Trebuie sa recunosc ca nu am mare tangenta cu muzica. Imi place s-o ascult, dar in momentul in care am inceput sa cant ceva s-a auzit in casa acelasi cuvant, iesit din gura tuturor componentilor familiei: „Tatiiii!”. Cateva apartamente de pe scara blocului unde locuiesc au ramas libere, dupa ce proprietarii lor au decis sa plece in Suedia, Finlanda si Canada, tari renumite pentru nivelul lor de trai si pentru distanta care le desparte de corzile mele vocale.
Despre unii am auzit apoi ca s-au hotarat sa faca excursii la Polul Nord, pentru a mari si mai mult distanta. Am facut parte, candva, din corul Institutului de Mine Petrosani, dus acolo de dirijor pentru a fi responsabil cu buna dispozitie si am constatat ca profesorul Ureche avea doua feluri de a le dirija.
Colegilor mei le facea semn sa cante mai tare si cand se uita la mine isi strangea degetele. Pe atunci nu se folosea expresia devenita celebra apoi in politica: „Ciocu’ mic”. M-am gandit la toate astea cand am citit ca in weekend-ul asta are loc o noua editie a Festivalului Ursuletul de aur. Nu sunt de acord cu stabilirea unei ierarhii in muzica, totul fiind doar o chestiune de gust, dupa cum nu ma entuziasmeaza nici organizarea unor concursuri pentru copii, care ar trebui sa faca totul in joaca, nu luptandu-se pentru un trofeu. Ma gandesc insa la altceva. Am aflat ca este a 32-a editie si m-am gandit ca festivalul asta are ceva ce ne lipseste noua, romanilor: constanta.
Avem orasul, cu litera mare, dar ne lipseste cuvantul scris cu litera mica… Noi nu suntem statornici, nu avem acea continuitate necesara bunului mers al lucrurilor. Indiferent de domeniu, vrem sa facem mult in termen scurt sau sa facem azi ceva si maine ne vom descurca in functie de cum decurg lucrurile. La noi nu se fac proiecte pe termen lung si nu isi fixeaza nimeni teluri cu data de indeplinire undeva departe.
Legile se schimba de la o zi la alta si imi aduc aminte cum justifica un parlamentar acest lucru. El spunea ca e bine ca o lege sa fie data, chiar cu mici hibe, pentru ca ea este perfectibila. Se pot aduce apoi amendamente care s-o modifice. Nu-i de mirare ca strainii nu se inghesuie sa faca afaceri la noi, in contextul in care nu pot fi siguri ca legislatia existent in momentul inceperii afacerii va fi valabila si a doua zi. De asemenea, ei nu pot fi siguri ca vor avea posibilitatea sa scoata productia din Romania, ca s-o vanda pe piete cu mai multi bani, atata timp cat niciun guvern nu a fost constant in construirea retelei de autostrazi care ne-ar putea lega rapid de Europa.
Nu este constanta nici pe plan sportiv, indiferent ca e vorba de cei ce joaca pe teren sau de patronii echipelor. Jucatorii alterneaza meciurile foarte bune cu cele in care dau cu stangul in dreptul, culcandu-se pe-o ureche dupa ce s-au umplut de lauri la meciul precedent. „Atunci de ce nu crestem nemti?”, ne-am putea intreba, la fel cum ca in bancul ala cu congresele la care participa Arghezi si punea aceeasi intrebare. Indiferent daca era vorba de cresterea albinelor, de cultivarea castravetilor sau de adunarea tesatoarelor, el intreba daca e adevarat ca Romania primeste 500.000 de dolari pentru fiecare neamt lasat sa plece din Romania comunista. Dupa ce a aflat ca e adevarat, el a ramas mirat si s-a intrebat de ce nu crestem nemti, atunci, pentru ca e mai rentabil.
Nici jucatorii nostri si nici patronii lor nu au acea liniaritate germanica, de metronom. Noi suntem balcanici, imprevizibili, nestatornici, nerabdatori. Nu avem constanta in politica, unde azi se fac aliante si maine se desfac, facand electoratul sa ramana cu gura cascata. El una a votat si alta este apoi situatia in Parlament. Alegatorii s-au decis sa nu mai mearga la urne si lucrul asta i-a pus in alerta pe cei ce au nevoie de votul lor. In loc sa ii faca pe romani sa iasa de buna voie la vot, constienti de importanta fiecarui buletin introdus in urna, parlamentarii au decis sa treaca la forta.
Obliga exercitarea unui drept, dupa cum am auzit ca a fost adoptat, tacit, in Senat, un proiect de lege. Nu stiu daca a fost votat si in Camera Deputatilor, for decizional, dar ma gandesc ca politica pumnului in gura nu mai da roade la romani si s-ar putea sa isi franga gatul cei care incearca sa adune alegatorii cu arcanul. Aproape toate domeniile sunt caracterizate de lipsa continuitatii. Imi spunea un nepot de-al meu, stabilit in Statele Unite, ca a fost in vizita la cabana de vacanta a familiei unui prieten de-al lui.
A vazut bunastare, adunata insa de-a lungul mai multor generatii. Familia americanului avea o afacere in domeniul metalurgiei si acelasi lucru il facusera vreme de vreo 200 de ani. Pas cu pas, au mai adaugat cate ceva la averea familiei, nu au aplicat mentalitatea romaneasca, a averilor facute peste noapte, prin afaceri cu statul sau prin tepe trase partenerilor. Ma gandesc ca nu ar fi rau sa se organizeze cate un festival Ursuletul de aur in orice domeniu de activitate. In primii ani dupa intrarea in sistemul educational, copiii ar trebui testati, ca in alte tari, pentru a li se afla aptitudinile pentru un domeniu sau altul.
Apoi ar trebui sa participe la festivaluri in care sa se obisnuiasca cu vorbitul in public, transmiterea unor mesaje coerente si punerea la loc de cinste a corectitudinii si moralei (in cazul celor ce vor urma cariera politica) sau cu aplicarea unor principii clare ale economiei de piata (in cazul oamenilor de afaceri).
Cei ce vor fi in justitie vor trebui sa arate in festival ca justitia este, intr-adevar, oarba si nu se uita cine este cel ce este judecat. Viitorii profesori si medici vor afla, de mici, ca educatia si sanatatea unui popor sunt extraordinar de importante. Si toti cei ce vor participa la festivaluri, indiferent ca e vorba de croitori, pantofari, vidanjori sau lacatusi, vor fi convinsi ca festivalul lor este cel mai important si ca munca lor este apreciata si rasplatita corect.
Sursa: Ioan Buda-Tetu
– Servicii de creare site web
