Noile reguli privind insolventa au fost publicate in Monitor, dar sunt valabile din 25 octombrie si vor fi aplicate inclusiv procedurilor aflate in prezent in derulare, cu exceptia prevederilor privind insolventa grupului de societati, unde vor fi aplicate doar cererilor introduse dupa aceasta data.
Insolventa debitorului – reprezentand insuficienta fondurilor pentru plata datoriilor certe, lichide si exigibile – se prezuma atunci cand acesta nu a platit datoria fata de creditor dupa 60 de zile de la scadenta, nu dupa 90 zile ca in prezent. In acelasi timp, este mentinut articolul care stabileste ca insolventa este iminenta atunci cand se dovedeste ca debitorul nu va putea plati la scadenta datoriile exigibile angajate, cu fondurile banesti disponibile la data scadentei.
Pentru formularea unei cereri de deschidere a procedurii de insolventa se introduce o valoare-prag si pentru debitor, aceeasi cu cea pentru creditor, respectiv de 40.000 de lei.
Planul de reorganizare va putea fi propus de catre debitor, cu aprobarea AGA, daca procedura a fost declansata de acesta, de catre administratorul judiciar sau de unul sau mai multi creditori detinand impreuna cel putin 20% din valoarea totala a creantelor. Nu va putea propune un plan de organizare acel debitor care a mai apelat la procedura insolventei in ultimii cinci ani.
Executarea planului de reorganizare este propusa sa fie realizata pe o perioada de un an, putand fi prelungita cu pana la 12 luni, dar fara a depasi doi ani. Planul se considera acceptat daca este aprobat de detinatorii a cel putin 50% din totalul valoric al creantelor il aproba.
Persoanele carora le este imputata insolventa unei firme sunt obligate sa acopere din propria avere, partial sau integral, datoriile societatii respective si nu vor mai avea dreptul sa ocupe pozitia de administrator la alte companii timp de 10 ani de la data hotararii judecatoresti definitive.
Judecatorul sindic va putea debloca anumite situatii, atunci cand creditorii nu sunt activi in procedura. Astfel, daca nu se poate lua o hotarare in adunarea sau in comitetul creditorilor, administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar poate sesiza instanta in vederea pronuntarii unei hotarari, fiind prevazuta expres obligatia judecatorului sindic de a se pronunta asupra viabilitatii planului de reorganizare, propus de debitor sau creditori si aprobat de adunarea creditorilor.
Creditorul care detine mai mult de 50% din valoarea totala a creantelor poate sa decida, fara consultarea adunarii creditorilor, desemnarea unui administrator judiciar sau lichidator judiciar in locul celui provizoriu.
Sursa: Mediafax