Tragedie în comuna Jilava. O femeie de 37 de ani a fost ucisă azi de cel cu care a împărţit 15 ani de viaţă. Bărbatul a înjunghiat-o, iar apoi s-a sinucis. Totul s-a petrecut la câțiva metri de casa în care locuiau părinții femeii. Au fost printre primii care au văzut scenele de groază.
Alina și Jean erau împreună de aproape 15 ani, însă astăzi s-a dezlănțuit haosul în casa lor din Jilava, județul Ilfov. Era puțin trecut de ora 11 când cearta a degenerat într-o tragedie. Femeia de 37 de ani i-ar fi spus partenerelui ei că ar vrea să se despartă.
Bărbatul nu a putut să accepte. A luat primul cuțit pe care l-a găsit și s-a năpustit asupra ei. A omorât-o în câteva secunde. Imediat după crimă, șocat de ceea ce a făcut, bărbatul s-a sinucis.
Tragedia a fost anunțată la 112 chiar de către vecinii celor doi. La fața locului, în câteva minute, a ajuns un echipaj de poliție. agenții au încercat să-i resusciteze, însă fără succes. Cei doi lucrau de dimineața până seara într-o piață de lângă București. Nimeni nu i-a mai auzit până acum certându-se.
Ba mai mult, apropiații lor spun că bărbatul urma să o ceară în căsătorie pe iubita lui. De aceea, el ar fi avut un șoc atunci când femeia i-a propus să se despartă.
Vecin: Plecau amândoi. Veneau amândoi. Aveau planuri să facă căsătoria.
Părinții fetei locuiau chiar lângă casa celor doi și au fost printre primii care au descoperit ororile.
Mama fetei le-a declarat anchetatorilor că cei doi s-ar fi certat şi cu o seară înainte, însă nimeni nu și-a făcut nicio grijă. Cu toții erau convinși că se vor împăca a doua zi. Acum, familiile celor doi se pregătesc de înmormântare.