Vezi VIDEO
Peste 90 % dintre infractiunile in care sunt implicati elevii au loc in incinta scolilor. Remarca facuta de chestorul Politiei Romane, Petre Toba, in videoconferinta organizata la finele lunii mai, a determinat autoritatile maramuresene sa ii convoace pe factorii implicati la o intalnire referitoare la siguranta in scoli. Concluzia e ca desi la nivel national a crescut numarul faptelor infractionale in scoli, in Maramures se inregistreaza o scadere.
Reprezentantii Inspectoratului Scolar Judetean, ai Inspectoratului de Politie, Inspectoratului Judetean de Jandarmi si chiar parinti au fost convocati la o intalnire astazi, 13 iunie, de conducerea Prefecturii Marmures, pentru a se discuta despre infractionalitatea din scoli si zona adiacenta a acestora. Intalnirea vine dupa ce la nivel national s-a constatat o crestere a fenomenului infractional in unitatile de invatamant.
„O remarca facuta de seful Politiei Romane, chestorul-sef Petre Toba, m-a determinat sa ma intreb de ce 92 % dintre infractiunile inregistrate sunt in unitatile scolare, nu in zona adiacenta a acestora”, a declarat subprefectul judetului Maramures, Pamfil Bercean.
In Maramures, infractiunile din scoli par sa fie in scadere, cel putin asa arata datele politistilor, care au semnalat ca in acest an au fost cu doua cazuri de violenta mai putin decat in perioada similara a anului trecut.
„In momentul actual, pana astazi, la nivelul judetului au fost inregistrate 18 infractiuni. E o cifra scazuta, nu sunt de o gravitate mare, sunt totusi infractiuni. Avem 4 loviri, 5 furturi, un santaj si amenintare, 6 infractiuni la legea 61: portul fara drept de cutit, sau a altor obiecte intepatoare si doua ultraje contra bunelor moravuri”, a afirmat comisarul Mihai Gherman, din cadrul IPJ Maramures.
Alte 13 infractiuni au fost constatate si de jandarmii maramureseni in timpul misiunilor. De altfel, acestia au mai semnalat peste 460 de contraventii savarsite de elevi. Dintre acestia, 286 de scolari au fost amendati, iar ceilalti s-au ales doar cu avertisment.
„Pe timpul executarii misiunilor specifice, in urma unor sesizari sau sesizari din oficiu, au fost semnalate 13 infractiuni in scoli sau in zona acestora. Nu au fost fapte de natura penala, care sa fie savarsite cu violenta iesita din comun, dar de la o simpla palma s-a ajuns la bataie si din aceasta cauza ei fiind minori, parintii au preferat sa depuna plangere si sa mearga mai departe pe latura penala”, a precizat Mihai Muntean, din cadrul Inspectoratului Judetean de Jandarmi Maramures.
La randul lor, oficialii Inspectoratului Scolar Judetean au cerut sprijinul politistilor si jandarmilor pentru ca in pauze echipe mixte sa patruleze in zona scolilor, tocmai pentru a evita agresiunile intre elevi sau alte fapte infractionale.
„Din discutiile avute cu unii directori, poate n-ar fi lipsit de importanta ca grupe formate din politisti, jandarmi, in pauze daca se poate, sa fie prezenti in curtea scolilor, nu neaparat atunci cand se intampla ceva, ci pur si simplu sa stie elevii respectivi ca sunt monitorizati. Sunt cateva unitati de invatamant care ridica oarecare probleme si merita 5 – 10 minute, in pauze, sa se stie ca organele de ordine si supraveghere sunt acolo”, a adaugat inspectorul scolar adjunct din cadrul ISJ Maramures, Cristian Heuberger.
Reprezentantii institutiilor abilitate au anuntat ca in anul scolar viitor vor desfasura actiuni specifice pentru a preveni faptele de violenta. De altfel, politistii locali din Baia Mare au aratat ca si-au facut un obicei din a se afla in timpul pauzelor la unele unitati de invatamant cu probleme din municipiu, intre care si colegiul „Aurel Vlaicu”.
Sursa: Camelia Tocaci