Vezi VIDEO
Aerul irespirabil din oras a afectat numeroase persoane din Maramures. Medicii s-au confruntat cu mai multe cazuri de insolatie si de lesinuri. Pentru a doua zi la rand s-a depasit indicele de confort termic, iar asta a doborat o baimareanca in varsta de 72 ani. Femeia s-a aflat chiar in fata unui cabinet medical, unde i s-a acordat primul ajutor. Medicii au dus-o intr-o incapere racoaroasa, i-au dat sa bea apa si au incercat sa ii echilibreze temperatura corpului. Acesta a fost doar un caz din nenumaratele la care s-a intervenit azi, 15 iulie, de catre echipele medicale de la Ambulanta si SMURD.
Felicia Borz, medic de familie baimarean, a spus ca “am avut chiar peste drum de cabinet o doamna care nu era pacientul nostru, dar care a suferit de pe urma caniculei. Ardea, isi luase tabletele, dar totusi pe la 9.30 i s-a facut rau”.
Baimarenii par sa stie, macar la nivel de teorie, ce trebuie sa faca pe timp de canicula. Treburile de zi cu zi i-au scos insa din casa, direct in caldura inabusitoare. “Oooo, e foarte cald, vremea e caniculara… Te toropeste”, a spus un baimarean, transpirat tot din cauza caldurii.
Protejata sub o palarie, o femeie a spus ca bea multe lichide de cand cu arsita. “Am o sticla de ceai cu lamaie in geanta, apoi ma trag mai la umbra. Nu ai ce face. Treburile trebuie rezolvate”, a precizat baimareanca. Cei mai multi s-au plans de lipsa aerului, precizand ca uneori au avut senzatia de sufocare.
In cazul aparitiei simptomelor legate de expunerea la soare, cum sunt crampele de caldura, insolatia sau epuizarea, medicii recomanda odihna intr-un spatiu umbrit si racoros, respectiv consumul de lichide. “Dupa ora 9.30, populatia nu trebuie sa mai iasa afara. Le-as indica sa aiba palarii, iar acestea sa nu fie din material gros, ci gaurite ca sa se poata aerisi. Hainele sa nu fie inchise la culoare, sa fie din bumbac. In niciun caz acestea nu trebuie sa fie din plastic”, a spus medicul Felicia Borz.
Cald va fi astazi pana la ora 23.00, cel putin asta spun meteorologii. Dupa aceasta ora intra in vigoare o avertizare cod galben de vijelie si ploi torentiale. Pana maine la aceeasi ora vor fi intensificari ale vantului cu aspect de vijelie, descarcari electrice si averse ce pot avea caracter torential. Izolat cantitatile de apa vor depasi 50 l/mp si vor fi caderi de grindina.
Sursa: Adina Timis, Irina Lesiu