Vezi VIDEO
Cu lacrimi in ochi si emotie in glas, generatia anului 1952 a Colegiului „Gheorghe Sincai” din Baia Mare s-a reintalnit astazi, 24 mai, la 60 de ani de la absolvirea liceului. Revederea fostilor colegi le-a adus aminte acestora de vremurile tineretii, fiecare incercand sa se pozitioneze la fel cum statea in banca in urma cu mai bine de jumatate de secol. Nostalgicul moment a fost intregit de cuvintele adresate de doua dintre nepoatele octogenarelor prezente la intalnire, care sunt si ele eleve ale Colegiului National „Gheorghe Sincai”.
Prima generatie de dupa reforma invatamantului din 1948 s-a reintalnit astazi, dupa 60 de ani de la terminarea liceului. Din pricina emotiilor sau poate a trecerii timpului, unii dintre absolventi nu si-au mai recunoscut colegii.
„E foarte emotionant sa ne intalnim cu totii. Sunt foarte mari emotii, si lacrimi…Suntem batrani, ne vedem foarte rar si a fost o bucurie foarte mare pentru mine. Pe multi nici nu i-am recunoscut, i-am intrebat «Tu cine esti?»”, a povestit, emotionata, Maria Cardos.
Prezenti la intalnirea absolventilor din anul 1952 au fost si elevii unei clase a IX-a din cadrul liceului, care au facut o paralela intre anii de atunci si momentul actual. Printre acestia s-au numarat si doua nepoate ale octogenarilor, care au marturisit ca in familiile lor este o traditie absolvirea liceului „Gheorghe Sincai”.
„Parintii din partea mamei au fost aici, la „Sincai”, si parintii din partea tatalui, este o traditie de familie, pentru ca este un liceu de prestigiu. Sper ca si eu sa ajung sa ma intalnesc cu colegii mei peste 60 de ani, si sa fim cat mai multi, pentru ca e un colectiv foarte frumos”, a marturisit Cristina Cardos, nepoata uneia dintre absolventele din 1952.
Unul dintre absolventii ce nu a ratat intalnirea de 60 de ani a marturisit ca, desi a avut o viata plina de experiente interesante, revederea colegilor sai este unul dintre cele mai importante momente pe care le-a trait.
„Am fost in 57 de tari in viata mea. Incepand de la Polul Nord, unde am avut lucrari, in expeditia din Everest, in Siberia, in Kamceatka, in partea rasariteana a Asiei…Am trecut prin foarte multe in viata, dar momentul acesta a devenit punctul culminant al vietii mele”, a spus Alexandru Costin.
Octogenarii au povestit ca, in vremea lor, scoala era mult mai disciplinata decat acum. Dupa ce au rememorat intamplarile care i-au marcat de-a lungul anilor de liceu, acestia si-au facut promisiuni ca se vor revedea si peste 10 ani, la implinirea a 70 de ani de la terminarea liceului.
Sursa: Gabriela Kuhajda