Baietii de la Compact cantau candva un cantec in al carui text se vorbea ca peste ani si ani el se va intoarce la ea. Vad ca se adevereste ce fredonau „compactii” si in cazul lui Ion Iliescu. Dupa ani si ani, fostul presedinte al statului se intoarce la ea, justitia, care l-a chemat sa dea declaratii cu privire la amestecul celui mai zambaret dintre presedintii pe care i-a avut Romania in mineriade. Am spus si cu alte ocazii, am fost in primul tren cu care plecau minerii catre Bucuresti. Totul se petrecea in 29 ianuarie 1990, eu profitand de ocazie ca sa ajung in capital, unde aveam un spectacol a doua zi, la Teatrul „Constantin Tanase”.
Pe 29 ianuarie, umbland prin Petrosani, am vazut dube pline de muncitori, printre ei fiind si un fost coleg de facultate. L-am intrebat unde merg, mi-a spus ca la Bucuresti, ca au tren pus, gratuit la dispozitie si atunci l-am intrebat daca pot sa urc si eu in tren. Trenul, care scartaia din toate incheieturile, a avut regim de tren accelerat si a oprit doar in garile mari de pe traseu. Acolo erau lazi de lapte, conserve si paine care asteptau sa fie urcate in tren si date celor care mergeau sa faca ordine in fata Guvernului. Daca nu ma insel, atunci se anuntase ca Frontul Salvarii Nationale, cu Iliescu in frunte, nu doar va organiza alegerile, ci va si participa la ele.
Anuntul a dus la o manifestatie de protest in fata palatului Victoria si la deplasarea minerilor din valea Jiului in Bucuresti. In Gara de Nord, minerii au fost incolonati si dusi la sediul guvernului. Am mers si eu, cu toate ca habar nu aveam ce se intampla si unde trebuie mers. Nu am stat mult in fata Palatului Victoria, i-am lasat acolo pe mineri si am mers in caminele studentesti, unde prietenii mi-au spus ce se petrece prin Bucuresti, in viziunea lor. A fost singura mineriada la care am participat, dar mi-au povestit niste prieteni despre alta venire a armatei poporului.
Era o demonstratie in fata guvernului, au fost sparte usile, a intrat multimea inauntru si a fost nevoie sa fie chemati iarasi minerii. Numai ca, din ce am aflat eu, totul a fost o manipulare ordinara. Din multime au iesit cativa barbati musculosi, bine claditi, tunsi regulamentar, care s-au dus catre scutieri, acestia s-au dat la o parte si grupul a intrat in cladire. Le-au facut semn oamenilor sa vina si ei, iar cand multimea a intrat in sediul guvernului, initiatorii au disparut. A aparut si televiziunea, care a aratat ca institutiile statului sunt in pericol si de aici pana la un apel catre oamenii de bine nu a mai fost mult.
Pe la sfarsitul lunii iunie mi-a povestit Mircea Vintila cum minerii au venit in 13-15 iunie in Piata Universitatii si cum umblau sa il caute, prin Universitate, pe Vali Sterian, care cantase in balcon. Numai ca protestatarul cu chitara plecase de vreo zece minute… M-am gandit atunci ca minerul din abataj habar nu are cine este folkistul cu pricina, ca el a cantat in balcon si, mai mult, ca el umbla prin Universitate. Am vazut imagini cu ce s-a petrecut atunci in Bucuresti. Am vazut caricaturi facute de Plantu, caricaturistul de la Paris Match, legate de mineriade. Intalnirea cu el am avut-o prin 1998 si tare s-a mirat ca sunt inginer minier si ca am alta parere despre mineriade decat a celor care aprobau debarcarile din capitala.
Am stat de vorba cu un prieten care (la cativa ani de la mineriade, cand Ion Iliescu era seful statului) mi-a spus ca daca ar spune tot ce stie despre mineriade nu si-ar mai gasi loc in Romania si in Valea Jiului cu atat mai putin. Mi-a spus atunci un nume, al celui care se ocupa de plecarea trenurilor din gara Petrosani catre Bucuresti: Gelu Voican Voiculescu. Au trecut ani si ani si parca nu imi vine sa cred ca se ia, din nou, la puricat dosarul mineriadelor. Au fost mai multe, cea din 13-15 iunie fiind insa cea mai cunoscuta. Din ce am vazut eu si din ce am povestit cu unii sau altii, nu se poate nega initierea si coordonarea lor de catre institutii ale statului. Garniturile de tren nu puteau pleca din Valea Jiului fara sa se dea unda verde, minerii au fost dusi la obiective bine stabilite, li s-au asigurat cazare si masa in Bucuresti.
Mai mult, institutiile statului sunt vinovate ca nu au incercat sa restabileasca ordinea cu cei care trebuie sa se ocupe de asta. Asupra minerilor au cazut, pe rand, laude (din partea lui Iliescu si a celor care erau de acord cu el) si sudalme de la cei ce nu aprobau asta, inclusiv din strainatate. In 30 iunie 1990, intr-un spectacol la Costinesti, Toni Grecu a spus ca urmatorul invitat are o meserie despre care se pot spune multe: e inginer minier. S-a lasat linistea in teatrul de vara, am mers la microfon si i-am multumit lui Toni pentru prezentare si le-am spus spectatorilor ca antrenorul echipei Romaniei a comunicat minerilor adresa sediului federatiei irlandeze de fotbal. A fost salvarea mea, tocmai pierdusem, la Campionatul Mondial, meciul cu echipa Irlandei.
Nu toti minerii au stiut insa cum sa intoarca situatia in favoarea lor. De la maririle salariale din primii ani de dupa mineriade s-a ajuns la disponibilizarile din anii urmatori si la inchideri de mine. Brusc, conducerea statului si-a dat seama ca minerii nu mai sunt folositori, ca minele nu sunt rentabile si ca e mai bine ca despre minerit sa se vorbeasca la timpul trecut. Sunt multe de discutat despre cei care asteapta legea minelor, cu terenurile cumparate, in zona partiilor de schi de la Cavnic, de exemplu… Cand se vorbea despre sfarsitul lumii si se vehiculau tot felul de date, se spunea ca in Romania el va veni oricum cu 50 de ani mai tarziu, pentru ca asta e perioada cu care suntem in urma altor tari. De la mineriade au trecut 25 de ani. Sper sa nu mai fie nevoie de alti 25 ca sa aflam cine este vinovat. Nu de alta, dar Ion Iliescu nu cred ca mai traieste atat si tare-s curios daca ar zambi si cand si-ar afla sentinta.
Sursa: Ioan Buda-Ţeţu
– Servicii de creare site web
