Emanciparea țățismului

Viața îți oferă, în mod voluntar și absolut gratuit, momente amuzante, întâmplări cu un profund fundament ludic. Nu le cauți, nu bați mări și țări pentru a intra în contact cu ele, nu trebuie să pui deșteptătorul să te atenționeze la gafa impardonabilă făcută de unii mai mult sau mai puțini elevați dintre contemporanii noștri.

Este nevoie doar de puțină atenție distributivă, uneori de calm și răbdare pentru a ,,fi pe fază” atunci când actori amatori pun în scenă momente ce-ți vor descreți fruntea pentru o bună bucată de vreme.

Nutresc un respect necondiționat pentru oameni ce-și construiesc viața, principiile și comportamentul pe fundația modestiei și lucrează zi de zi la consacrarea Perfecțiunii, atât a lor cât și a semenilor. Bunul simț are o strânsă legătură cu educația primită în sorgintea fiecărui individ și rareori poate fi contaminat de stimuli circumstanțiali. Acești modești ai societăți vor dori și vor ști să nu abată asupra lor ochii dornici de ilaritate ai prezenților prin preajmă.

La polul opus există șleahta snobilor, șleahtă compusă din stupizenii purtătoare de cod numeric personal și îmbuibații lamentabili.

Aceștia se află într-o totală contradicție cu modeștii și vor arăta prin orice mod felul lor de-a se lipi de stâlpul infamiei și a rămâne agățați în absurditate.

Lipsa educației aduce după sine toată gama de invective pe care le-am putea-o atribui acestor paparude cu iz de jigăreală.

Transhumanța ultimelor decenii post-decembriste a roit comunități importante din țara noastră înspre dulcele stup al prosperității. Și unde era sau este acest stup imaginar? Și unde credem că vom găsi câinii cu colaci în coadă și mierea curgând șiroaie pe gardurile celor ce ne amăgeau cu o viață mai bună, mai demnă?

Nici într-un caz între granițele milenarei Dacii. 

Iberici, prusaci, macaronari și mulți alți trăitori ai bătrânului continent au atras prin manevre insidioase, contemplativi la îmbogățire grabnică și ulterior, profitând de neputința lor financiară ori intelectuală, i-au exploatat în cele mai scelerate metode. Cei cu o minimă doză de înțelepciune și cu mai mult de doi neuroni, au părăsit ,,raiul” și s-au întors la obârșii. Cei cu potență neuronală au trecut repede peste contradictorialitate și au răzbit în necunoscut, devenind stăpâni peste mulți băștinași. O parte însemnată, cuprinși de frustrări și complexe, au vrut să demonstreze dinadins că pot găsi ecuația conform căreia coada la prună crește numai prin suburbiile insalubre ale marilor metropole europene și că, odată rezolvată (ecuația), vor reveni pe plaiuri natale aducând cu ei și formula magică a succesului lor infailibil.

Cu cei câțiva grițari adunați din spălatul unor biete nedeplasabile, îmbrobodiți de bagaje burdușite cu tot ce-au putut aduna din raioanele de reduceri, fac cale întoarsă stând îngrămădiți unul peste altul, cel puțin 20 la număr, în microbuzele de 8 locuri.

Deși în voiajul spre locul natal au vorbit corect și fluent românește, fără amestec de influențe lingvistice, iberice sau alte nații vizitate, cum pășesc în prima groapă neaoșă românească, exclamă:

– Mamma mia, che fosta asta?

Din spate, o altă nedumerită și amorțită de la statul chircit în microbuz, îi răspunde:

– Uno grande surpătura!

Apoi, după ce-și lasă bagajele pe târnațul proaspăt lipit cu amestec de lut argilos, pleavă de grâu și bălegar, se îndreaptă spre primul salon de coafură și cu aere de cunoscătoare în ale artei figariene, întreabă:

– Rifilato, lavato, quanto face în lei?

Coafeza, cochetă și obișnuită cu aerele ,,vedetelor” repatriate, răspunde ironic:

– 100 de lei, iar la cursul de 4,7, face aproape 22 de euro.

– Costoso este mare, prezzi ca afară. In ce lume vivi?

– Doamnă dragă, cu apă caldă și săpun ”cheia”, ieșiți mult mai ieftin.

Siderată și indignată de atitudinea ironică a coafezei, țața replică:

– Ești uno obrăznicătură. O să fac denuncia la tine.

Apoi, trântește ușa din termopan și însoțită de cealaltă fidanzată, iau calea primului supermarchet.

Aici, observă cu stupoare că lumea nu le bagă în seamă și nimic din vendentismul lor nu este apreciat. Epatează cu câteva expresii absolut nonsensuale și întorcând pe toate fețele o cutie de conservă, se întreabă aproape simultan:

– Como se dice, dragă, la troaca asta?

Erau la doi pași de mine și nu m-am putut abține:

– E bine și troacă, dar dacă i-ați spune simplu conservă de fasole cu costiță, ar suna mai neaoș, mai românește.

Cea cu troaca în mână, suferind de limbariță, continuă:

– Noi veniamo de la Italia și ne împiedecamo de uno ca tine să ne spună como se dice la troacă.

Le privesc, râd și zic:

– Signora, să nu te împiedeco de limba rumeno și să nu dai cu coccisul de pământ că atunci tare rău te-a durea când vei striga: dolore în culo.

Inainte să mă îndepărtez am observat-o cum întindea mâna să reașeze troaca pe raft. De sub manșeta descheiată a cămășii zăresc o înșiruire de litere tatuate pe antebrațul mâinii stângi și reușesc să descifrez: ,,Vanesa & Ioji = Love”. La 1 centimetru distanță, prin aceeași artă a tatuării, o inimă străpunsă de o săgeată imortaliza multitudinea sentimentelor pe care Vanesa parese că le nutrea pentru Ioji.

Nu m-am putut abține să nu zâmbesc. Cele două au sesizat exultația mea și cea cu troaca a ridicat degetul mijlociu, indicând cu el spre acoperișul magazinului.

Interferențe de acest gen nu vom regăsi cu cei descriși de mine în paragraful dedicat modeștilor. Dar, așa cum spunea dezrobita cu numele derivat din frumosul fluture, ne vom împiedica de impostori lingvistici la tot pasul coexistenței cu astfel de refulați intelectual.

Evoluția societății nu va avea baze solide dacă va încastra în rândul modeștilor, în rândul intelectualilor, parveniții treziți de rațiuni jinduitoare la conserva cu fasole și costița

Cdi – din Ciolt