Ministrul Turismului, Elena Udrea, a starnit adversitati intre senatorul PSD Sorin Bota si presedintele Mircea Man, ambii disputandu-si vizita in Maramures a mediatizatei reprezentante a guvernului. Cei doi politicieni nu vor sa o imparta pe ”ministra”, astfel incat atat parlamentarul social-democrat, cat si liderul PDL ar vrea ca pe durata sederii in judet aceasta sa le apartina in totalitate interselor de partid. Sorin Bota a declarat ca vizita in Maramures a Elenei Udrea i se datoreaza, pentru ca el a insistat pe langa aceasta sa isi faca drum prin Maramures si sa ia contact cu problemele turismului maramuresean. Mircea Man, in calitate de coleg de partid si de presedinte CJ, a deturnat vizita, asa ca luni, 29 iunie, Consiliul Judetean se va ocupa de vizita ministrului in teritoriu.
Programul periplului maramuresean al Elenei Udrea nu este cunoscut, de la nivelul administratiei comunicandu-se doar ca se vor vizita obiective turistice cunoscute. Firesc, Sorin Bota s-a aratat iritat de situatie si a spus ca vizita nu ar fi trebuit politizata. El a spus ca i se pare nefiresc ca ministrul sa nu se opreasca la Sapanta, precizand ca din discutiile personale cu ministrul a inteles ca aceasta vrea sa vada Cimitirul Vesel.
Nu doar senatorul social-democrat si-a exprimat nemultumirea, ci si primarul comunei Sapanta, Ioan Turda – si el PSD-ist. Acesta intr-o scrisoare publica trimisa pe adresa redactiei eMaramures.ro i-a atras atentia presedintelui CJ, Mircea Man, ca regreta ca localitatea pe care o administreaza nu figureaza in program.
”Va rog insistent sa luati masuri cu privire la includerea comunei Sapanta in programul delegatiei ministeriale, deoarece localitatea Sapanta este una dintre cele mai renumite localitati turistice din Maramures si din tara, prin Cimitirul Vesel – un brand cunoscut in toata lumea, vizitat de sute de mii de turisti intr-un sezon estival”, a spus primarul, care va vedea luni daca scrisoarea sa va avea si efect.
CITESTE SI:
Sursa: Meda Muntean