Duminică, 27 septembrie, va fi celebrată cea de-a 106-a Zi Mondială a Migrantului și Refugiatului. Cu această ocazie, Excelența Sa Iosif Păuleț, responsabil cu pastorația Migranților și Refugiaților în Cadrul Conferinței Episcopale din România, ne invită să fim activi în a sensibiliza societatea cu privire la acești frați ai noștri.
Motto-ul zilei din acest an, ales de Papa Francisc, este: „Asemenea lui Isus Cristos, constrânși să fugă”. În scrisoarea dată pe 21 septembrie, Episcopul de Iași a preluat îndemnul Papei Francisc și ne invită să „ne îndreptăm atenția asupra dramei evacuaților interni, o dramă adesea invizibilă, pe care criza mondială cauzată de pandemia COVID-19 a exasperat-o”.
Dramă peste dramă este așadar cea a refugiaților pe timp de pandemie, motiv pentru care Papa Francis ne îndeamnă cu multă căldură să contribuim cum putem și toți putem să dedicăm o rugăciune în această zi, în care suntem invitați să ne gândim la ei.
Papa și-a încheiat mesajul cu o rugăciune sugerată de exemplul sfântului Iosif, când a fost constrâns să fugă în Egipt pentru a-l salva pe Prunc:
Tată, tu ai încredințat sfântului Iosif ceea ce aveai mai prețios: pe Pruncul Isus și pe mama sa, pentru a-i proteja de pericole și de amenințările celor răi.
Dă-ne și nouă să experimentăm protecția sa și ajutorul său! El, care a simțit suferința celui care fuge din cauza urii celor puternici, fă ca să poată întări și proteja pe toți acei frați și acele surori care, forțați de războaie, de sărăcie și de necesități, părăsesc casa lor și țara lor pentru a porni la drum ca refugiați spre locuri mai sigure!
Ajută-i, prin mijlocirea sa, să aibă forța de a merge înainte, întărirea în tristețe, curajul în încercare!
Dăruiește celui care îi primește un pic din duioșia acestui tată drept și înțelept, care l-a iubit pe Isus ca pe un adevărat fiu și a sprijinit-o pe Maria de-a lungul drumului!
El, care câștiga pâinea cu munca mâinilor sale, să se îngrijească de cei cărora viața le-a luat totul și să le dea demnitatea unui loc de muncă și seninătatea unei case!
Îți cerem asta prin Isus Cristos, Fiul tău, pe care sfântul Iosif l-a salvat fugind în Egipt, și prin mijlocirea Fecioarei Maria, pe care el a iubit-o ca soț fidel după voința ta. Amin.