După dezastrul provocat de pesta porcină africană, o altă boală mortală ameninţă de data aceasta oile şi caprele.
Este vorba despre pesta micilor rumegătoare, care a apărut la vecinii bulgari însă e doar o chestiune de timp până când va ajunge şi în ţara noastră dacă autorităţile nu iau măsuri drastice. Deocamdată a fost interzis comerţul cu oi şi capre din două zone aflate la sud de Dunăre.
Direcţia Sanitar -Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Maramureş a primit de la Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor note de serviciu pe acest subiect, fiind organizate întâlniri cu toţi factorii implicaţi.
Tocmai în anul în care Ministrul Agriculturii a promovat intens campania “Alege oaia”, pesta micilor rumegătoare face ravagii în Bulgaria. Vecinii de la sud au sacrificat până acum 4000 de animale pentru a opri răspândirea bolii. Se tem că Uniunea Europeană le-ar putea interzice exportul de carne şi de produse lactate.
În jurul a trei sate a fost creată o zonă de carantină, iar autorităţile au luat probe de la oile şi caprele care trăiesc pe o rază de 10 kilometri în jurul focarului.
Autoritatea Sanitar Veterinară din România nu le mai permite comercianţilor noştri să vândă şi mai ales să cumpere capre şi oi din comunele aflate în două regiuni din ţară vecină: Yambol şi Burgas, unde au fost găsite focarele. Ambele se află la graniţa cu Turcia, de unde a şi ajuns pesta micilor rumegătoare.
Crescător: ”Am avut o şedinţă săptămâna trecută la Ministerul Agriculturii. Am înţeles că ANSVSA ar fi luat nişte măsuri de prevenire. Spre deosebire de pesta porcină, la pesta micilor rumegătoare există vaccin.”
Pesta micilor rumegătoare nu afectează omul. Boala se transmite însă rapid la animale, iar mortalitatea în cazul celor infectate este de 70%.
Deşi românii mănâncă puţin peste două kilograme de carne de oaie pe an suntem crescători prin tradiţie. Anul trecut am vândut în afara ţării 8200 de tone de carne în special în Iordania, Italia, Grecia şi Suedia.