Petrică și Ela de la Mireasa au dezvăluit că în urma tragediei din viața lor au decis să anuleze nunta, care urma să aibă loc pe data de 29 iunie.
Petrică și Ela, câștigătorii sezonului 4 Mireasa, au trecut printr-o tragedie, după ce fosta concurentă a emisiunii de la Antena 1 a pierdut sarcina, iar viețile lor au fost date complet peste cap. Recent, cei doi au dezvăluit că în urma acestei cumpene au decis să anuleze și nunta, care urma să aibă loc pe data de 29 iunie.
La începutul lunii ianuarie, Petrică și Ela anunțau cu durere în suflet că au pierdut bebelușul pe care îl așteptau cu nerăbdare. În prezent, se pare că acest eveniment tragic și-a pus amprenta asupra planurilor celor doi. Ce a dezvăluit Petrică despre speranța de a avea un alt copil, dar și despre nunta care a fost anulată.
Fanii cuplului au fost extrem de bucuroși pentru cei doi, după ce aceștia au anunțat sarcina, iar Ela începuse să publice imagini cu burtica de gravidă. Din nefericire, tânăra a pierdut însă bebelușul, iar foștii concurenți de la Mireasa au anulat momentan și nunta.
Cununia religioasă urma să aibă loc la finalul lunii iunie, însă cei doi foști câștigători ai Mireasa nu au putut trece atât de ușor peste trauma pierderii sarcinii. Totuși, Petrică și Ela nu au renunțat la gândul de a ajunge în fața altarului.
„Am anulat nunta. Am anulat atunci pentru că a fost problema cu sarcina. Acum vrem să o reprogramăm, dar doar pentru anul viitor, cred”, a dezvăluit Petrică de la Mireasa pentru Fanatik.
Cu toate că viața lor a luat o turnură neprevăzută, Petrică și Ela nu s-au despărțit, ci au ales să meargă înainte împreună, exact așa cum și-au promis, fiind sprijin unul pentru celălalt în aceste momente grele. Mai mult decât atât, cei doi și-au propus să devină din nou părinți.