Prin anii ‘80, tanar si nelinistit fiind, ieseam de la antrenamentele pe care le faceam la stadion si mergeam la un suc, la o toneta in Centrul Vechi. Impreuna cu prietenii, urmaream tinerele care dadeau doua–trei ture, cu speranta ca vor fi “agatate”, servite cu un suc si o prajitura si duse la un film la cinematograful Minerul, aflat in zona si functional la acea vreme. Eram licean si, daca aveam bani sa invit o fata la film, ceream bilete la loja, unde, cu pudoarea acelor vremuri, totusi, profitam de intunericul din sala de cinema.
Dupa terminarea liceului am plecat din zona, revenind destul de rar. „Repatrierea” mea, in 2001, a dus, inevitabil, la reintalnirea cu Centrul Vechi. Am scris atunci ca nu am fost niciodata in Afganistan, dar asa imi inchipui eu ca arata tara aia, aflata in plin razboi.
Apoi au fost reabilitate cateva cladiri, zona a prins din nou viata, dar au mai ramas cateva bube negre pe obrazul ei. Multa vreme, cea mai hidoasa a fost cladirea unde este si Cinematograful Minerul. Fatada a fost insa refacuta, asa ca imaginea este cu totul alta.
Nici acum insa nu sunt clare toate elementele legate de cladire. Nici macar cele care au ca obiect doar cinematograful, preluat recent de catre Municipiul Baia Mare.
Cei de la Regia Autonoma de Distributie si Exploatare a Filmelor Romania film au trecut in protocolul de predare–primire obligatia municipalitatii baimarene de a achita peste 200.000 de euro unei firme care a executat lucrari de investitii si reparatii in incinta cinematografului.
Stiu ca, in urma cu niste ani, am vazut miscare in cladire si am fost curios sa vad ce se intampla. Stiam ca aici isi facusera cuibul boschetarii din zona, lucru usor de ghicit dupa culcusurile improvizate. Inauntru erau cativa muncitori care, fara sa existe un panou de santier, efectuau lucrari de reparatii. Numai ca ele se faceau in camerele de hotel si erau mai mult carpeli care aveau drept scop impiedicarea apei sa patrunda in cladire prin acoperisul spart.
Mirat ca cineva lucreaza, cum lucreaza, intr-un imobil monument istoric, am luat legatura cu municipalitatea de atunci, cu reprezentanta firmei si raspunsurile primite au fost evazive. Cladirile cu acest statut au un regim aparte si efectuarea unor lucrari se face dupa o procedura bine stabilita. Oricum, dupa ce am pus intrebarile astea, lucrarile au fost sistate o perioada.
Pe de alta parte, la predarea cinematografului de catre reprezentantii RADEF s-a vazut clar ca sala de cinema nu a beneficiat de lucrarile despre care se vorbeste. Exista fotografii si imagini filmate care dovedesc acest lucru.
Ma gandesc ca, daca s-ar fi facut lucrari in valoare de 228.000 de euro, dupa cum se spune, aspectul salii ar fi trebuit sa fie cu totul altul. Indiferent ce materiale s-ar fi folosit, indiferent cat ar fi fost umflate cifrele, tot se vedea ca s-a facut ceva. Nu am fost in sala acum, dar imi aduc aminte cum era in vremea tineretii mele si din imaginile pe care le-am vazut nu se vede ca s-ar fi facut ceva pentru a o aduce la starea de altadata.
Dupa cum am zis, s-au facut lucrari in interior in camerele de hotel, pe care le-am vazut, dar nu cred ca a calcat vreun muncitor si nu a fost pus vreun utilaj la treaba prin cinematograf. Sau, poate, or fi calcat muncitorii care aveau chef sa traga un pui de somn sau sa depoziteze uneltele…
Citesc cum Directia Nationala Anticoruptie aduna dosare peste dosare, vad cum angajati de prin agentii si companii nationale dati afara incep sa spuna ce se intampla pe acolo. Un fost director prin CNADNR, de exemplu, spune ca unii dintre sefii companiei au case mai mari ca Palatul Versailles, dupa ce au fost toata viata bugetari.
Nu acuz pe nimeni, dar ma gandesc ca banii adevarati se fac nu prin lucrari, ci prin semnarea unor hartii unde scrie ca s-au executat lucrari.
Nu conteaza ca lucrarile nu se vad, important este ca ele exista in acte, iar actele se pun la dosar. Nu e de mirare ca apar bancurile pe seama firmelor de constructii romanesti care fac lucrari pentru statul roman.
Un constructor american si unul german se laudau cu casele pe care le au. Neamtul le-a aratat celorlalti cateva poduri construite de firma lui si le-a explicat ca a castigat bine in urma lucrarilor efectuate si a putut sa isi ridice casa. Americanul a aratat un pod si a spus ca a primit bani pentru construirea lui, dar a recunoscut ca a ciupit si ceva materiale. Romanul le-a aratat casa lui, mai mare, bine-nteles, ca si a celorlalti. Intrebat fiind cum a reusit sa o construiasca, el i-a intrebat: “Vedeti podul de acolo?”. “Dar nu e niciun pod”, i-au raspuns. “Asa e, cu ce trebuia sa fac podul mi-am facut casa”, a explicat romanasul.
Ma gandesc eu ca lucrarile alea s-or fi facut. Dar nu la Cinematograful Minerul, cum scriu in acte cei de la RADEF…
Sursa: Ioan Buda-Tetu
– Servicii de creare site web
