 |
 |
Vezi GALERIE FOTO
Se pleaca din Baia Mare prin Gardani, Ulmeni, Ticau, Benesat. Cer acoperit, prin lunca Somesului, spre Lucacesti-Miresu Mare, cu neguri plutinde. Doar 7 grade Celsius dimineata dincolo de Salsig, spre Stramtorile Ticaului, si in Benesat. Ortacii salajeni sunt deja la Balta Benesat. Tocmai au dat peste o sumedenie de scoici de lac, unele uriase, cu valvele lungi de aproximativ 25 de centimetri, esuate pe malurile maloase ale fostelor meandre ale Somesului.
Stuf, impozante salcii, rate salbatice, jucause lisite scufundandu-se dupa de-ale gurii, cicori cu petalele albastre stafidite, trecute exemplare portocalii-butonate de vetrice creata si creanga de aur dar si aparent modest-triste inflorescente de Carlina vulgaris amintind de cultivatele lor surate botezate flori de paie.
Toamna atipica
Imense ghirlande tepoase de bostanas spinos, ca niste militare plase de mascare, acapareaza stufarisul verde deocamdata. In aer un iz de mal, tipic de balta. Spre N soseaua si calea ferata Jibou-Ulmeni-Baia Mare iar dincolo de ea, denudarile ocru-bej ale Dealului Fitigau. 
La stanga lui, Dealul Bisericii, cu frumosul lacas greco-catolic, in dreapta pieptul de deal stancos (Muntii Ticaului) acoperit de goruni inca tonic verzi, doar spre poale tufele de carpen si jugastrii galben-portocalii si sangerii rosii-liliachii tradeaza atipica toamna.
In dreapta continua soseaua Benesat-Ulmeni apoi Somesul intrand in Stramtorile Ticaului, cu ape imputinate de prelunga seceta si-apoi semetele culmi impadurite cu faget ale Dealului Mare.
La zona lacustra
O luam pe malurile S ale Baltii Benesat. Superba zona lacustra, monumentalele salcii oglindite-n unde reci, sur-albastre. Plaurii acopera mari suprafete in timp ce stufarisul pare a invada malurile joase pe care se vad valve de scoci de balta.
Cele mici au 10-12 cm lungime, cele mari depasesc 25 cm. Pe alocuri, intre trestii, se observa zeci de exemplare cu valvele intredeschise. Nu lipsec jegurile uitate de pescari. Sunt cateva grupuri de pescari in zona nordica a baltii, cu ape mai adanci si structuri agreate de fauna piscicola. In zona vestica, se profileaza silueta cabanei de agrement amenajata de primaria Benesat. Un manz negru antracit alearga descatusat pe malul estic al baltii, amintind de scenele romantic-triumfaliste ale filmelor sovietice.
Din istoria satului Benesat
Resedinta comunala Benesat (in lb.maghiara Benedekfalva) isi datoreaza numele patronului sau spiritual romano-catolic- Sf. Benedict . La E de Benesat, peste raul Somes, in Evul Mediu (sec. XIII-XIV), aproape de satul Cheud, a existat o manastire benedictina, dupa unii istorici o veritabila citadela avand menirea exercitarii controlului vamal al traficului cu bunuri, indeosebi sarea provenita de la ocnele din Dej, pe Somes, catre Satu Mare-Budapesta-Viena dar si pe traseul terestru Jibou-Somcuta Mare-Cetatea Chioarului-Baia Mare.
Prima atestare documentara a Benesatului dateaza din 1475 sub denumirea Benedfalwa. Benesatul are azi in subordonare administrativ teritoriala satul Biusa, la N si Alunis, la S. Prof. A. Medve propune o scurta vizita in satul Biusa, iar dupa aceea traversarea unei intens framantate zone colinare pentru a descinde in Alunis.
Scopul excursiei, printre altele, este acela de a descoperi pe parcurs vechile cruci de piatra, inclusiv cele celtice, aflorimentele calcaros-gresoase dar si empiricele, vechi, cariere de piatra din care acestea erau extrase pentru a fi folosite de mesterii pietrari nu doar la cioplirea crucilor pentru morminte, ci si pentru fundatiile caselor, amenajarea pivnitelor, realizarea stalpilor si a gardurilor trainice de piatra.
Spre Biusa
Pentru a ajunge in Biusa se ia din Benesat catre N, pe drumul ce descinde in Cehu Silvaniei. Imediat, in dreapta, se deschide frumoasa priveliste spre Benesatul vechi si Dealul Bisericii, intre uriasii stejari itindu-se silueta alba a bisericii.
In aceeasi parte a soselei, atrag atentia denudarile cu aflorimente sedimentare stratificate alb-bej si pajistea saracacioasa mistuita de seceta. Dupa aproximativ un km, la stanga soselei, apare o nou amenajata cu fonduri UE ferma de taurine si apoi, in dreapta, intrarea in satul Biusa, pentru prima oara pomenita in vechile hrisoave la 1387 ca villae hungaricalis – Beushaza (1388) -apartinand cetatii Cheud din Comitatul Solnoc-Dabaca.
Numele satului deriva de la cel al intemeietorului, ungurul Bös si a suferit, de-a lungul vremii, schimbari. Localitatea este asezata intre dealuri domoale, in centru tronand doua biserici, una ortodoxa la stanga, alta reformata in dreapta. Drumul din dreapta continua spre N , catre Vicea si Somes Uileac.
Se opteaza pentru varianta scurta, NV, ce conduce spre marginea si cimitirul satului, flancata de exuberante tufe de liliac, sanger, vita canadiana, cu numeroase exemplare de ardeias sau papalau pe la poale, in rest pruni batrani acaparati de licheni argintiu-albastrii.
Cruci de piatra si cochilii de melci
Asfaltul se curma curand, lasand locul pentru doua drumuri lutos-pietroase ce ocoloesc pe flancuri cimitirul labartat. Atrag atentia pietrele de capatai numeroase, de cult mozaic, cu epitafuri inconfundabile (din preajma anului 1800) daltuite in lespezile calcaros-gresoase de Alunis, uneori andezite sau combinatii ale acestor roci.
Nu descoperim insa nicio cruce circulara celtica. Sunt destule crucile clasice greco-catolice, reformate, romano-catolice insa si cele mai noi din beton. Mai pot fi vazute niste seculare, scunde, invadate de musuroaie si vegetatia ierboasa, atipice pietre de capatai .
Printre morminte nu lipsesc cochiliile mari de melci spiralati si inflorescentele galben-portocalii de sovarvica. De fapt pe acestea le vom admira pe tot parcursul traversarii colinare dinspre Biusa catre crestetul Dealului Ciocarlau, spre satul Alunis.
Pasteluri autumnale
O luam la vale spre Benesat, debarcand in dreptul fermei de taurine, de-acolo continuand in urcus lejer spre V-SV. Imediat la V de ferma, e in curs de amenajare un mic tau rectangular, posibil cu scopul asigurarii necesarului de apa tehnologica fermei de taurine.
Solul lutos-argilos, mai apoi cu stratificari de marne si calcare gresoase, e profund uscat si crapat, cu toate acestea nu lipseste marea cireada de vite si mai sus , una de vreo 1000 de mioare. Suind, se urmeaza meandrele unui drum de caruta dar si pe cele ceva mai inguste dar verzi ale unui valcel.
Ne aflam intr-o zona profund afectata multisecular de alunecarile de teren, cu viroagele acaparate de limbi de huci dominate de jugastri, sangeri, paducei inrositi de abundenta fructelor lor, aluni, carpeni, macesi, porumbari. Huciurile sunt frumos pastelate dar cerul e cenusiu, chiar tenebros-plumburiu uneori, soarele ivindu-se, disparand imediat , ca si la o eclipsa.
Doline uscate de seceta
Apar si micile doline pe masura ce ne apropiem de culmea golasa punctata de rarele siluete ale arboretului tanar. Acestea au fundurile maloase dar uscate iar marginile sunt marcate de ramuri puse de localnici cu scopul evitarii accesului si inamolirii vitelor primavara si vara devreme atunci cand apa balteste.
Cea mai mare dolina este la cota maxima de altitudine si are o forma aproape circulara, cu diametrul de aproximativ 45-55 m si evacuarea spre SE, printr-un valcel-paraias efemer dar de-a lungul caruia s-au practicat cateva captari din care se asigura apa de baut necesara pentru cirezile ce pasuneaza aici.
Se iese pe crestetul dealului punctat de rarii arbori. La stanga, spre S-SV si aproape, e padurea de goruni in care se afla Piatra cea despicata, locul marcat cu copita de calul legendar al haiducului Pintea Viteazul care aterizase aici dupa un fantastic salt de cateva sute de metri peste raul Somes, de la Piatra nazdravana situata pe flancul V-NV al Dealului Mare, urmarit fiind de potera austro-ungara.
Pe crestetul dealului Ciocarlau
Din cauza negurii abia se observa meandrele Somesului dintre Alunis -Cheud si Napradea si conturul culmii Dealului Mare si a Stanului Cozlei in timp ce spre V se descopera un urias amfiteatru acaparat de huci si arbustii teposi, cu un valcel in centru, acesta orientandu-se intre Benesat-Alunis ca o vaiuga treptat largita.
Incepe sa adie o briza rece care insa risipeste treptat norii. Se ocoleste larg prin dreapta amfiteatrul splendid pastelat si obarsia paraului dincolo de care se remarca o denudare sur-bej, o posibila locatie de seculara extragere empirica a lespezilor si a blocurilor de calcare gresoase.
Se suie deasupra acelei platforme, prin V-NV, iesind pe crestetul dealului Ciocarlau. Privind indarat, spre NE-E, catre crestetul dealului impadurit dintre Benesat-Alunis pe care se afla Piatra cea despicata, atrage atentia un fel de faleza sur-albastrie formata din marne probabil iar mai jos si in dreapta sa, o zona rectangulara mare, cu o coliba pastorala, locatia unui stravechi hij ( vii) a celor din Alunis.
Se trece culmea Dealului Ciocarlau, coborand spre o terasa SV-V larga pe potecile si printre viroagele afunde formate de ciurdele de vite si spalarile torentiale ulterioare. Rocile de aici sunt niste conglomerate gresoase, mai apoi gresos-calcaroase, pe alocuri cu frumoase aflorimente calcitice.
Gospodarii traditionale in Alunis
Nu lipsesc fosilele reprezentate de fragmente de valve de lamelibranhiate aducand prin forma si marime midiilor din zilele noastre. Privind in urma, imediat sub culmea Dealul Ciocarlau, se remarca o lunga faleza alb-bej bordata de arbustii densi, iar pana acolo un vechi drum de caruta plus o halda mare pe care a fost depozitat arocamentul sedimentar.
Se face un scurt popas iar soarele-si face aparitia, ziua devenind una turistic excelenta. La cateva sute de metri, se admira frumoasele oaze rurale V-NV ale Alunisului iar spre S , de-o parte si de alta a curelei asfaltice, zona satului spre Inau, Somes Odorhei.
Se coboara spre Alunis, odinioara numit Somes Saplac, atestat documentar din 1246 ca Seeplac ( sat frumos in limba maghiara). Numele localitatii a suferit succesive schimbari, abia in 1930 fiind Alunis, nume romanesc datorat abundentei alunilor pe colinele din sat. 
Pajistea e brazdata de virogi si ravene afunde lasand treptat vederii solul format din argile rosii. La prima gospodarie, se descopera stalpii de piatra-calcare gresoase-folositi odinioara la gard. Acesta a fost innoit apoi cu prefabricate din beton armat.
Se admira ornamentele stalpilor, florile de tulipan (lalea), ghindele si frunzele amplu arcuite daltuite-ntr-un bogat si migalos basorelief. Atrage atentia fundatia unei case construita in 1936 din blocuri calcaros-gresoase de Alunis iar vizavi, stalpii altui gard, ceva mai nou, cu basorelieful conturat cu vopsea albastra partial distrusa de precipitatii.
Se constata ca aproape nu exista gospodarie in care vestitele calcare gresoase de Alunis sa nu fi fost intrebuintate la construirea caselor, grajdurilor, surilor la garduri ori a stalpilor monumentalelor porti.
Pristolurile de la Biserica din Alunis
Enoriasii tocmai ies dinspre biserica spre care ne indreptam. La intrarea acesteia, de-o parte si de cealalta a aleei, atrag atentia cele doua pristoluri (mese ritualice asemanatoare celei folosite de preoti in altar) spoite cu var in alb, folosite la unele ritualuri, de Pasti, Rusalii, la Mosii de primavara, Luminatie etc.
Din pacate, doar pristolul armonios din dreapta aleei e cioplit din piatra de Alunis, celalalt e turnat butucanos din beton. La stanga usii bisericii, langa fundatia din calcare gresoase de Alunis, se afla o cruce celtica, neinspirat spoita de ani de zile cu var.
La dreapta usii, se afla o piatra de capatai cu o cruce si un simbol solar daltuite in basorelief, de asemenea neinspirat spoita cu var. Involuntar, atragem atetia preotului paroh si diacului Boda Alexandru, iar cel din urma ne va conduce in capatul sudic al Alunisui, la iesirea cate Inau, la gospodaria vestitului mester cioplitor Sandor ( Alexandru) Lucacel si apoi in cimitirul vechi al satului.
La casa mesterului Lucacel
Mesterul Lucacel nu e acasa dar, cu acceptul unei vechi cunostinte a sale, prof. Traian Napradean, directorul scolii din Somes Odorhei si prietenul colegului nostru Aurel Medve, directorul scolii din Napradea si impreuna cu Boda Alexandru se viziteaza curtea si sura gospodariei.
Chiar la intrare, atrag atentia botosii (stalpii) de piatra de Alunis ai portii casei, fiecare cu cate un cap-masca grotesca deasupra. In curte, depozitate pe sub ghirlandele vitei-de-vie abia culese, se descopera lespezi si blocuri de calcare gresoase iar in sura cu o monumentala poarta de lemn traditionala, alte blocuri si lespezi, unele partial cioplite, ornamentate, unele dintre monumentale necesitand asamblarea ulerioara . Nu lipsesc uneltele specifice unui mester cioplitor precum ciocanul, spitul, tancusul, dalta dar si focosul, un topor aparte, ca un tomahawk de-al lui Winetou, greu si cu simetrice taisuri.
Prof. Napradean, ca si curatorul de peste 35 de ani al bisericii din Alunis, Boda Alexandru, ne invita sa ne omeneasca in conformitate cu datinile locurilor dar, multumindu-le, preferam sa vizitam vechiul cimitir din Alunis cu speranta descoperirii unor vechi cruci celtice cu bratele prinse in arcuri de cerc (in Alunis exista un mic muzeu etnografic ).
Gasim una, in partea extrem estica a cimitirului care a fost amplasat la stanga unui foarte vechi meandru al Somesului. Crucea e in stare buna dar pe jumatate ingropataa si invadata de balarii. Vizavi de gospodaria mesterului Sandor Lucacel, intr-o curte, spoit in alb cu var si daltuit in piatra de Alunis e portretul lui Laurentiu Bran, fost preot paroh greco-catolic in Alunis in perioada 1890-1942, primul traducator roman al poeziilor eminesciene in limba maghiara.
In vechiul cimitir al Alunisului nu lipsesc clasicele, seculare, cruci de piatra, nici cele noi daltuite in aceleasi calcare-gresoase, insa tot mai multe sunt cele turnate facil din beton. Fiindca ne nedumiresc relativ noile cruci duble, curatorul bisericii spune ca acestea se pun in cazul in care in mormant se odihnesc doua fiinte (sot-sotie).
O indeletnicire pierduta
Badea Boda Alexandru in special, dar si prof. Traian Napradean, spun ca exploatarea calcarelor gresoase de Alunis a cam disparut incepand din urma cu 4-6 decenii, pe masura ce betonul armat i-a luat locul. Anterior, cate doua, cel mult trei, familii asociate detineau pe Dealul Ciocarlau cate un cuptor sau baiusag, adica o mica mina sau cariera din care lespezile sau blocurile de piatra putin dura erau extrase prin decopertare si copturare cu tarnacopul si ranga, uneori prin spargere cu barosul si cu ajutorul ic-urilor (penelor) de fier.
Cele mai mari si afunde baiusaguri nu depaseau 30 m, piatra fiind exploatata prin iluminarea cu lampase sau lampi cu carbid si transportata la lumina cu targa ori cu roaba. Ele nu erau lineare ci sinuoase, cu brese laterale fiindca piatra era neregulat dispusa in zacamantul sedimentar intens tectonizat.
Extractia pietrei, prelucrarea sa, vanzarea crucilor de piatra, a stalpilor pentru porti si garduri ca si a pietrei-blocuri pentru fundatii era principala activitate si sursa de venit a celor din Alunis iar crucile lor, nu doar cele celtice ci si cu forme sculpturale-monumentale, pot fi admirate in in Benesat, Arinis, Napradea, Tranis, Inau, Deja, Notig, Barsa, Domnin, Bulgari…
Interesanta excursie se incheie luandu-ne ramas bun de la badea Boda Alexandru si colegii napradeni, imbarcandu-ne in Benesat, luand-o de-acolo spre Horoatu Cehului, Cehu Silvaniei-Arinis, Baia Mare. Intregul circuitul auto presupune 126 km, iar traseul turistic propriu-zis nu mai mult de 7-8 km.
Foto: Benesat, Biusa si Alunis (c) Lucian Petru Goja
Sursa: Lucian Petru Goja
– Servicii de creare site web
