O dramă a lovit familia părintelui Nicolae Dima de la Biserica “Sfântul Nicolae dintr-o Zi” din București. Fetița sa Ecaterina, în vârstă de 12 ani, a fost internată în stare gravă în spital.
Conform informațiilor spuse de părintele Vasile Ioana, colegul său de la parohie, fetița a acuzat zilele trecute dureri de cap puternice, descoperindu-i-se în cele din urmă formațiuni tumorale.
Ea a suferit și două stopuri-cardio respiratorii și se află în comă, internată la spitalul Bagdasar-Arseni din București.
Pe rețelele de socializare au fost lansate apeluri la rugăciune.
„Mai întâi vă mulțumim pentru rugăciuni și pentru dragoste!
Părintele Nicu și Cătălina vă sunt recunoscători pentru rugăciunile și mesajele voastre de susținere!
Ieri, cu ajutorul Domnului, am împărtășit-o cu Trupul și Sângele Domnului. Tot ieri, în Paraclisul spitalului a fost săvârșită slujba Sfântului Maslu de către Preasfințitul Varlaam Ploieșteanu și Preasfințitul Timotei Prahoveanu alături de un sobor de preoți și diaconi. La sfârșitul slujbei, Preasfințitul Varlaam a dus Sfintele Moaște ale Sfântului Nectarie și ale Sfintei Ecaterina și a atins cu ele trupul Ecaterinei și a uns-o cu mir de la Sfântul Mucenic Dimitrie, mir oferit cu dragoste părintească de către Părintele Patriarh Daniel.
În acel moment, în mod surprinzător, deși este în comă profundă, Ecaterina a dat un semn, corpul ei s-a mișcat, la fel ca și în momentul împărtășirii.
Vizita noastră cu Sfintele Moaște în spital a produs multă emoție în rândul corpului medical, cât și a celorlalți prezenți în spital. A fost multă revărsare de Har!
În prezent starea medicală a fetiței este aceeași – comă profundă, nu răspunde deloc tratamentului; în plus au apărut câteva complicații pulmonare (edem pulmonar).
Copila este încă între viață și moarte!
E nevoie mai departe de multă rugăciune pentru ea. Vă rugăm mult să o puneți pe pomelnicele voastre și să rugați preoții să o pomenească la Sfânta Proscomidie!” – a scris azi, pe rețelele de socializare, Părintele Vasile Ioana.
Mai multe despre Ecaterina puteți afla aici.
Sursă: DirectMM.ro