si pacloasa a lacului de acumulare Firiza si mult mai aproape stancaria Ticlazau ce marcheaza fotogenic Culmea Comorilor (finalul) din traseul nemarcat ce suie pe valea Slipului.
La nord-vest si la cel mult 50-60 m de locul in care stam, pe cerul treptat devenit azuriu, se contureaza Turnul lui Pintea.
Din nou e soare, cald, minunat. Admiram cateva gingas-frumoase exemplare ale unei varietati de gentiana cu inflorescente minuscule, roz-violacee, dar mai ales o nebanuibila acum recolta de afine si merisoare in ciorchini rubinii. Imediat declansam cura furibunda de fructe de padure.
Incantarea, reveria, inspirarea continua a parfumului alpin ne fac sa uitam deplin de timpul ce alearga spre inserare.
Coboram pe la Ticlazau, imortalizandu-l cu decoratiunile vegetale galben-citrin, aurii, argintii si de purpura apoi continuam in jos, pe Culmea Comorilor, cel putin in vreo cinci locuri blocata de fagii doborati de furtuni peste aproape invizibila poteca.
Ce mare pacat ca nimeni n-a marcat turistic vreodata acest extraordinar traseu vestic catre varful Ignis!
Intalnim un turist binisor trecut de saizeci de ani insotit de-o familie de tineri.
Ii felicitam pentru nesabuinta lor de-a fi ratat divertismentul duminical cu Mihaela Radulescu pe Antena 1, asudand si rupandu-si pingelele urcand din greu pe Ignis.
Zambesc complici, stiind imediat ca au de-a face cu alti nerozi patimasi ai coclaurilor. Ne bucura sa fi intalnit cinci turisti intr-o dupa-amiaza pe Ignis deoarece de regula eram noi si… dracu.
Coboram cu inerente devieri si ocoliri Culmea Comorilor partial blocata de arbori pana la prima inseuare. Daca am traversa-o spre vest-sud-vest am ajunge in poienita si la capatul drumului auto-forestier de sub braul sud-vestic al Ignisului dar… pana acolo am avea de surmontat cateva zeci, poate sute de fagi uriasi rasturnati de-a valma pe culme si versanti dupa dezradacinarea produsa de furtuni.
Acum nu avem niciun chef de turism sado-maso, motiv pentru care propun coborarea directa spre sud, profitand de un larg valcel cu grohote ce ne scoate-n curand in drumul forestier.
Ajunsi aici ne simtim boieri fiindca urmam in plimbare lejera aleea inierbata punctata de destule vetre picnicaresti spre est-sud-est.
Nu peste mult, in stanga sus, apar Lespezile, mai apoi Pietrele Dracului cu turnurile spectaculoase si fotogenice. E fieful ursilor si cervidelor aici.
Imediat dam peste un alt grup de tineri, doi baieti si doua fete care, aveam sa constatam in scurta vreme, picnicarisera langa niste butuci-scaune si masute de lemn, lasand neglijenti si irespoonsabili focul mocnind- afumand in codrul podit gros cu frunzis uscat.
Apa unei apropiate balti si un pet decapitat ne ajuta sa anihilam de-aceasta data un posibil devastator incendiu.
Nu ne putem nicicum explica tembelismul iresponsabil al unora din moment ce un astfel de comportament a dus in urma cu 4-5 ani la declansarea a doua succesive incendii dinspre Arsita spre Ignis Est si varful Ignis, extrem de dificil stapanite si solutionate de catre pompieri si silvici.
Ajungem la capatul superior al vaii Plopilor de unde coboram lejer spre borcut-Groape pe poteca straveche marcata cu punct albastru, acum realmente arata de turmele de mistreti.
Admiram covoarele galben, pistruiate ale frunzisului de paltin abia cazut, mai apoi o fantastica perspectiva plonjanta spre Groape–varful Chiuzu, varful Poca, Piatra Alba, varful Magura Chiuzbaii si Ciontolan (Arsita).
Ultimele clipe de incantare ni le ofera ciresii salbatici ce par niste imense faclii aurii, un grandios par salbatic cu frunze violaceu-ruginii, holdele de feriga galben-portocalii sau deja arse de prima bruma, maroniu-mate, arinii verzi intunecati, mestecenii gratiosi, fumurile rasarite vag din cosurile cochetelor casute de vacanta…
Constatam ca pe nesimtite s-au scurs deja 9 ore de drumetie de neuitat, intr-una din cele mai faste zile ale toamnei 2008.
Cata splendoare, cata bucurie si ce extraordinara senzatie de implinire!
Nu credeti?
N-aveti decat sa aplicati indemul prestigioasei edituri turistice bucurestene AdLibri: mergi si vezi !
Merita s-o faceti tocmai acum, pana ce toamna mai e gatita frivol-nebunatic, de carnaval.
Sursa: Lucian Petru Goja
– Servicii de creare site web
