Marţi, 4 februarie, la Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) din București, a avut loc o ședință de lucru esențială pentru obținerea unui aviz obligatoriu la Studiul de Fezabilitate al Drumului Expres Baia Mare – Satu Mare, un proiect de infrastructură major pentru județul nostru. În prezent, actuala conducere a administraţiei judeţene lucrează din greu pentru a recupera întârzierile și pentru a avansa acest proiect vital pentru Maramureș.
„Drumul Expres Baia Mare – Satu Mare este un proiect de importanță strategică pentru Maramureș, oferind o conexiune rapidă la rețeaua de autostrăzi din Ungaria. În timp ce lucrările avansează în ritm alert peste graniță, ne asigurăm că Maramureșul nu rămâne în urmă. Exemplul de succes al Centurii Satu Mare trebuie replicat pentru Centura Baia Mare și legătura cu Satu Mare”, a arătat președintele Consiliului Județean Maramureș. Gabriel Zetea a adresat, de asemenea, mulțumiri speciale doamnei Petcu, președintele ANRM, și domnului Pataky Csaba, președintele Consiliului Județean Satu Mare, pentru implicarea lor activă în accelerarea demersurilor necesare pentru ca acest proiect să devină realitate.
Cu toate acestea, provocările nu se opresc aici. În perioada următoare, autoritățile județene trebuie să obțină avizele de la Ministerul Mediului și Ministerul Apelor, dar şi să parcurgă procedura finală de avizare la CNAIR și Ministerul Transporturilor. În acest sens, preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş a inițiat discuții directe cu președintele Consiliului Judeţean Satu Mare pentru a da un nou avânt proiectului şi pentru a asigura atingerea obiectivelor prioritare pentru acest an, respectiv obținerea tuturor avizelor necesare, finalizarea cererii de finanțare pentru a menține eligibilitatea proiectului şi asigurarea unei sume rezonabile pentru realizarea celor 50 km de drum.
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult