EDITORIAL – Dincolo de taramul zeilor…

Sunt zi de zi alaturi de noi, dar rareori reusim sa le pretuim prezenta. Ne sterg lacrimile si ne oblojesc ranile, ne alina suferinta doar cu o vorba buna, ne ridica din genunchi si ne asaza, mereu, pe drumul nostru. Ne intind mana salvatoare cand ne aflam pe marginea prapastiei, ne iubesc pentru ceea ce suntem nu pentru cum ar vrea ei sa fim. Ne tolereaza, ne pretuiesc, ne sunt sprijin in vremuri tulburi. Prietenii adevarati sunt atat de putini incat, uneori, abia reusim sa ii recunoas­tem din multimea de oameni care ne inconjoara zi de zi.

Sunt cei carora nu trebuie sa le spui prea multe ca sa afle ce se intampla cu tine, sunt cei care nu te vor intreba niciodata de ce esti trist, ci vor incerca sa iti aline durerea, cei care se vor bucura alaturi de tine si vor plange impreuna cu tine. Prietenul adevarat este o insula unde te poti retrage, nestingherit, in orice moment al vietii tale, o insula de optimism si dragoste, de loialitate si altruism. Daca dragostea este uneori cinica, geloasa si impulsiva, prietenia este doar o mare calma, pe care nici macar vantul schimbarii nu o poate perturba. Ea este mereu deasupra oricaror dorinte hulpave, a razbunarii si a rasplatei de orice fel, tocmai pentru ca nu s-a inventat inca o unitate de masura a zambetului sincer, a compasiunii si devotamentului.

Dincolo de orgolii, dincolo de virtuti si ambitii, dincolo de zbaterea zilnica pentru „A AVEA” si lupta acerba pentru „A FI… CINEVA”, sta prietenia sincera, neconditionata, care transcede interesele personale. Iar daca dragostea este de multe ori un adevarat camp de lupta, prietenia este refugiul soldatilor. Cred cu tarie ca unica sansa a dragostei de a se salva ar fi sa se transforme in prietenie si sa iasa de sub capriciile Afroditei si invidia zeilor.

Caci nu degeaba grecii nu aveau un zeu al prieteniei. Zeii erau cinici si egoisti, maniosi si impulsivi, nedemni asadar de a patrona fieful ingerilor. Intr-o lume care nu este nicidecum asa cum ne-am fi dorit-o, printre grijile cotidiene, intre plata unei facturi si cea a unei rate la banca, intre goana dupa chilipiruri si curatenia generala, avem nevoie sa ne regasim pe noi insine… in privirea calda a celui de langa noi, in cuvantul lui senin, ca cerul unei zile de iulie, in imbratisarea fireasca. Pentru ca, asa cum spunea si Aristotel… „Nimeni nu poate trai fara prieteni, chiar daca stapaneste toate bunurile lumii”.
Sursa: Tania Purcaru