Final story: în funcție de interesele propagandei poți fi cetățean model azi -pentru că ai băgat două doze și să ți se dea un petec de hârtie care să dovedească asta. Iar mâine vei deveni un anti-vaccinist și un iresponsabil dacă nu accepți a treia doză. Bașca că prima hârtie devine bună pe post de hârtie igienică!
Ia vaccinul, neamule! Dacă te vaccinezi viața ta va reveni la normal. E cool să te vaccinezi. Ești un prost și un inconștient dacă nu te vaccinezi. Toți care-și pun întrebări despre vaccin sunt dușmanii omenirii. Și sunt cam proști.
Dacă nu te vaccinezi riști să ajungi un fel de paria: nu te mai primim nicăieri ,nu ai voie să călătorești și mai nou vei rămâne și fără slujbă. Pfizer e cel mai tare. Celelalte sunt cam nașpa. Au efecte adverse.
Cam așa a decurs campania de vaccinare până acum. Împărțindu-ne – pentru a câta oară? – în buni și răi, deștepți și proști, vaccinați și nevaccinați, responsabili și iresponsabili.
Între timp virusul pare că e mai deștept decât vaccinul. Își schimbă structura. De vreo patru ori în șase luni. Nu contează, au spus unii. Mutațiile nu au importanță: bagă vaccinul că sigur e bun și îți promitem că va fi bine.
Mai suntem câțiva care întreabă timid dacă totuși nu ar fi logic ca pentru diferite tulpini ale virusului să fie produse vaccinuri specifice. Sau dacă se știu efectele secundare pe termen mediu și lung. Sau dacă nu cumva este o greșeală să vaccinezi oameni care deja au făcut boala.
Suntem repede reduși la tăcere și stigmatizați că suntem proști și iresponsabili (deși unii erau chiar laureați ai premiului Nobel)…
Cert este că vaccinarea părea că a avut succes, mai ales în unele state-chiar 70% pe alocuri. Ca medic m-aș fi bucurat să se termine. Oamenii să revină la viața lor și totul să fie dat uitării. Iar cârcotașii vaccinării să fie făcuți de râs. Stigmatizați, izolați, puși la stâlpul infamiei!
Și a venit vara mult așteptată. Oamenii flămânzi după vacanțe au dat buzna, fluturând cu mândrie certificatele de vaccinare. Că doar sunt imuni, nu-i așa? Și li s-a promis libertatea mult visată împreună cu familiile și prietenii…
Deodată, din întunericul universului apare o nouă variantă. Și ce dacă, au spus oamenii vaccinați! Noi suntem imuni iar proștii nevaccinați vor plăti prețul acum. Dar ce să vezi? Nu e așa. Se comunică că trebuie și a treia doză, că vezi doamne, primele două nu sunt de ajuns în noua situație.
Brusc vaccinații devin nevaccinați (pentru că au doar două doze administrate). Adică din nou toți suntem proști. În noul scenariu vom avea așa: niște deștepți responsabili care au în ei trei doze, niște proști pe jumătate (au doar două doze) și niște paria ciudați (fără nici o doză).
Probabil că la următoarea mutație a virusului va fi nevoie de a patra doză pentru a dovedi că ești un cetățean responsabil.
Toate astea se întâmplă în condițiile în care propaganda oficială a statului nu suflă o vorbă despre noile terapii cu anticorpi monoclonali care au dublu efect: sunt curative (adică vindecă boala) dar și profilactice (deci previn boala) pentru TOATE variantele de virus. Cu alte cuvinte există soluții eficiente și dacă nu te vaccinezi.
Dar oare ce am mai face cu cele 120 de milioane de doze de vaccin care trebuie plătite musai, cu toate că începe să fie evident că devin inutile… în fața unui virus atât de bine făcut!!!
Lucian Duță, medic
Cine a scris acest articol? Sigur doctorul de se semneaza la final? Profezeaza ca doctor?
Pere a fi scris de femeia de serviciu a redactiei.