O echipă de elevi din Baia Mare a câștigat premiul al doilea la o competiție de cercetare internațională, care a constat în dezvoltarea unor algoritmi care prezic evoluția bolii Alzheimer, scrie wall-street.ro. Tinerii au concurat cu alte 32 de echipe de cercetători din întreaga lume.
Tinerii români au obținut premiul al doilea la categoria elevilor de liceu a competiției TADPOLE, în valoare de 2.500 de lire sterline, se arată într-un comunicat, potrivit sursei citate. Ei plănuiesc să folosească banii câștigați pentru a participa la conferințe din domeniu.
Echipa din Baia Mare a fost alcătuită din cinci elevi ai Colegiului ”Vasile Lucaciu”: Ionuț Buciuman, Alex Kelner, Raluca Pop, Denisa Rimocea și Kruk Zsolt.
„Rezultatele competiției evidențiază algoritmii de ultimă generație în prezicerea progresiei bolii Alzheimer. (…) Tehnologia curentă poate prezice cu acuratețe diagnosticul sau volumul ventriculelor cu cel puțin un an înainte. Pentru alte task-uri, precum prezicerea scorurilor cognitive, metodele curente nu funcționează încă așa cum ar trebui”, spune co-organizatorul Daniel Alexander, University College London.
„Doar în România sunt aproximativ 270.000 de oameni care suferă de Alzheimer sau boli similare, iar acest număr se va tripla în următorii 30 de ani. Identificarea bolii din faze incipiente este importantă pentru a administra medicamente înainte ca celulele nervoase să înceapă să degenereze și pentru a identifica persoanele care vor beneficia cel mai mult de tratamente”, a declarat Răzvan Marinescu, co-organizator al competiției, în prezent cercetător postdoctoral la MIT.
Anunțată în iunie 2017, competiția TADPOLE a constat în prezicerea diagnosticului a 800 de persoane cu risc de dezvoltare a bolii Alzheimer, precum și a scorului unui test cognitiv (ADAS) și a volumului ventriculelor, niște structuri din creier care se măresc odată cu apariția bolii Alzheimer.
Evenimentul a fost organizat de o echipă de cercetători condusă de profesorul Daniel Alexander de la University College London și este prima competiție de acest fel care evaluează abilitatea algoritmilor de a prezice evoluția viitoare a bolii Alzheimer.
Sursa: wall-street.ro