Subiectul deschiderii oficiale a punctului de frontieră de la Sighet a fost abordat chiar şi în scurta pauză de ţigară pe care Traian Băsescu a luat-o în biroul prefectului de Maramureş.
I s-a explicat că, pe 5 octombrie, când e sărbătorită Ziua Bunei Vecinătăţi, se doreşte inaugurarea punctului de frontieră şi că e foarte important pentru maramureşeni ca el să fie prezent.
Preşedintele le-a spus autorităţilor că nu trebuie să gândească evenimentul în funcţie de prezenţa sa, pentru că, datorită programului foarte încărcat, nu ştie deocamdată dacă va putea reveni atât de repede în Maramureş cu toate că îşi doreşte foarte mult acest lucru.
Desigur, dacă preşedintele Ucrainei, Victor Iuscenko, va participa la manifestare aşa cum s-a anunţat, atunci va deveni şi pentru Traian Băsescu o obligaţie să vină la Sighetu Marmaţiei.
Sursa: Larisa Tivadar