Potrivit proverbului ”Mintea sănătoasă se dezvoltă într-un corp sănătos”, după premierea excelenței în învățământul maramureșean, eveniment care a avut loc joc, 20 decembrie, în dimineața zilei de vineri, 21 decembrie 2018, cu începere de la ora 9.00, în Holul Palatului Administrativ a avut loc premierea elitelor sportive care au reușit să-și dobândească un binemeritat loc în ”Top Sport Maramureș 2018”.
150.000 de lei a fost suma alocată în acest an de către autoritățile județene pentru răsplătirea meritelor obținute de către cei 38 de sportivi premiați individual, 24 de antrenori, dar și membrii echipelor sportive CSM Știința Baia Mare – rugby masculin, CS Minaur Baia Mare – handbal masculin, CS Știința Explorări – volei masculin, CS Minaur Baia Mare – handbal feminin și, nu în ultimul rând, CS Independența – fotbal fete. Din partea Consiliului Județean Maramureș au fost prezenți la festivitatea de premiere a celor care îndeplinesc rolul de ambasadori ai sportului maramureșean, președintele Gabriel Zetea, vicepreședintele Ioan Doru Dăncuș, consilierii județeni Liliana Moga – președintele Comisiei de Sport, Marinel Kovacs și Doru Lazăr. La festivitate a participat și Sorin Andrei, directorul Complexului Sportiv Național Lascăr Pană.
În deschiderea evenimentului, Gabriel Zetea, șeful administrației județene a declarat că instituția pe care o conduce a premiat, an de an, performanța în domeniul sportiv, dorindu-le sportivilor maramureșeni mult succes în competițiile viitoare. „Vreau să mulțumesc, în primul rând, colegilor consilieri județeni și în special celor care fac parte din comisiile de specialitate ale Consiliului Județean Maramureș, respectiv Comisia pentru buget – finanțe și Comisia pentru activități de turism, tineret și sport care, de fiecare dată, sunt de acord să alocăm o bună parte din resursele financiare ale județului pentru susținerea performanței în sportul maramureșean.
Este unul dintre domeniile importante ale activității Consiliului Județean Maramureș, cu atât mai mult cu cât în această perioadă se vorbește despre Legea descentralizării, context în care foarte multe dintre atribuțiile din domeniul sportului vor trece în gestiunea autorităților locale. Sperăm ca, în urma unor discuții de bun augur pe care le vom purta cu administrația municipală, o bună parte dintre structurile sportive existente în județul Maramureș să treacă în administrarea Consiliului Județean.
Apreciem performanța și vă mulțumim pentru munca și efortul depus pentru obținerea rezultatelor care ne fac cinste și, în același timp, contribuie la promovarea valorilor care ne definesc”, a conchis președintele Consiliului Județean, Gabriel Zetea.
În cuvântul său, Liliana Moga, consilier județean și președinte al Comisiei pentru activități de turism a precizat că alocarea fondurilor pentru sportive contribuie în mod semnificativ la succesul și performanțele obținute.
„Mulțumirile mele se îndreaptă, în primul rând, spre președintele Consiliului Județean Maramureș, în calitate de ordonator principal de credit. În numele comisiei pe care cu onoare o prezidez, doresc să precizez faptul că, de fiecare dată, la propunerea Comisiei de Sport, și-a dat acceptul pentru suplimentarea sumelor alocate sportivilor maramureșeni care fac performanță.
Acest lucru nu se întâmplă doar în sport, ci și învățământ și în alte domenii în care administrația locală își aduce aportul. Personal, consider că rezultatele acestor minunați sportivi dovedesc faptul că alocarea fondurilor contribuie direct la succesul și performanțele obținute. Dragi sportivi, vă felicit pentru toată munca depusă și vă asigur că suntem mândri de fiecare dintre voi, iar gândurile noastre de apreciere și respect se îndreaptă spre toți cei care faceți cinste atât Maramureșului, cât și României, prin rezultatele lor excepționale”, a încheiat mesajul președintele Comisiei de Sport din cadrul Consiliului Județean Maramureș, consilierul județean Liliana Moga. Cupa de șampanie servită după înmânarea diplomelor și a premiilor a încheiat momentul festiv dedicat învingătorilor.