 |
 |
Vezi GALERIE FOTO
E ora 6 dimineata. Abia mijesc zorile de zi, lumina strecurandu-se cu dificultate printre norii negri grei, plumburii. Trec Pasul Gutai, coborand fara graba spre confluenta vaii Izvorul Alb (vine in cadere mare dinspre platoul vulcanic Gutai) cu Izvorul Negru, dand nastere Rausorului ce se-ndrepta spre Mara, sat acompaniind DN 18 in timp ce curge printre andeziticele roci amestecate mai jos cu stratificatele gresii.
Tocmai rasare soarele la stanga Crestei Cocosului. Spectacolul e unul tragic, antic sau modern, wagnerian, impresionant datorita vetrei de foc ivita din apriga inclestare a nebuloaselor intunecate.
Armonii…
Imediat apare codrul tanar de fag si paltin, verde crud, intercalat cu intunecat-verzi insule de molid. Abia se contureaza culmile Pietrei, in plan ceva mai apropiat, cu cele alpine, indepartate, ale Zakarpatyei Ucrainei continuand cu inaltele culmi golase apartinand Muntilor Maramuresului. Valea Rausorului, Marei, depresiunea Vadului Izei si a Sighetului sunt coplesite de fotogenice neguri dense, albe.
La Pastravaria lui Alex e liniste, deocamdata. Antropica-i cascada, cu apele trase de vreo doi ani printr-un canal din raul Mara, de la peste 1,5 km, n-are strop de apa. Imensa cascada de gheata din iarna a macinat versantul stancos ce pare acum o ruina.
Abia a trecut de ora 7. Ce armonii prezinta noua biserica greco-catolica, de lemn, aflata-n curs de finalizare in Desesti, pe stanga soselei, de catre reputatii mesteri ai Tainei Lemnului! Se lucreaza deja pe santier.
Pe Mara si pe Iza…
Ies spre Harnicesti, aruncand ocheade Crestei Cocosului, Gutaiului si tot mai minusculelor sale pete albe de nea apoi, inspre Hoteni-Ocna Sugatag, peste Harnicesti, sulitele oblice ale soarelui strapung in larg evantai cerul, scaldand intr-o blajina lumina fanatele si livezile adormite.
La intrarea in Sat Sugatag, o bresa magica se iveste pe deasupra intuibilei Manastiri. Admir raul Mara la Giulesti, apoi dincolo de Feresti, spre Berbesti. Apele sunt verzi-smarald, ca si cele mai leneste ale Izei, in Vadu Izei.
In Valea Izei, berzele abia s-au trezit, motrosindu-si cuiburile saracacioase dar cele harnice ciugulesc deja, in mici grupuri, gaze si melci din iarba fanatelor. Mii si mii de papadii. Treptat isi deschid avidele de soare corole galben-portocalii. Pensiunile sunt nenumarate, aratoase in Vadu Izei sau Oncesti. Unele sunt in curs de amenajare, etajate, din ce in ce mai mari si seamana cu stravechi hanuri.
Ce-ar putea face oare un turist din tara ori de peste hotare, pe-aici intr-un sejur de 7-10 zile, cu ce si-ar umple timpul inafara de ghiftuiala cu pita cu slana si carnati afumati, traditionalele sarmale umplute, bogat stropite cu horinca?
Oare cine sa-i indrume spre Piatra Tisei, Cabana Agris, Culmea Pietrei, cascada Strungii, Taul Negru, spre medievala cetate din Oncesti, pe la izvoarele cu ape minerale carbonat-sulfuroase, spre apropiata Valea Stejarului, la multiseculara biserica de lemn, apoi la mesterul lemnului, Godja Patru Pupaza? Niciun panou informativ, harta rurala, ori vreun marcaj turistic nu amintesc despre toate acestea.
Splendide tufe de liliac pe la portile maramuresenilor
In Oncesti a existat o traditie a portilor monumentale cioplite-n lemn de stejar, ca si in Barsana de-altfel si mai putin in Nanesti. De mai bine de trei decenii insa a inceput aici nebuna concurenta in edificarea portilor imense de lemn ce nu au de-a face cu autenticul.
Acest lucru o remarca insa doar turistii care cunosc Maramuresul Istoric macar de o jumatate de secol incoace, sau/si cei curiosi si metodici, care au trecut prin galeriile Muzeului Maramuresului, sectia de etnografie-folclor, eventual si pe la muzeul in aer liber de pe Dealul Doboies din Sighetu Marmatiei.
Nenumarate tufe de liliac sunt insirate pe la gardurile din fata caselor. Frecvent, inflacarate, tufe de gutui japonez. Satul maramuresean autentic, ca si alte genuri de sate stravechi romanesti, se distingeau prin simplitate si armonie estetica.
Trec prin Barsana. La manastire avantul si elanul santieresc nu se mai termina. Biserica, destul de noua, tocmai isi capata un nou acoperamant, iar in uriasa parcare sud-estica, de pe malul drept al Izei, buticurile din lemn, cu obiecte artizanale-suveniruri, par sa prospere.
In dreapta curge Iza, iar fagetul este acrobatic cocotat pe versantul sedimentar, stancos. Drumul asfaltat, ingust, continua spre Slatioara si Glod, satul celebrilor Frati Petreus. Mai e aproximativ o luna pana vor inflori pe-acolo, prin luminisurile tufelor de alun, orhideele inspirat botezate papucul doamnei.
Au inceput sa infloreasca orhidee, untul vacii, bej-albe si poroinicul, visiniu pistruiat. Imediat pe stanga, peste albia modesta a vaii Slatioarei, exista o punte ce duce la vechea moara de apa si valtoare din apropierea confluentei cu raul Iza.
Apa curge adormitor prin vechiul scoc al morii, pentru a se paravali imediat, zgomotoasa, alb-inspumat-bulbucata ca o frantuzeasca sampanie, in valtoarea conica din scanduri inguste si trainice de stejar! Roata morii e invadata de muschi brun-verzi, partial putrezita de netrebuinta si indelunga nefolosinta.
La biserica-monument istoric din Sieu
Revin pe malul drept al Izei, continuand spre Stramtura si Rozavlea. In lunca Izei, mai ales in fanatele cultivate cu trifoi si lucerna, au aparut clencerii si jirezile. 
Apare si primul cosas. Noi biserici de lemn, zvelte, frumoase sunt armonios ancorate in peisaj, alternand celor vechi, zidite, cu turle argintii.
Pe dreapta, deosebit de frumoasa, si vestita, biserica de lemn, monument istoric, din Rozavlea. Pentru a o vizita, se trece prin poarta impunatoare de lemn, lasand la stanga un stalp totemic paca, la dreapta o ciuperca dranitata si un fel de Izvor al Tamaduirii.
Cerul este acoperit de un puzzle mirabil de norisori albi si pufosi printre care apar azuriile zdrente de infinit. Trec din nou peste Iza pentru a ma apropia de intersectia de unde o voi coti la dreapta, spre Sieu.
E animatie la Primaria din Sieu. Vizitez tintirimul si, la exterior, frumoasa biserica de lemn, monument istoric, strajuita spre SV de un solitar molid. In urma cu mai bine de doua decenii, o mica livada de pruni a inconjurat edificiul bisericesc iar umbra inseamna umezeala, igrasie, mucegai …motiv pentru a fi starpiti.
Gospodariile, ca niste medievale cetatele
Nordicele piemonturi ale Muntilor Lapusului sunt din ce in ce mai aproape. Casele si gospodariile traditionale se inmultesc odata cu magurile minunat terasate.
Gospodariile izolate sunt ingenios organizate ca niste mici, medievale, cetatele, ori ca niste americanesti ranch-uri. Au de toate, de la casele trainice, si estetice, desi simple, de lemn, la grajd, sura, dependinte pentru porci, pasari, stupi. Nu lipsesc florile, tufele de liliac ori gutui japonez.
Merii clasici sunt in plina floare, sporind farmecul inegalabil al locurilor. Pitoresti sunt si malurile vailor, pe alocuri erodati si lasand vederii aflorimente sur-vinete, de marne si gresii.
Dintr-un varf de delut se deschide panorama spre Poienile Izei, strajuita de impozanta Magura Glodului. Treptat pot identifica varfurile Sermeties, Stanisoara, Varatic si mai apoi Secu din Muntii Lapusului. Instantaneu imi invadeaza mintea numeroasele ture montane facute ani la rand pe-acolo, cu prietenii dar si cu Papa. Oare ma vede si ma indruma cu drag de-acolo pe unde se plimba de-o vreme ?
Manastirea Botiza
Vizitez bijuteria arhitectonica de lemn, biserica monument istoric din patrimoniul UNESCO, dupa care o iau spre Botiza, trecand spre E culmea dealului, in final iesind in fata Manastirii Botiza.
De aici se panorameaza spre piemonturile nordice ale Muntilor Lapusului, spectaculoasa Magura a Glodului, vatra alungita, policrom-armonioasa, a Poienilor Izei, grajdurile izolate, de varat, minunat disimulate-ntre pruni ori arini si stejari impreuna cu traditionalele fanare cu sarpanta variabila pe inaltime.
De pe culme printre nori si dense neguri, se zaresc varful Varatec si tot mai numeroasele antene-relee TV/GSM , la stanga sa varful Secu, la fel de neguros. La stanga, pe masura ce se coboara pe drumul pietruit binisor cu balast de rau, spre vestita Vale a Sasului din Botiza, se observa Manastirea Botiza, pictural precedata de geometriile acoperisurilor de tigla, dranita ori azbociment ale gospodariilor botizene intercalate cu uriasele buchete florale, albe ori roz, de meri clasici, labartati.
Crampeie de rai
Atelaje trase de cai suie pe Valea Sasului la padure. A disparut mocirla din zona izvorului mineral dar e dezolant jegul din preajjma zonei de importanta turistica internationala.
Continui pe Valea Sasului, descoperind taranci iesite la prima prasila pe tarlale inguste din ograzile caselor. Gospodarii, unele gandite ca pensiuni, multe bazate pe arhitectura traditionala si multiseculara arta a lemnului, dulgheritului.
Primavara, bogatia exploziei vegetale si indeosebi florale transforma aceste locuri in adevarate crampeie de Rai. Nu lipsesc traditionalele activitati legate de stuparit. Remarc o fierarie, doua atelaje cu cai aflate la potcovar si un al treilea tocmai sosit din tarina incarcat cu fan, vizitiul si sotia acestuia descarcandu-l in podul grajdului. Miroase a copita curatata, arsa apoi de proba facuta cu noua potcoava, incandescenta. Zurgalaii suna cristalin la fiecare scuturare a capetelor, frumos instrutate, ale murgilor semigrei.
Taranii si tarancile discuta animat despre fondurile generos alocate de APIA. Afara, in mici grupuri, altii dezbat aprins despre accesarea creditelor agricole.
Biserica de lemn din Botiza – o alta bijuterie
O iau spre biserica monument istoric, de lemn, din Botiza. O alta superba bijuterie. E precedata, de imensa noua biserica. In coltul din drepta, lipita de un prun tanar, se afla o atipica piatra de capatai pe care, daltuita in basorelief, e reprezentat Iisus crucificat iar la picioarele sale, originile spetei umane, stramosii nostri Adam si Eva, totul aducand unui magistral stilizat arbore al vietii.
Atrage atentia o cruce greco-catolica, turnata in fier, pusa pe un soclu scund de gresie. In rest crucile de lemn de stejar, ori mai vechile cruci din gresii ocru-ruginii, sunt inlocuite de cele de piatra artificiala sau pseudomarmura alba, cu ingerasi si coronite stupide. 
Frumoasa intens distrusa fresca externa de pe usa bisericii, ca si braul infinit al funiei de stejar ce-ncinge lacasul, intrerurupandu-se doar in dreptul micilor ferestre zabrelite cu fier forjat, decupate in barnele solide ale peretilor. Ca niciunde, ancadramentul trainic, de stejar, al usii, e daltuit cu motivele clasice ale portilor de lemn maramuresene, basoreliefurile fiind ulterior vopsite cu albastru ultramarin.
Frumoase si traforajele in scandura de brad a tarnatului bisericii. La fel de frumoase panoramele asupra vetrei satului, surprinse din tintirimul in care, cativa tarani si vaduve isi ingrijesc cu migala mormintele strabunilor.
Carul cu boi…
O iau spre Sieu, oprind pentru a nemuri alte gospodarii, minunat terasate ori impadurite maguri, trifoisti si naturale fanate pigmentate de mii de papadii. Un grup de taranci prasesc dintai la buraci, deranjate ca vor aparea in imagine neimbracate si nedichisite ca de sarbatoare.
Cat de firesti, deschise dialogului, sunt! Imediat, se lanseaza in tirade referitoare la scurtele lor experiente italiene, hispanice, frantuzesti… Vechile case, tufele de liliac, peisajele minunate, obliga la alte opriri pe Valea Izei, ultima in Stramtura sau Barsana, la ivirea unui car cu boi falnici din rasa traditionala Bruna de Maramures, cu botnite de sarma menite sa-i impiedice sa pasca cand se afla la arat si grapat.
Ii struneste o sfrijit-plapanda femeie, cernit imbracata si trecuta binisor de 75 de ani. Ma uit cu admiratie la ea, deopotriva cu blandete si compasiune, intrebandu-ma daca sarmana de ea, boii sai fotogenici si, intr-un fel anacronici, sunt garantii cresterii economice romanesti.
In loc de concluzie…
Ploaia brutala, inspaimantatoare de-a dreptul, surprinde curand dupa orele amiezei, traversand Giulestiul. Ploua cu galeata, de fapt pare ca zeii celesti tocmai si-au rasturnat cada de baie imensa asupra vestitei asezari de pe Valea Marei. Nu se mai vede aproape nimic, insa, dupa nici cca 11/2 km, soarele tandru al incipientei dupa-amieze, scruteaza departe, spre Gutai si nevazutele Izvoare, la norii grei si uraciosi.
Trecand peste Pasul Gutai conchid ca inca mai e frumos, proaspat, pe alocuri nealterat, Maramuresul Istoric dar pentru asta doar zeii isi au meritele, nu institutiile/autoritatile locale care in ultimele decenii au scapat totul din mana, de la arhitectura, sistematizare, la obiceiuri, datini si traditii.
Foto: In Maramuresul istoric (c) Lucian Petru Goja
Sursa: Lucian Petru Goja
– Servicii de creare site web
