Emma Răducanu scrie din nou istorie – a ajuns în sferturile de finală de la US Open, după ce a învins-o în două seturi, 6-2, 6-1 pe Shelby Rogers, cea care o eliminase pe Ashleigh Barty, principala favorită, în turul anterior.
Jucătoarea britanică, cu tată român și mamă chinezoaică, a încheiat conturile în doar 65 de minute și continuă aventura la Flushing Meadows fără să cedeze vreun set.
Mai mult, ea vine din calificări, fiind doar a treia jucătoare din istorie care reușește să atingă această fază.
Emma Răducanu, locul 150 WTA, devine astfel cea mai tânără jucătoare britanică care ajunge în sferturi la US Open în era open.
Rogers a condus cu 2-0 în primul set, dar apoi Răducanu și-a recăpătat calmul și siguranța și s-a impus cu 6-2. A fost 5-0 în actul secund, iar Emma a tremurat doar la șansa de a închide meciul cu 6-1. Până acum a pierdut doar 15 game-uri.
Este prima apariție a jucătoarei de 18 ani pe arena Arthur Ashe și într-un sfert de finală al unui turneu de Grand Slam după ce a făcut senzație la Wimbledon, unde a fost nevoită să se retragă în optimi.
„Sunt atât de fericită, mă concentrez pe jocul meu, am depășit emoțiile din start, mă bucur că am ajuns aici. Vreau să văd acum cât de departe pot să ajung.
Voi juca cu Belinda Bencic, e o jucătoare grozavă, dar nu vreau să mă mai gândesc la tenis acum, sunt prea fericită, de mâine voi vedea.
Fanii au fost incredibili, m-am simțit ca acasă, le sunt recunoscătoare”, a declarat Emma Răducanu după meci.
Pentru un loc în semifinale, ea o va înfrunta pe Belinda Bencic, campioana olimpică de la Tokyo, care a trecut de Iga Swiatek cu 7-6(12), 6-3 în două ore și 7 minute.