Decizia Biroului Electoral Central (BEC) de a respinge candidatura lui Călin Georgescu a fost motivată printr-un detaliu birocratic: o anexă a declarației de avere nu a fost semnată. Amănuntele au fost prezentate chiar de un membru BEC într-o emisiune televizată. O greșeală banală? Poate pentru un novice. Dar pentru un politician cu experiență și viziune? Puțin probabil. Dacă privim dincolo de suprafața acestui incident, întrebarea reală este: a fost aceasta o eroare sau o mișcare calculată cu un scop precis?
Un om care își dorește cu adevărat să intre în cursa prezidențială nu își permite să facă asemenea greșeli. Este greu de crezut că Georgescu, un om cu experiență și conștient de importanța fiecărui detaliu administrativ, a lăsat la voia întâmplării un document esențial. Nu putem exclude ipoteza că această „greșeală” a fost premeditată pentru a genera un scandal internațional, un nou episod din teatrul politic pe care România pare condamnată să îl joace.
După decizia BEC, Georgescu nu a contestat, nu a venit cu explicații elaborate, ci a preferat să meargă direct la publicul internațional. Mesajul său în engleză a fost clar și dramatic: „O altă lovitură directă în inima democrației din întreaga lume! Un singur mesaj mai am: dacă democrația din România va cădea, întreaga lume democratică va cădea! Aici este doar începutul. Este atât de simplu! Europa este acum o dictatură, România este sub tiranie!”.
Retorica aceasta nu este întâmplătoare. Nu este doar un strigăt de indignare, ci o încercare de a pune România sub lupa marilor cancelarii occidentale, de a transforma un episod birocratic într-un caz de manual despre „dictatura modernă”. Dar câtă credibilitate are un astfel de discurs? Cei care urmăresc realitatea politică știu că astfel de mesaje, departe de a proteja democrația, sunt menite să alimenteze o retorică alarmistă și să servească unui scenariu deja scris.
Indiferent de unde privim această situație, concluzia rămâne aceeași: România continuă să fie scena unor jocuri politice în care cetățenii sunt, din păcate, doar spectatori.
Andrei BUDA