Ca probabil in foarte multe zone din tara, si in Maramures exista localitati unde oamenii traiesc precum in Evul Mediu, adica la lumina lumanarilor ori, in cel mai fericit caz, a lampilor cu petrol. Pentru acestia, din nefericire, curentul electric ramane in continuare doar un vis, intrucat cele peste 1.600 de gospodarii din 40 de localitati maramuresene nu vor beneficia deocamdata de racordare la reteaua de curent electric. Motivul e simplu: nu sunt bani.
Ministerul Administratiei si Internelor (MAI) a avut intentia de a pune in aplicare o initiativa mai veche, aceea a racordarii la reteaua de distributie a curentului electric a catunelor si asezarilor izolate, care nu beneficiaza de astfel de utilitati.
“Lumina de la Bucuresti” s-a stins, insa, repede, iar din propunerile facute de Consiliul Judetean (CJ) Maramures si reprezentantii Electrica s-a ales praful. Asta pentru ca au fost aprobate proiectele pentru doar doua localitati, din cele aproximativ 40 din intreg judetul, unde sa fie rezolvata problema locuintelor neelectrificate. Astfel, au fost selectate doar cateva case din Targu Lapus si din Tautii Magheraus (“Cartierul Tinerilor”), iar restul – si lista este lunga – a ramas… in bezna sertarelor MAI.
Cele mai multe gospodarii unde copiii maramuresenilor continua sa-si faca temele la lumina lumanarii sunt in Poienile de sub Munte, Ocna Sugatag, Bistra, Vadu Izei, Stramtura si Remeti.
Seful Serviciului de Urbanism si Amenajarea Teritoriului din cadrul Consiliului Judetean (CJ) Maramures, Gheorghe Mojolic, afirma ca nu exista inca semnale ca situatia satelor neelectrificate s-ar putea rezolva, intrucat s-au trimis liste peste liste la MAI, insa nu s-a primit niciun raspuns oficial.
“Am trimis numeroase liste la minister cu zonele unde nu exista curent electric, dar aprobare am primit doar pentru cateva gospodarii din orasul Targu Lapus si pentru “Cartierul Tinerilor” din Tautii Magheraus”, a afirmat Mojolic. In cele doua zone traiesc 2.470 de persoane in 820 de gospodarii.
Potrivit lui Gheorghe Mojolic, s-au efectuat deja studiile de fezabilitate, urmand sa se desfasoare licitatiile. “In mod normal, lucrarile propriu-zise nu ar trebui sa dureze prea mult timp. Mai greu e cu licitatiile, studiile tehnice…”, a explicat seful Serviciului de Urbanism.
Inginerul- sef al Electrica Baia Mare, Florin Nechita, afirma ca, desi programul inceput de Executiv poarta numele “Electrificari 2007-2009”, acestea vor continua si in perioada urmatoare. Totul depinde, insa, de banii primiti din bugetul de stat pentru acest program national. De asemenea, conteaza foarte mult si care vor fi prioritatile Guvernului dupa perioada electorala.
Reprezentantii Electrica arata ca aceasta campanie de electrificare nu mai intra in atributiile lor, deoarece, dupa modificarea legii, problema a trecut „in ograda” CJ. “Exista multe zone neelectrificate in Maramures, pe care le-am indentificat deja. Conform legii, noi nu mai gestionam problema. De ceva timp, de acest lucru se ocupa consiliile judetene. Noi doar facem proiectele si intocmim planul de lucru si documentatiile tehnico-economice”, a precizat Florin Nechita.
Astfel, pana cand problema se va rezolva (reprezentantii Electrica afirma ca prgramul de electrificare va continua de indata ce se vor aloca bani din bugetul de stat), peste 2.000 de maramureseni vor trebui sa foloseasca inca metode antice de iluminat.
Redam mai jos lista gospodariilor din Maramures cuprinse in programul „Electrificare 2007 – 2009”:
Arinis – Rodina (4 gospodarii)
Barsana – V.Hota, Nanesti (10 gospodarii)
Baiut – Strambu Baiut (50 case de vacanta)
Basesti – Odesti, Pe rapa (5 gospodarii)
Bicaz – Bicaz (3 gospodarii)
Bistra – Senderschi, Cioncas, Paltin, Procert-Haivschi, Luhei -pe Valea Viseului (189 gospodarii)
Botiza – Pe Baita, Sus de Sat, Jos de Sat, Valea Sasului (79 gospodarii)
Budesti – Pe Rau, spre Cavnic, Tunsa (51 de gospodarii si case de vacanta)
Calinesti – Bulbuc (4 gospodarii)
Campulung la Tisa – Campulung la Tisa (10 gospodarii)
Cernesti – Magureni-Turda, Fanate, Brebeni, Cernesti, Trestia (15 gospodarii)
Cicarlau – Cicarlau, Ilba (7 gospodarii)
Coltau – Tigani, Coltau (67 gospodarii)
Copalnic Manastur – Pe Ursoi, Dealu Mare, Copalnic, Curtuiusu Mic (6 gospodarii)
Cupseni – Pe Dos, La Preluci, In Colnic, In Tarcuri, Izvorul Cosului, Izvorul Mare, Costeni-Tarcuri, Ungureni (50 gospodarii)
Dumbravita – Dumbravita, Unguras, Carbunari (10 gospodarii)
Giulesti – Berbesti (8 gospodarii)
Grosi – Dealul Rabului (2 gospodarii)
Lapus – Valea Mare, Stricoaia (24 gospodarii)
Leordina – Valea Cruhli, Tampuri, Dupa Oblaz, Plaunai (14 gospodarii)
Moisei – Izvorul Negru, Fundoi, Pe Fata, Valea Unghiului, Podul Vaii Rele (14 gospodarii)
Oarta de Jos – Oarta de Jos (4 gospodarii)
Ocna Sugatag – iesire spre Calinesti, Sat Sugatag (199 gospodarii)
Petrova – Chicera, Dupa Delut, Ploschi, Hora, Mocearschi, Valea Maftei (39 gospodarii)
Poienile de sub Munte – Arsita-Pasinsei, Colneac, Hlenesia, Putuc Landariu, Cvasianei, Pohari, Cornatea, Dupa Biserica (266 gospodarii)
Remeti – str. Cartierului, Piatra, Polianca, Surdic, Intre Poduri, Strada Noua, Dumbrava, Ulita Tiganilor, Teceu (87 gospodarii)
Poienile Izei – Podul Scaristii (35 gospodarii)
Recea – La Pasune (40 gospodarii)
Repedea – Scorodrii, Hecica (12 gospodarii)
Rona de Jos – Valea Mihoaii, La Iriste (9 gospodarii)
Rona de Sus – Dubrova, Dubruca (35 gospodarii)
Rozavlea – Branau, Poloninschi (33 gospodarii)
Ruscova – Polunei (10 gospodarii)
Sacalaseni – drum Principal, Valea Grozii (12 gospodarii)
Sacel – Ursoi, Brihid, Valea Carelor (6 gospodarii)
Sieu – V. Carstii, Mlaca, Sugne, Dupa Starca, Seleschi, Hugliste, Sieut, Bradatel, Cetatea (13 gospodarii)
Stramtura – Lascuti, V. Andrei, V. Greblii, V. Ciresii, V. Liheteasca, Glod-Susani, Glod-La Borcut, Slatioara (86 gospodarii)
Suciu de Sus – Ciungoaia, Vidinoaia, V. Salestii, Periacu Mare, Dobra, Intre Vaduri,
La Colac, V. lui Saleu (25 gospodarii)
Vadu Izei – Poiana Arinilor, Poiana Ursilor, V. Stejarului, Hurgoi, V. Poienilor (94 gospodarii)
Viseu de Sus – V. Bradului, V. Morii, In Deal, Valea Secaturii (23 gospodarii).
Sursa: Catalin Tineghe