Duminică, 20 martie, au început concursurile serviciilor voluntare pentru situații de urgență din județ. Prima etapă zonală s-a desfășurat în comuna Repedea. În cadrul competiției, participanții s-au întrecut în două probe: “pista cu obstacole pe 100 de metri” și “dispozitivul de intervenție”.
În concursul de duminică, cei mai bine pregătiți s-au dovedit a fi componenții echipei SVSU Poienile de Sub Munte, care au urcat pe prima treaptă a podiumului, urmați de membrii S.V.S.U. Ruscova și S.V.S.U. Vișeu de Jos. Diploma de fair-play a fost conferită reprezentativei S.V.S.U. Repedea.
Concursurile profesionale ale serviciilor voluntare pentru situații de urgență urmăresc, printre altele, dezvoltarea și perfecționarea aptitudinilor și a deprinderilor specifice, necesare îndeplinirii acțiunilor de intervenție în situații de urgență, respectiv evaluarea nivelului de pregătire a capacității de intervenție a acestor servicii.
Concursurile profesionale ale serviciilor voluntare pentru situații de urgență din Maramureș se desfășoară pe parcursul a șapte etape zonale. Competiția reprezentativelor S.V.S.U. va continua în perioada următoare, cu concursurile organizate la Valea Chioarului și Budești.