Restricțiile privind organizarea de spectacole la teatru au fost ridicate. Pentru început, așa cum am anticipat, ne vom întâlni pe scena din curtea teatrului nostru.
„Sperăm ca vremea să fie îngăduitoare cu noi. Stagiunea aceasta se va prelungi toată vara și va aduce 4 spectacole în premieră. Desigur, am fost nevoiți să ne adaptăm repertoriul noilor condiții, prin urmare, o parte din spectacolele noastre nu vor putea fi jucate momentan. În schimb, ne vom reîntâlni cu ImproJoker, regia artistică Mihaela Sîrbu, cu spectacolul – concert Remake Music Show, dar și cu Făt Frumos cel Mofturos de Ludmila Doicu, Clovnii în vacanță de Ionel Tănasă și Degetul poznaș de Matei Vișniec.” – anunță reprezentanții teatrului pe pagina oficială de facebook.
În premieră, secția Păpuși pregătește spectacolul ”Rățușca cea urâtă” de Hans Christian Andersen, în adaptarea și regia lui Radu Dinulescu, artiștii secției Revistă au creat proiectul „ 4 pereți”, un spectacol – concert născut în zilele de izolare, din dorința de apropiere cu publicul. Prima premieră a secției Dramă va fi ”Nevrozele sexuale ale părinților noștri” de Lukas Bärfuss, regia Tudor Dreve, urmat de comedia muzicală ”Cafeneaua” de Carlo Goldoni în regia lui Daniel Vulcu.
Vă vom anunța în curând programul acestor spectacole, dar ne gândim intens și la alte proiecte pentru scena din curte, dar nu numai. Ne pregătim deja pentru prima premieră indoor după pandemie, Decameronul după Giovanni Boccaccio, un spectacol gândit de regizorul Andrei Dinu și coregraful Raul Hotcaș.