Weekend trecut s-au disputat mai multe meciuri din etapa a doua a grupelor EHF European League (fosta Cupa EHF), a doua întrecere intercluburi ca valoare, după Liga Campionilor. CS Minaur nu a jucat deoarece meciul ei din etapa a doua a fost amânat, echipa germană Thuringer acceptând să joace în România ambele meciuri cu CS Minaur (pe 19 și 20 februarie). Următorul meci oficial pentru fetele de la Minaur va fi cel din 24 ianuarie, dată la care vor juca în Rusia. în Liga Florilor MOL următorul meci este programat vineri, 29 ianuarie, cu Măgura Cisnădie, iar apoi pe 31 ianuarie, cu CSU Cluj-Napoca.
În prima rundă, CS Minaur a învins pe Storhamar Elite Handbold cu 33-29, în timp ce echipa rusă Astrahanocka Astrahan s-a impus cu 29-22 în deplasarea de la Thuringer HC.
Etapa a doua, Storhamar a reușit să se impună pe teren propriu cu 33-28 în fața echipei din Rusia, astfel că în acest moment avem trei echipe cu câte 2 puncte și Thuringer fără niciun punct. Primele două clasate din fiecare grupă se califică în sferturile de finală.
Etapa 2: Storhamar – Astrahanocka (16 ianuarie, ora 15.00); Thuringer – CS Minaur (20 februarie, ora 17.00, în Baia Mare)
Etapa 3: Astrahanocka – Minaur (24 ianuarie, 15.00, la Astrahan); Thuringer – Storhamar (7 februarie, 13.00, la Bad Langelsalza în Germania)
Etapa 4: CS Minaur – Astrahanocka (6 februarie, 15.00, Baia Mare); Storhamar – Thuringer (6 februarie, 15.00, Bad Langelsalza)
Etapa 5: Storhamar – CS Minaur (13 februarie, 15.00, la Hamar); Astrahanocka – Thuringer (13 februarie, 15.00, la Astrahan)
Etapa 6: CS Minaur – Thuringer (21 februarie, 17.00, în Baia Mare); Astrahanocka – Storhamar (20 februarie, 15.00, la Astrahan).
Grupa A, etapa 2: Paris 92 (Franța) – Herning Ikast Handbold (Danemarca): 26-23; HC Zvezda Zvenigorod (Rusia) – VACI NKSE (Ungaria): 29-33. Clasament: 1. Paris – 4p; 2. Herning – 2p; 3. VACI – 2p; 4. Zvezda – 0p
Grupa B, etapa 2: MKS Perla Lublin (Polonia) – HC Lada Togliati (Rusia): 28-23; Nantes Atlantique Handball (Franța) – Kastamonu Belediyesi GSK (Turcia): 35-26. Clasament: 1. Lublin – 3p; 2, Nantes – 2p; 3. Lada – 2p; 4. Kastamonu – 1p
Grupa D, etapa 2: Fleury Loiret Handball (Franța) – Siofok KC (Ungaria): 24-35; Kuban Krasnodar (Rusia) – HC Dunărea Brăila (România): 25-25. Clasament: 1. Siofok – 3p; 2. Dunărea – 3p; 3. Kuban – 2p; 4. Fleury – 0p.