Ne place sau nu, adevărul este că am ajuns să petrecem ore întregi în on-line. Un calcul făcut recent de oamenii de ştiinţă , care au ales să experimenteze offline-ul în detrimentul online-ului, arată că timpul pe care îl petrecem online într-un an este echivalentul a 200 de cărți citite.
În online, “hater-ul” are un loc specific şi pe drept câştigat. Are chiar şi definiţii pe larg în dicţionare „urbane”, definiţii care se îmbogăţesc mereu cu ceva nou, care capătă în fiecare zi explicaţii inedite. Una dintre definiții ne spune că “hater-ul” nu simte gelozie, el nu vrea să fie în locul celui pe care îl “hater-eşte”, ci el este (sau doar se consideră a fi) vocea dreptăţii! A dreptăţii pe care şi-o imaginează.
Am citit câte ceva despre “hateri” şi despre motorul acțiunilor lor, dar şi despre profilul lor psihologic. Unii spun că “haterul” este acel om care găsește curaj să se afirme doar din spatele tastaturii, alţii spun că este cel al cărui viaţă este trăită doar prin şi datorită vieţii altora şi care nu poate supravieţui fără aprecierile sau părerile celorlalţi. Este un om care, din spatele tastaturii, se simte îndreptăţit să taie în carne vie, lucru pe care în lumea reală nu l-ar face niciodată. Unii scriu scurt şi tăios, alţii scriu texte lungi, amănunțite. Dar orice modalitate ar folosi, ar trebui ca “haterii” să trateze cu atenție unele subiecte.
De exemplu, o prietenă mi-a arătat un mic comentariu legat de destinul tragic al celor patru fete din Maramureş moarte în cumplitul accident de la Jibou: „Au venit de la festivitate din Cluj, sigur au fost sub influența alcoolului…”. Acest comentariu m-a lăsat fără cuvinte, mai ales pentru că a venit din partea unui jurnalist din Baia Mare. Mă rog, din partea unuia care se crede jurnalist.
Cu toate acestea, respectăm părerea lor. Ne rezervăm totuși dreptul de a le da sau nu dreptate. Bravo lor, merită atâta apreciere câtă bunătate au în inimă. Iar ca sfat de încheiere pentru cititorii “hater-iți”: să nu vă pese de părerea celor care nu sunt importanţi pentru voi, amintiți-vă că nu sunteți iubiți și acceptați de toată lumea. În fond, cine este? Iar ca sfat pentru “hateri”: spor la “haterit”!
Articolul avea un pic de valoare dacă era semnat… Asa e doar o frecție la piciorul de lemn…
Cum sa aiba valoare articolul 😂
Cand e facut la vrajeala doar sa bage la mijloc o reclama la o carsma din oras😂