Repararea si asfaltarea strazilor, continuarea proiectelor europene aflate in derulare, dar si protectia sociala sunt prioritatile pentru anul 2010 ale administratiei publice locale din municipiul Sighetu Marmatiei. In pofida faptului ca supliciile crizei economice se reflecta asupra bugetului public local, alesii din municipiul Sighetu Marmatiei au decis sa nu cheltuie haotic cei aproximativ 60 de milioane de lei alocati pentru acest an, ci sa prioritizeze cu strictete proiectele pentru care vor fi virate fondurile.
Astfel, cei mai multi bani, aproximativ 4,4 milioane lei, vor merge spre reabilitarea, asfaltarea si reparatia infrastructurii rutiere.
“Am decis ca anul acesta trebuie sa investim neaparat in infrastructura. Vor fi reabilitate sase strazi, care necesita reparatii serioase si se va turna covor asfaltic pe alte patru strazi. Tot in acest program intra si dotarea cu sase camere video de supraveghere a podului de trecere a frontierei Sighet – Solotvino, conform directivelor europene”, a precizat pentru eMaramures.ro primarul municipiului Sighetu Marmatiei, Eugenia Godja.
Alte 1,5 milioane lei vor merge pe repararea strazilor care vor contribui la fluidizarea traficului la punctul de trecere al frontierei de stat. De asemenea, in programul de finantare a proiectelor din anul 2010 intra si proiectele aflate in derulare sau in curs de finalizare. Tot in acest an, va fi modernizata sala de sedinte a Primariei Sighetu Marmatiei, proiectata sa devina si centru de informare, dotat la standarde europene.
Sursa: Calin Dragomir