EDITORIAL – Este (doar) un inceput

Trebuie sa recunosc ca nu sunt un mare fan al muzicii populare, dar si acolo, la fel ca in alte domenii, sunt lucruri care imi plac. Ma fascineaza vocea cuiva sau talentul vreunui instrumentist, imi place linia melodica a vreunei piese sau ma obsedeaza anumite versuri. Mi-am adus aminte ce „n-am crezut ca oi ajunge/ sa nu pot hori c-oi plange”, cand am citit despre o initiativa legislativa demarata de un parlamentar maramuresean. Spun si eu ca n-am crezut ca oi ajunge sa scriu ceva de bine despre trimisii nostri in Parlament, dar, pe de alta parte, imi scapa lacrimile cand ma gandesc ca, asa cum se intampla de obicei in Romania, se atinge doar o parte a problemei si mai sunt multe de rezolvat (si) pe acel fagas.

Deputatul Calin Matei impreuna cu premierul Victor Ponta si un alt deputat, Sorin Iacoban, au o initiativa legislativa privind introducerea printre cheltuielile deductibile a investitiilor facute de firme in bazele sportive pe care se practica sporturi olimpice. Este un lucru bun, necesar. Cu toate programele demarate la nivel national pentru construirea de sali de sport sau bazine de inot, numarul crasmelor este mult mai mare decat al terenurilor de sport.

Mai ales ca acele sali de sport au fost construite, de multe ori, in locuri unde a primat interesul politic si nu necesitatea ridicarii lor. In sate, cel putin, singurele sporturi care se practica sunt traditionalele halbere, coniac-canoe, sticlism si pe locul unde altadata se juca fotbal acum creste porumbul sau pasc vacile. Nici in orase nu stau lucrurile nemaipomenit. In cartiere lipsesc terenurile unde se poate face sport, nu de multe ori vezi copii batand mingea pe strada sau iubitori de miscare care alearga pe marginea soselei. Initiativa celor trei parlamentari este laudabila dar sufera de aceeasi meteahna romaneasca.

Pe mine ma racaie pe creier cand aud „orice lege e perfectibila, hai sa o dam asa si apoi revenim”. Legea sponsorizarii a fost gandita cu fundul si nici acum nu se ataca frontal, din cate vad, si se ia prin invaluire. M-am lovit si eu de ea alergand dupa sponsori pentru cartile mele. Pot sponsoriza doar firmele care au profit si se scade din profit suma cu care se sponsorizeaza, iar apoi se aplica impozitul. Dincolo de faptul ca nu se scade toata suma cu care se sponsorizeaza, si diferenta dintre impozitul platit fara sponsorizare si cel pentru profitul rezultat dupa sponsorizare nu acopera banii dati, agentul economic se pomeneste si cu alte belele. Mi s-a spus de multe ori ca mi se dau bani dar sa nu mentionez nicaieri acest lucru pentru ca vin apoi organele de control sa vada de unde are firma profit.

Firmele nu simt ca li se usureaza povara fiscala cand fac o sponsorizare si, mai mult, atrag atentia asupra lor. Ceea ce, sa recunoastem, nu-i bine in Romania. Asa ca sponsorizarile se fac fie din prietenie, dar fara a se mentiona sponsorul, fie pentru evenimente mediatizate (si atunci e vorba mai mult de reclama decat de sponsorizare), fie in sistem contra-partida (eu te ajut pe tine acum, dar tu ma ajuti pe mine cu altceva). Un prieten, cetatean cu dubla cetatenie, romana si daneza, mi-a spus ca in Danemarca este impozit progresiv si cei care castiga foarte multi bani alearga ei dupa oameni care au nevoie de sponsorizare, pentru ca li se diminueaza mult impozitul dupa ce fac astfel de acte.

Alt aspect al problemei. Se vorbeste doar de sport, cu toate ca sunt multe domenii unde e nevoie de sponsorizare. Se spune doar de sporturi olimpice, cu toate ca gama sporturilor e mult mai mare. Apoi, este vorba doar de baze sportive, in contextul in care un sportiv nu are nevoie doar de infrastructura. Nu neg importanta infrastructurii dar cheltuielile sunt mari si in alte laturi.

Vorbeam zilele trecute cu un prieten al carui fiu face tenis de performanta. Tenisul, indiferent ce s-ar crede, este un sport scump. Nu ajunge sa ai un teren, o racheta si o minge, pentru ca nu te baga nimeni in seama daca nu participi la turnee si nu aduni puncte. Punctele acumulate iti aduc invitatii la alte turnee dar punctajul se reactualizeaza in fiecare an si, daca nu participi la competitii destule intr-un an, pierzi trenul si punctele din anul trecut nu se mai iau in calcul.

Cheltuielile pentru participarea la competitii sunt suportate, de obicei, de familie. Sunt rare cazurile in care apare cineva care are incredere in talentul vreunui jucator si este de acord sa ajute familia, chiar si sub forma de imprumut, pentru a acoperi cheltuielile de transport, cazare, masa etc. Federatia (ca orice federatie care se respecta!) nu da bani si, pentru a ajunge sa iti acoperi cheltuielile din sumele incasate in urma meciurilor jucate trebuie sa fii, din cate imi spunea prietenul meu, in primii 200 de jucatori ai lumii.

Iar acolo se ajunge greu, cu cheltuieli mari si nervi multi. Imi spunea ca se castiga, de multe ori, bani mai multi din reclama, numai ca reclama poti fi chemat sa faci doar dupa ce ai facut deja performanta si numele tau este cunoscut. Exemplu concludent Simona Halep, cautata de sponsori doar dupa ce a ajuns printre primii jucatori ai lumii. Exemplele pot continua. Ce propun cei trei parlamentari este (doar) un inceput. Dupa cum vad eu lucrurile, ar trebui scormonit mai adanc in legea care reglementeaza sponsorizarea.

Ar fi bine sa existe acel sprijin acordat firmelor care sponsorizeaza, indiferent de domeniu, in asa fel incat, chiar daca nu alearga dupa artisti, sportivi, cercetatori, organizatori de evenimente umanitare etc., oamenii de afaceri din Romania sa ajunga macar sa nu refuze solicitarile lor.

Sursa: Ioan Buda-Ţeţu