EDITORIAL – Vara 2015, pregatire pentru cea din 2016

Batranii din satul meu natal, Valenii Somcutei, povestesc despre o vara extraordinar de secetoasa, de prin anii ’50. Atunci nu a curs strop de apa pe valea paraului Caicana, asa ca oamenii s-au apucat sa sape in albia paraului, cu speranta ca vor gasi apa pentru a-si adapa animalele. Au gasit doar niste sicrie ciudate, cioplite in trunchiuri de copac, in care erau cadavre de adulti, dar si de copii.

Vara asta a fost la fel de secetoasa, iar a fost sec paraul, insa nimeni nu s-a apucat de sapat. Nu pentru ca ar fi retea de apa in sat sau pentru ca sunt acum mai multe fantani ca in anii de dupa razboi. Nici pentru ca numarul animalelelor a scazut, ca peste tot in satele romanesti, taranii ajungand la concluzia ca nu merita sa mai faci agricultura de subzistenta si sa cresti niste animale doar pentru a avea ceva de facut. Carnea nu se mai poate vinde, fiind intr-o competitie a preturilor cu cea plina de hormoni, laptele are un pret cu mult mai mic decat al bauturilor carbogazoase pline de E-uri, iar pielea sau blana animalelor poate fi aruncata. Nu mai exista cojocari sau tesatori care sa faca haine. Cred ca valenasii au ajuns la concluzia pe care au tras-o toti romanii: nu e bine sa scormonesti, ca nu se stie peste ce cadavre dai. Vad ca oriunde se sapa un pic mai adanc ies la iveala lucruri care nu iti fac bine. Constati ca fatada e bine lustruita, dar in spatele ei e plin de mizerie. Lucrarile care se fac in Romania sunt mai scumpe decat in alta parte, companiile multinationale invatand si ele ca e mai bine sa creasca pretul, ca sa umfle si buzunarele altora, care dau lucrarile. Altfel, se trag sforile in asa fel incat licitatia, desfasurata corect (asa cum trebuie, normal!), sa aiba castigator pe cineva care a invatat lectia. Apropo de invatat, medicul Sorin Oprescu nu a putut fi dezvatat de luat bani.

Prin 1990, cand Ion Iliescu era ridicat in slavi, eu (care manifestasem in Piata Operei din Timisoara) incercam sa o conving pe soacra mea ca e greu sa schimbi un om care a crescut si a fost indoctrinat sub sistemul comunist. La fel zic si acum. E greu sa dezveti un om care a crescut intr-un sistem, cel sanitar, unde mita era la loc de cinste, iar apoi a trecut in altul in care se aplica aceleasi principii, cel administrativ. Am stat de vorba, inainte de niste alegeri locale, cu un primar din Maramures si l-am intrebat daca va mai candida. Mi-a spus atunci, senin: „Arata-mi pe cineva care a fost o data primar si nu mai vrea!”. Nu cred ca omul se gandea la obligatiile pe care le are un ales local fata de cei care l-au ales si nici ca in astfel de functii nu trebuie sa pui pe primul loc salariul ci dragostea fata de comunitatea din care provii. Nu are rost sa sapam, insa, ca sa aflam ce este in spatele zambetului si a declaratiilor frumoase ale celor pe care ii alegem sa ne conduca. De fiecare data cand organe abilitate iau la purecat afacerile cu bani publici aflam ca o parte din ei ajung in alte locuri decat in cele in care ar trebui. La fiecare sapatura afli ca se cauta noi metode prin care se incearca ascunderea celor prin care se iau acei bani.

Mama unui prieten a fost inchisa, in vremea comunistilor, pentru ca a delapidat niste bani, ea fiind lucratoare in comertul socialist. Nu ii placea sa povesteasca despre acea perioada, dar spunea ca a fost nu o scoala de reeducare, dupa cum ar fi vrut organele puterii, ci una de perfectionare. Sunt sigur ca la fel e si acum. Cei inchisi afla de la altii unde au gresit si ce ar fi trebuit sa faca pentru a nu fi prinsi. Microbul banilor castigati usor le-a intrat in sange, asa ca nu e de mirare ca fostii primari condamnati (printre ei fiind si Cristian Anghel) se mai uita cu jind catre cladirea unde se stabiles­te viitorul localitatii in care traiesc. Scormonim un pic printre legile date in favoarea lor si vedem ca nu se mai tine cont de corectitudine, de cinste si de alte lozinci din astea, fluturate de fiecare data cand candidatul iese ina­intea maselor de alegatori si tine un discurs.

S-a tot vorbit de demiterea automata si excluderea din partid (indiferent care ar fi ala) a celor care ajung sa fie cercetati penal, s-a spus apoi ca si ei au dreptul la prezumtia de nevinovatie si abia dupa ce primesc o condamnare poate sa le fie aplicata vreo sanctiune politica. S-a plusat apoi si s-a zis ca acea condamnare trebuie sa fie definitiva si irevocabila, iar apoi s-a ajuns pana acolo incat nici macar dupa executarea pedepsei nu se tine cont de faptele facute si omul politic este imaculat si obrazul lui nu este gros, ci fin ca al unui copil abia nascut. Vara anului 2015 a fost una in care s-a topit asfaltul, dar nu s-au muiat inimile celor care vor sa candideze la anul. Nu vor tine cont de suferintele celor ce isi dau votul, chiar daca vor spune acest lucru. M-am convins, de 25 de ani, ca toate promisiunile din campania electorala sunt uitate dupa ce se afla rezultatul votului. Se poate sapa la fiecare ciclu electoral si se vede asta. Nu se va schimba nimic nici la anul, asa ca vara asta caniculara este numai buna pentru a ne acomoda cu cea care va fi anul viitor.

Ne vor trece din nou apele, indiferent de temperaturile care vor fi, cand vom vedea cine sunt candidatii. Apoi ne vom aduce aminte de temperaturile ridicate din 2015 atunci cand ne vor cuprinde frigurile. Orice candidat isi va expune programul electoral, asa ca nu ar fi bine sa stai pe langa el. Vorbele lui ingheata orice lichid si, daca stai sa analizezi un pic ce spune si te gandesti ce e in spatele vorbelor lui, iti ingheata chiar si sangele prin vene…

Sursa: Ioan Buda-Tetu