Cu ocazia Zilei Mondiale a Educatiei, in loc sa organizeze manifestari festive, dascalii protesteaza in Bucuresti. Mai mult, din cauza reducerii salriilor, angajatii au inceput sa paraseasca sistemul de invatamant.
Ziua Mondiala a Educatiei va fi sterila anul acesta. Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ) Maramures nu a organizat niciun fel de activitate pentru ca nu are fonduri pentru festivitati. “Avand in vedere ca e zi de scoala, nu se organizeaza niciun fel de activitati. Pentru activitati festive nu sunt bani!” – a explicat Pavel Filip, purtatorul de cuvant al ISJ Maramures.
Ziua Mondiala a Educatiei este cu atat mai trista, cu cat problemele din sistem s-au inmultit. Pe langa abandonul scolar, birocratia din miscarea de personal si nefinalizarea lucrarilor de investitii, angajatii din sistem s-au trezit si cu salariile taiate de catre Guvern. Unii dascali au parasit deja sistemul si se vor reorienta spre alte slujbe.
“Vorbind numai despre titulari, pot sa va spun ca la nivelul judetului, pentru acest an scolar, cinci cadre didactice au solicitat demisia din sistem, au renuntat la posturile de titulari si au plecat spre alte domenii de activitate. Acelasi fenomen il intalnim si in randul suplinitorilor”, a mai spus Filip.
In ISJ Maramures nu se face o monitorizare a suplinitorilor, intrucat acestia incheie contracte pe un an cu unitatile de invatamant. Sindicalistii din invatamant spun ca numarul celor care au parasit sistemul educational la acest inceput de an scolar este cel mai mare din ultimii 20 de ani si ca in acest ritm vom ramane fara profesori.
Sursa: Catalin Tineghe