În fiecare an în luna aprilie este marcată Ziua Mondială a Proprietății Intelectuale pentru a promova rolul pe care îl au drepturile de proprietate intelectuală (brevetele, mărcile, desenele și modele industriale, drepturile de autor) în stimularea inovării și creativității. Anul acesta, motto-ul sub care se celebrează Ziua Mondială a Proprietății Intelectuale este „ Reach for gold: intellectual property and sports” (proprietatea intelectuală și sporturile – aspirația spre victorie).
În România, asigurarea protecției proprietății intelectuale se realizează, în principal, prin două instituții de specialitate: Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM), în domeniul proprietății industriale și Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA), în domeniul drepturilor de autor și al drepturilor conexe.
Compartimentul American Corner din cadrul Bibliotecii Județene “Petre Dulfu” Baia Mare, în colaborare cu Centrul Regional Maramureş al O.S.I.M. şi al O.R.D.A organizează, în data de 18 aprilie, de la ora 12, activitatea cu titlul „Dreptul de proprietate intelectuală: repere esențiale în era digitală”. Participanți la această activitate vor fi elevii de la Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din Baia Mare.
Cu această ocazie, doamna Carmen Neacșu, reprezentantă a Centrului Regional Maramureş al O.S.I.M. şi al O.R.D.A va susține o prezentare pe tema drepturilor de proprietate intelectuală pentru a face cunoscut tuturor rolul important pe care acestea îl au în dezvoltarea şi inovarea tuturor domeniilor de activitate.
Prin această activitate ne dorim sporirea interesului şi a gradului de conştientizare de către elevi a importanţei drepturilor de proprietate intelectuală, îmbunătăţirea accesului la informaţie şi a cunoştinţelor din domeniul proprietății intelectuale prin intermediul mijloacelor moderne de comunicare, creşterea gradului de utilizare a mijloacelor informatice şi de comunicare în scopul combaterii încălcărilor drepturilor de proprietate intelectuală.