Nu am inteles niciodata (ce-i drept, nici nu mi-am propus sa inteleg!) de ce unii oameni, cand ajung intr-un scaun mai inalt, nu se mai comporta ca de obicei. Nu e vorba de raspuns la salutul prietenilor sau al vecinilor, ci de naturaletea pe care o pierd. Incep sa isi caute cuvintele, gandindu-se ca daca folosesc cuvinte bombastice arata ca nu au ajuns intamplator in acea functie. Cuvintele alea sunt puse unul dupa altul, in fraze lipsite de continut, dar tocmai bune de transmis mesajul ca omul potrivit a ajuns, in sfarsit, in locul potrivit. Nici hainele pe care le poarta nu mai seamana cu cele pe care le imbraca inainte. Noul plasat in varf de organigrama e musai sa aiba costume de firma, cu toate ca nu se simte confortabil in ele si nu se potrivesc cu personalitatea lui.
Restaurantul in care manca, uneori, dupa buget, nu i se mai potriveste, cat despre covrigul de altadata, cumparat la colt de strada, nu mai poate fi vorba. Masina proprie e uitata in garaj, taximetristii cu care mai circula pot sa isi caute alti clienti, de acum soferul personal e cel care ii va sti drumurile. Normal ca sotia langa care a trecut peste greutati va fi schimbata cu una mai tanara si cu un tata influent. Alaturi de noua sotie nu poate locui in casa in care a stat pana acum, e nevoie de una mai mare, cu alte dotari. Imi imaginez toate astea uitandu-ma la unii sau altii dintre cei care au iesit in fata, la un moment dat, si s-au pierdut, sau nu, pe traseu.
Imi arata cineva, candva, mana facuta pumn si imi explica de ce dupa o muchie de deget urmeaza o vale. „Acum esti sus, acum esti jos!”, mi-a zis. Unii au impresia ca ei vor fi tot timpul sus si isi pierd naturaletea care i-a facut cunoscuti. Tare-s curios daca se va intampla la fel si cu fostul purtator de cuvant al spitalului din Galati, Nicolae Bacalbasa.
Imi placea sa-l ascult cand dadea declaratii si vorbea, cu farmec, despre ranile pe care le are cate un pacient. Sarmul lui l-a facut placut ziaristilor si de la o legatura buna cu presa pana la castigarea postului de presedinte al Consiliului Judetean Galati nu a mai fost mult. Nu stiu care este relatia lui de acum cu ziaristii, dar sper sa nu fi facut si el ca si cei de pe la noi, care socotesc ca presa e buna doar atunci cand te lauda si cand ei au nevoie de ea. Acum cateva zile m-am convins, inca o data, cat conteaza sa fie omul potrivit intr-o functie ca si cea de purtator de cuvant. In general, prin institutii ies in fata directorii, cand e de bine, si purtatorii de cuvant, cand trebuie explicate situatiile neplacute.
La institutia mamut care se ocupa de asistenta sociala si protectia copiilor din Maramures directoarea este in concediu. Asa ca o colega a sunat-o pe directoarea adjuncta, Dorina Curteanu, ca s-o intrebe cate ceva despre situatia adoptiilor in judet. Nu era un subiect chiar placut, e adevarat, dat fiind faptul ca (si) aici suntem pe la coada clasamentului national. Colega mea a fost pasata catre purtatorul de cuvant, directoarea fiind chiar mirata ca ziarista nu are numarul lui de telefon. De parca relatia institutiei respective cu presa e una foarte stransa si cordiala si respectivul domn a organizat conferinte de presa de nu mai pridideau ziaristii sa participe. Colega mea avusese o colaborare buna cu directoarea, deci nu avusese nevoie de numarul purtatorului de cuvant.
Mai mult, adjuncta i-a solicitat ziaristei sa trimita intrebarile in scris, de parca se cereau date despre felul in care se fabrica bomba atomica si nu despre niste copii care fusesera sau nu adoptati. Raspunsurile au fost citite de purtatorul de cuvant de pe foaie, lucru care se vede clar in imaginile filmate si, intrebat fiind ce se petrecea daca i se punea alta intrebare, neprevazuta, el a spus, senin, ca ar fi raspuns ca nu comenteaza. Din punctul meu de vedere, a cere sa ti se trimita inainte intrebarile scrise, pentru chestiuni care tin strict de domeniul tau de activitate si nu cer o documentare amanuntita, inseamna o lipsa crasa de profesionalism.
Nu cunosti raspunsurile si atunci ai nevoie sa dai cautare cu Goagalul lui Vanghelie, semenul tau, si sa iti notezi pe hartie informatiile. Pe circumvolutiuni nu ai sanse sa le inscriptionezi… Activez de ani buni in presa maramureseana si amintesc aici doi purtatori de cuvant cu care oricine dintre jurnalisti s-a inteles bine si care au avut, oricand, raspunsuri la intrebari: Pavel Filip si Dan Buca. Iar daca nu au putut sa raspunda pe loc, din motive ce tin de capacitatea, pana la urma limitata, a omului de a stoca informatii, s-au documentat si, cu naturalete, au dat explicatiile necesare pe marginea subiectului abordat.
Cuvantul te poate ridica si tot el te poate dobori. Aroganta afisata atunci cand esti intr-o functie, fie ea chiar si de director adjunct), poate fi apreciata doar de cei care o folosesc in situatii similare. Adica atunci cand cel pe deasupra caruia privesti este un ziarist sau un alt om de rand. Daca se ciocnesc insa doua arogante, se cam lasa cu scantei… Natural, nu?
Sursa: Ioan Buda Ţeţu
– Servicii de creare site web
