Primele zile din martie au fost pline de culoare și veselie. Tinerii din Țara Lăpușului s-au îmbrăcat în port popular și au cinstit cum se cuvinte ziua femeii peste graniță. Aceștia au ajuns în Pradejon, un au oferit un spectacol românilor din Spania.
„Femeia – cea mai înălțătoare ființă, cea care se sacrifică, care adună lacrimi și suspine, care se umilește și dă naștere unei noi vieți, pe care apoi o iubește necondiționat, a fost azi elogiată, în Pradejon, oferindu-i cântece și muzică pe placul inimii ei. Jucăușii din Cupșeni au susținut un spectacol de aproape o oră, spre deliciul publicului (în jur de 250-300 de persoane), iar o frumoasă doamnă din Ungureni (Maria Buda) ne-a încântat cu vocea ei angelică.
Așa cum spunea la un moment dat, Gabriel-Valer Zetea, “Sfinte Soare, sfinte Soare, / dăruiescu-ți mărțișoare, / ‘n locu’ lor tu mă ferește / de pistrui ce mă-nnegrește. / Ia-mi, te rog, negrețele / și dă-mi albețele, / fă-mi fața ca o floare/ sfinte Soare, sfinte Soare”, ca simbol al primăverii, am oferit și noi azi celor micuți din sală câte un mărțișor, care să le poarte noroc. Mulțumim domnului primar de Pradejon pentru prezența discretă, dnei Măriuca de la Valparaiso pentru amabilitatea de a ne primi în localul dânsei, mulțumim Rafila Babut pentru organizare, mulțumim Maria Buda pentru că ne-ai încântat cu glasul tău duios, mulțumim celor ce ne-ați primit în casele dumneavoastră în acest week-end, mulțumim sponsorilor care ne-au sprijinit pentru ca acest sejur să prindă contur și nu în ultimul rând vă mulțumim dumneavoastră celor din sală că ați fost atât de minunați prin prezență și atitudine.” – a spus Lucia Butcure, primar al comunei Cupșeni și organizator al acestui eveniment.