Gheorghe Tadici a fost selecționerul echipei naționale, alături de care a cucerit medalia de argint la Campionatul Mondial din Rusia în anul 2005, pentru ca doi ani mai târziu să obțină locul patru la Campionatul Mondial din Franța.
Alături de HC Zalău, antrenorul în vârstă de 72 de ani a cucerit trei titluri de campioană: 2001, 2004, 2005. Tadici a mai antrenat-o și pe Oltchim Râmnicu Vâlcea cu care a câștigat și două titluri continentale, Cupa Cupelor și Supercupa Europei.
„Am 49 de ani de handbal, era frumos să ajung la 50. Era frumos simbolic. 9,99 sună altfel decât 10 lei. E posibil să nu mai continui.
Urmărește o serie de documentare despre casa regală britanică. Din viața familiei regale, pe DIGI Life și DIGI Online, azi de la 21:00.
Familia este foarte vehementă. Toți din familie sunt vehemenți. Anul ăsta mi-a luat trei ani din viață, am și eu vârstă. Nu-mi face nimeni statuie. Atât timp cât văd cum merg, ce degradare există peste tot, degradare a banului public, nu mai am interes și nu mai am motivație.
Spre deosebire de ceilalți, eu am avut 17 jucătoare dintre care 14 românce. Autoritățile locale m-au sprijinit atât cât au putut. Dar aici n-a fost vorba de risipa banului public. De 6-7 ani am cel mai mic buget dintre toate echipele. M-au bătut la cap soția, copii, nurorile, nepoții.
Au fost extrem de vehemenți, mai ales în perioada ultimă. Am putere să-i contrazic, am putere să antrenez. Am putere de a antrena mai mult decât colegii mai tineri cu 20-25 de ani. Fără a jigni pe cineva.
Munca de antrenor nu înseamnă să faci un antrenament, să te sui într-o mașină și să pleci, să vii, să dai indicații. E mai mult decât atât. Eu manageriez un club aici la Zalău. Iar dacă pun stop, ies la pensie definitiv. Nu mă mai vedeți nicăieri.
Nu mi-e frică de moarte, nu m-am gândit niciodată că voi muri pe terenul de handbal. Am văzut cazul lui Igor Turcin din Sala Giulești. Nu m-am gândit nici atunci, nu mă gândesc nici acum. Destinul nu ni-l alegem noi. Nu văd problema. Se poate întâmpla oricând.
Dau răspunsul familiei în două săptămâni. Nu plec așa de la Zalău. Nu plec și las o casă pustie. O să stau de vorbă cu oamenii importanți de aici. Mie handbalul și Zalăul mi-au dat totul”, a spus Tadici pentru prosport.ro.
Grigore Ciascai