Elevii și copiii de grădiniță vor începe anul școlar viitor în două săptămâni, pe data de 5 septembrie 2022, potrivit structurii anului școlar 2022-2023, publicată în Monitorul Oficial. Noul an școlar va avea o durată de 36 de săptămâni, noutatea fiind organizarea acestuia în perioade de învăţare mai scurte, dar cu vacanţe mai dese. „Școala altfel” și „Săptămâna verde” au loc în perioada 27 februarie – 16 iunie 2023, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare. Școlile vor decide când anume vor avea loc aceste două perioade.
Este primul an școlar organizat pe module, din istoria școlii din România, asta în timp ce pentru anul universitar nu se schimbă nimic în structură, rămân în vigoare semestrele, așa cum a fost dintotdeauna. Anul școlar 2022-2023 are o durată de 36 de săptămâni, dar este cu doar câteva zile de cursuri mai lung decât anul trecut.
„Școala altfel” și noua „Săptămână verde” au loc în perioada 27 februarie – 16 iunie 2023, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare.
Structura noului an şcolar 2022-2023 este inspirată de modelul folosit în alte 24 de state europene. Potrivit Ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, modificarea adusă în România respectă principiile pedagogiei moderne.
Începând cu anul școlar 2022-2023, tezele nu mai sunt obligatorii, dar pot fi susținute de profesorii care decid asta. Acestea erau evaluări scrise semestriale, iar notele erau folosite pentru încheierea mediei pe fiecare semestru. Însă, cu noile modificări aduse structurii anului școlar (5 module de învățare în loc de 2 semestre), notele vor fi puse de profesor în funcție de numărul de ore alocat săptămânal disciplinei. Profesorii vor decide câte note acordă elevului pe an, în funcție de numărul de ore prevăzut în planul cadru.
Şi astfel, elevii vor avea mai multe zile de şcoală, dar şi de vacanţă. Semestrele vor fi înlocuite cu cinci module de învăţare, iar tezele cu două evaluări naţionale la începutul şi finalul anului şcolar.
Primul modul din septembrie-octombrie se va încheia cu o vacanţă de toamnă. Al doilea se va derula până la vacanţa de Crăciun, care va avea trei săptămâni. O vacanţă în plus apare şi în luna feburarie. Modulele trei şi patru se vor desfăşura până în aprilie, şi ultima secţiune de cursuri, după sărbătorile pascale, va dura până la vacanţa de vară.
Structura anului școlar 2022-2023
Modulul 1 – cursuri: de luni, 5 septembrie 2022, până vineri, 21 octombrie 2022;
Modulul 2 – cursuri: de luni, 31 octombrie 2022, până joi, 22 decembrie 2022;
Modulul 3 – cursuri: de luni, 9 ianuarie 2023, până vineri, 3 februarie 2023, respectiv vineri, 10 februarie 2023, sau vineri, 17 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz;
Modulul 4 – cursuri: de luni, 13 februarie 2023, respectiv luni, 20 februarie 2023, sau luni, 27 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până joi, 6 aprilie 2023;
Modulul 5 – cursuri: de miercuri, 19 aprilie 2023, până vineri, 16 iunie 2023; –
Vacanțe în anul școlar 2022-2023
Anul școlar 2022-2023 va avea cinci vacanțe:
Vacanță: de sâmbătă, 22 octombrie 2022, până duminică, 30 octombrie 2022;
Vacanță: de vineri, 23 decembrie 2022, până duminică, 8 ianuarie 2023;
Vacanță: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 6—26 februarie 2023;
Vacanță: de vineri, 7 aprilie 2023, până marți, 18 aprilie 2023;
Vacanță: de sâmbătă, 17 iunie 2023, până duminică, 3 septembrie 2023;
Sunt însă şi anumite clase pentru care se fac excepţii:
pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 2 iunie 2023;
pentru clasa a VIII-a, anul școlar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 9 iunie 2023;
pentru clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică, cu excepția claselor prevăzute la lit. a), pentru clasele din învățământul postliceal, cu excepția calificărilor din domeniul sănătate și asistență pedagogică, și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 23 iunie 2023;
pentru clasele din învățământul postliceal, având calificări din domeniul sănătate și asistență pedagogică, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învățământ în vigoare