Cel mai bine vândut artist al lumii va ajunge pentru prima dată în România! Britanicul Ed Sheeran va susţine anul viitor un concert pe Arena Naţională.
Biletele în picioare costă 199 de lei, iar cele pe scaun 299 de lei sau 399 de lei, în funcție de zonă. Concertul va avea loc pe 3 iulie anul viitor, pe Arena Naționala, și face parte din turneul de promovare a albumului DIVIDE. Artistul va concerta pe scene din peste 10 țări, printre care și Franta, Portugalia, Spania, Italia și Marea Britanie.
Concertul de la București face parte dintr-un turneu în care Ed Sheeran va bifa mai multe orașe din Europa: Lyon, Bordeaux, Barcelona, Madrid, Roma, Milano, Praga sau Riga.