Primul proiect din Acreditarea ERASMUS+ în domeniul ,,Educație școlară,, – PORTUGALIA s-a desfăşurat în perioada 24-29 octombrie . Este primul proiect derulat de Colegiul Național “Mihai Eminescu” din perioada de acreditare (2021-2027). Au participat 17 profesori și 22 elevi.
„Ce a însemnat pentru mine organizarea unei activități la care au participat 41 de profesori și elevi? O dorință împlinită…Energia unui nou început. Am trăit alături de colegii mei și de elevii noștri, momente de prietenie, de unitate, de bucurie, de umanitate, de cunoaștere, de împărtășire. Mi au venit în minte întrebări fără răspuns și idei inspirate, poate, din nemărginirea Oceanului. Pentru toate, vă mulțumesc și vă sunt recunoscătoare!”, spune Ileana Vasilescu, coordonatorul proiectului.