Organizatorii au oferit detalii despre producţia impresionantă pentru concertul pe care Ed Sheeran îl va susţine pe 3 iulie pe Arena Naţională din Bucureşti. Ed Sheeran – artistul cu cele mai mari vânzări mondiale în 2017 (IFPI) – a inclus România în seria de spectacole ce promovează cel de-al treilea album de studio, premiat cu Grammy, intitulat „÷“ (Divide). Concertul va avea loc pe 3 iulie, pe Arena Naţională din Bucureşti.
În deschidere vor concerta doi dintre cei mai iubiţi tineri artişti ai momentului, James Bay şi Zara Larsson. Pentru concertul care va aduna peste 50.000 de fani, o echipă de 85 de profesionişti, cu ajutorul unui personal tehnic local de încă 120 de oameni, vor construi în patru zile scena, sistemul de sunet şi display-urile de redare video foarte complexe, în total 212.000 kilograme de echipament care au fost aduse cu 43 de camioane de producţie. Spectatorii vor putea vedea concertul şi pe cei 300 mp de ecrane. Ed Sheeran, care cântă singur pe scenă, neînsoţit de trupă, backing vocals, dansatori sau orchestră, se bazează doar pe chitara sa acustică şi pe o pedală looper personalizată pentru a-şi ţine publicul cu sufletul la gură.
Biletele la concertul Ed Sheeran Bucureşti se pot achiziţiona online, de pe eventim.ro.
Ed şi echipa sa au o politică foarte strictă legată de vânzarea ne-etică a biletelor prin intermediul website-urilor secundare sau a altor metode neoficiale. Toţi clienţii sunt îndemnaţi să folosească doar site-urile oficiale pentru bilete din lista afişată pe Edsheeran.com. Astfel, pentru a impiedica eforturile de revânzare neetică a biletelor, preţurile absurde şi înşelarea fanilor, biletele la acest concert se vând personalizate cu numele cumpărătorului imprimat pe fiecare bilet.
O persoană poate comanda în numele său maxim 4 bilete, iar la momentul în care se face accesul la spectacol, cel puţin numele de familie imprimat pe bilet trebuie să corespundă cu documentul de identitate prezentat, iar a doua (şi posibil a treia şi a patra) persoană poate avea acces doar împreună cu persoana posesoare a cărţii de identitate. La cerere, trebuie prezentată şi dovada plăţii biletelor. La concert nu este permis accesul copiilor sub 6 ani. Copiii cu dizabilităţi şi însoţitorii acestora vor beneficia de acces gratuit la spectacol, în limita locurilor disponibile.
Adultii cu dizabilităţi grave (nivel 1) sau accentuate (nivel 2) şi însoţitorii acestora vor beneficia de acces gratuit în limita locurilor disponibile. Informaţii şi înregistrări la contact@eventim.ro.