Vezi GALERIE FOTO
Primavara, chiar de la ultimele case din Valea Borcutului, pot fi admirate mii de flori, de la parfumatul liliac de padure sau piperul lupului, plantat ornamental in fata locuintelor, la brebeneii liliachii, sau albele Flori ale Pastelui, rozele inflorescente ale mumei padurii, cunoscuta si sub denumirea cucuruz, albastrelele, coltisorii, viorelele ori brandusele de primavara cu varietati cromatice albe, liliachii sau albastrii.
Acum infloresc si cornii etalandu-si coroanele labartate si aurii, alunii cu miile de matisori ocru-aurii si plopii albi sau lozele cunoscute pentru lujerii cu matisorii dulceag parfumati. Zona este bogat reprezentata de castanii dulci, intercalati de carpinisuri si fageturi. Din nefericire, insa, acestia au fost grav periclitati dupa anul 1980, cand silvicultorii au descoperit ca majoritatea sunt afectati de o teribila maladie cunoscuta drept cancerul scoartei, aceasta fiind produsa de o ciuperca importata din Italia. Coroanele castanilor atacati, vazute de departe, seamana cu niste oase descarnate.
Stancariile Tighierului
De la obarsia paraului cu scaldatori mocirloase, panta incepe sa se accentueze progresiv spre baza peretilor de sorginte vulcanica de tip brecii, negriciosi sau ocru-bruni in zonele mai putin afectate de alterarile exogene. Imediat atrage atentia un fel de megalit cu alura de obelisc, inconjurat de bolovani mari, odinioara desprinsi din peretele SV al Tighierului. Se suie in baza peretelui aproximativ aliniat pe directia E-V, intrerupt de valcele accidentate, cu saritori, unele mustind primavara devreme de apa unor izvoare.
Urmand linia inferioara a peretelui, se intalneste o succesiune de vizuini, mici grote, uneori gemene, cel mai adesea cu o unica galerie scurta, diaclaze aproape verticale si blocuri mari de stanca.
Daca partea SV a Tighierului este caracterizata de o zona intens macinata, cu stancarii scunde si valcele scurte accesibile, portiunea centrala si indeosebi cea SE este mult mai salbatica, cu diferente mari de nivel, periculoasa chiar in cazul in care cineva, fara elementare cunostinte de asigurare, s-ar incumeta sa o treaca hazardat.
In aceasta zona, versantul prezinta doua stancarii verticale, una masiva si piramidal ascutita pe care pana prin anul 1965 a cuibarit o familie de acvile de munte, aceasta fiind impuscata de vanatori pentru a fi impaiata si expusa in vitrina AJVPS Baia Mare. Putin mai jos, atrage atentia o alta stanca verticala si inalta de circa 10 metri, aducand unui deget descarnat de urias.
Pe stancariile Tighierului cuibaresc azi doar corbii, alaturi de ulii sorecari si ulii gainari care prefera sa vietuiasca in padurea de gorun intercalata cu fagi. Toate aceste specii de zburatoare valorifica termicile calde ale Tighierului. Profitand de jgheaburile stancoase sau de scorburile arborilor batrani, aici se intalnesc si bufnitele al caror zbor silentios poate lua pe nepregatite turistii, speriindu-i cu anvergura aripilor lor.
Trunchiuri contorsionate
Specii comune, precum gorunii sau mestecenii, adaptate ariditatii solului stancos al Tighierului, ofera vizitatorului o suita de bizarerii, de la forma radacinilor ciudat incolacite sau alungite, la trunchiurile straniu contorsionate, amintind intr-un fel de celebrii mesteceni de Karelia.
Deplasarea prin baza peretelui stancos devine dificila, riscanta chiar. Asta mai ales de la marele valcel de sub stanca acvilelor catre E. In consecinta, de acolo se recomanda coborarea slalomata printre arbori pana aproape de malul drept al vaii Frumuseaua.
La aproximativ 200 de metri in amonte de marele valcel, afluind in versantul geografic stang al vaii Frumuseaua, se poate admira izvorul botezat Picsa Babi de catre borcuteni. Apa lui nu este potabila, deoarece provine din drenarile izvoarelor subterane ale unei vechi galerii miniere.
De la acest izvor, insa, suie in scurte serpentine o poteca abrupta, avand in dreapta o plantatie matura de molid, iar la stanga, versantul accidentat al Tighierului. Dupa ce se urca din valea Frumuseaua aproximativ 75-85 de metri, spre stanga se desprinde o vaga poteca ingusta de salbaticiuni.
Marea grota a Tighierului
Urmand-o, se ajunge la marea grota a Tighierului, formata in aceleasi aglomerate vulcanice. Deoarece roca este intens tectonizata, iarna si primavara devreme fisurata si dezagregata de topiri, nu se recomanda adapostirea aici, existand riscul unei accidentari.
Dupa vizitarea grotei, se revine pe aceeasi poteca, la cea principala, care se urmareste in urcus. Se ajunge la o prima si impresionanta belvedere, de la Dealul Casei Tilharilor, Manastirea, spre depresiunea Borzas, varful Iricau, depresiunea Valea Borcutului, Baia Mare, Sasar-Recea, pana la Tautii Magheraus, Bozanta Mare si Mica, Lapusel.
De pe deasupra stancariilor admirate anterior din baza, atrage atentia un fel de zid in forma de V. Sunt de fapt brecii erodate, cele mai dure ramanand, de milenii, ca niste vestigii de ziduri de cetate medievala.
Patru caprioare si-un caprior
Se continua ocolind amplul V de piatra, dupa care deplasarea se face spre V prin padure, vizand urmatoarea belvedere, marcata de un pin tanar inalt de circa trei metri. Acolo se afla o platfoma, prin dreapta careia coboara marele valcel cu saritori al Tighierului, pe aceesi directie aflandu-se stanca acvilelor si obeliscul stancos. Din acest loc, panorama e vasta, varful Dealului Tighieru, impadurit cu foioase intercalate cu plantatia de conifere aflandu-se la circa 250-300 de metri spre N, catre hotarul localitatii Baita.
Dupa incantatoarea panoramare, deplasarea continua pe aceeasi directie, spre V, ocolind succesivele obarsii ale unor valcele abrupte, periculoase. In dreapta, in padure, se ivesc doua mari stancarii aglomerat vulcanice, fiecare cu mici grote in baza.
Ocolind-o prin stanga pe cea de-a doua, depasind o zona de perete ocru-bej, cu irizatii minerale verzi-albastrii datorate oxidarii minereurilor, se prinde ultima si cea mai lunga poteca de salbaticiuni care in final coboara pe un picior vestic al Tighierului, la batranele vii ale sasarenilor si la castanisul mort sau muribund.
Pana acolo insa, la stanga potecii caprioarelor si ciutelor, la circa 50 de metri, se remarca cea de-a treia belvedere a Tighierului, situata deasupra marii diaclaze si a gemenelor grote vizitate in debutul circuitului.
La nici 30 de metri, un ciopor de patru caprioare insotite de un caprior se lasa fotografiate, mistuindu-se apoi precum un superb vis in codrul desfrunzit de foiase. E indescriptibila agilitatea cu care fapturile au escaladat, aparent fara nicio dificultate, un valcel stancos abrupt.
Explozie de flori
La stanga viilor sasarenilor, pe liziera castanisului invadat de lastaris, o veritabila gradina a Raiului debordeaza de Flori ale Pastelui, brebenei si branduse liliachii ori albastre, cu totul aparte fiind cele albe imaculat, mai rar intalnite.
La capatul viei a existat candva o casa mica din chirpici, cu pivnita dedesubt, dotata cu toate cele de trebuinta culesului viei, storsului strugurilor, depozitarii mustului si a vinului. Casa s-a ruinat, dar in apropiere, proprietarii si-au amenajat, pentru muncile de peste vara si toamna, o coliba acoperita cu folie de polietilena.
Pentru a incheia circuitul, se continua pe o poteca invadata de huci, trecandu-se pe langa un castan cu diametrul de peste 1,5 m.
Din poiana, se poate admira abruptul sudic al Tighierului, de unde se poate reconstitui circuitul turistic abia facut prin baza, apoi pe deasupra stancariilor. Privind spre E, peste valea Frumuseaua, se da peste o alta mare poiana, fosta proprietate a familiei invatatorului Bot, contemporan al lui Alexiu Pocol, ctitorul castelului, primei scoli si a bisericii greco-catolice din Valea Borcutului.
Dincolo de poiana, apare enclava tonic-verde care tradeaza Balta lui Pocol. Se continua pe culmea dealului si curand se vede pe un stejar falnic borna silvica V/138. Imediat dupa aceasta, poteca larga se desparte. Pentru a cobori la ultimele case de pe valea Frumuseaua, imediat dupa borna silvica se urmeaza varianta potecii din stanga, care intra curand in culoarul defrisat al unei linii de inalta tensiune pe care-l traverseaza, dupa care coboara la asfalt.
De aici si pana la gura vaii Frumuseaua, la statia de autobuz omonima, nu mai e de parcurs niciun km. Aspectul rustic al zonei vaii Frumuseaua este conferit de multitudinea copiilor, pasarilor de curte, cainilor de tot felul, mioarelor si mieilor acestora, dar si de un inconfundabil iz patriarhal.
Foto: Primavara pe Tighier (c) Lucian Petru Goja
Sursa: Lucian Petru Goja
– Servicii de creare site web
